IARNA VIEŢII...

Pornesc spre satul meu dinspre păduri,

Zăpada scîrţîind sub paşii-nceţi.

Pe culme se aud împuşcături:

Trag vînătorii-n tufe şi scaieţi.

Tot trag în vînt.Nu se găsesc dihănii.

Împuşcătura sună a pustiu.

În sat nu văd copii umblînd cu sănii:

La zece morţi se naşte unul viu.

Intru-n ograda casei părăsite

Şi-o lacrimă îmi scapă chiar pe prag,

Că n-am pe nimeni ca să mă invite,

În jurul mesei petrecînd cu drag.

E iarnă peste casele pustii,

A jale,singur,scheaună un cîine,

Iar un bătrîn mă-ntreabă:"Ne mai ştii?

Cîţi am rămas,trăim de azi pe mîine".

Mă uit spre uliţi,socoteli în şir:

Nici un copil în sat nu se mai naşte,

Tot satul s-a mutat în cimitir.

Aceasta-i iarna vieţii ce ne paşte?...

Vasile B.Gădălin