ICOANA UNEI ŞCOLI DINTR-UN COLŢ DE ŢARĂ ROMÂNESC

Se spune că singurele lucruri cu adevărat valoroase pe care omul le strânge într-o viață sunt experiențele care conduc la cunoaștere, care ne împlinesc spiritual și ne fac mai înțelepți.
Fidel acestui principiu, profesorul moldovean Sandu Manoliu a valorificat ceea ce a acumulat în școlile ieșene, la locul său de muncă, Școala Normală din Năsăud, pe care a slujit-o cu dăruire, făcând din profesie o adevărată pasiune.
Profesor de pedagogie și psihologie, dar în același timp și istoric și filolog, sosit la Năsăud cercetează cu interes locurile, oamenii și viața lor, trecutul istoric al ținutului, instituțiile școlare mai ales, și găsește multe motive de apropiere între Moldova sa și Năsăud: istorie comună, limbă și obiceiuri asemănătoare, firea oamenilor blândă și echilibrată, toate argumente pentru o ușoară naturalizare și identificare a sa cu istoria și oamenii locurilor adoptive.
Deși n-a fost năsăudean și grănicer prin naștere și-a înțeles de la început sarcina ce i s-a încredințat și a reușit s-o ducă la bun sfărșit, în chip strălucit.
Moldoveanul Sandu Manoliu s-a considerat un‚ năsăudean cu suflet adevărat și a înțeles să lupte pentru același ideal ca și Vasile Petri, de aceea îl considerăm un urmaș și continuator al său. Prin întreaga sa activitate de director și profesor de pedagogie la Școala Normală, în cei cinci ani, 1924-1929, cât a funcționat, a desfășurat o muncă pedagogică și educativă ce-l situează la înălțimea înaintașilor săi, completând astfel tripticul pedagogilor năsăudeni: Ion Marian, Vasile Petri, Sandu Manoliu.
Prețuirea și stima de care s-a bucurat Sandu Manoliu în ochii năsăudenilor și a tuturor celor ce i-au cunoscut activitatea, s-a datorat faptului că era un cărturar distins, conferențiar, profesor și educator, dar mai cu seamă, director întreprinzător și cu inițiativă, stăruitor, care a ridicat în 5 ani, în condițiile și cu mijloacele de atunci, din aproape nimic, o școală normală ce putea sta alături de cele mai vechi și mai bune școli normale din țară.
Curios lucru că Sandu Manoliu, deși fiu de dascăli, orășean, el însuși pasionat al cărților, a fost totuși un frecvent adept al muncii productive, ce purta în ea încă o valență, aceea de a arăta viitorilor învățători modelul ridicării unei școli prin muncă, pricepere și entuziasm.
Amintea elevilor adeseori aforismul lui Nicolae Iorga: „învățător să fie cel care simte că are ceva de spus și crede că mai are ceva de învățat!”. Foștii săi elevi afirmau: „Ne îndruma mereu să citim, ne recomanda cărți, ne citea el însuși din unele ori ni le prezenta ispititor, ca să ne determine a le citi, ne-a făcut biblioteci pe clase, ne dădea indicații și sfaturi asupra modului cum să citim, tehnica lecturii, precum și modul de a lua note după cele citite, ne încânta cu arta propriului său citit, în orele când avea răgaz să o facă.”
A fost iubit de întreg colectivul școlii, vrăjindu-i cu cuvântul său blând și înțelept, îi plăcea ca toți colaboratorii școlii să fie pe deplin mulțumiți în jurul său, ca dovadă, toți acționau ca unul pentru prosperitatea școlii. A adus școlii o adevărată zestre, o moșie de peste o sută de jugăre, teren situat în comuna vecină Rebrișoara-Valea Runcului, a construit o uzină electrică proprie care deservea și o parte a orașului, sprijinea copiii săraci, cărora le asigura masa gratuită. Punea un accent deosebit pe educația morală, spunând că elevii să fie crescuți evident și în latura profesiunii lor, dar mai ales pe calea omeniei și a caracterului. Sandu Manoliu a murit ca un om sărac, singura lui plăcere a fost cartea, pentru care a jertfit tot banul ce l-a câștigat. Ultimul produs al inteligenței sale scăpărătoare, care va rămâne ca o urmă de uriaș veșnic neștearsă din analele ținutului nostru, este anuarul școlii intitulat „Icoana unei școli dintr-un colț de țară românesc”.
Considerând Școala Normală ca o continuare a vechii preparandii grănicerești, la care a ținut atât de mult, dovadă fiind și testamentul pentru donarea bunurilor personale școlii, care prevedea ,,tot ce am mai bun și mai curat în mine las școlii, printre care și o bibliotecă cu 4647 volume și 144 hărți”, anul acesta năsăudenii îl vor aniversa la 120 de ani de la naștere pe acest moldovean ardelenizat, ce va rămâne un viu exemplu privitor la ceea ce poate produce un om potrivit pus la conducerea oricărei instituții.
Desigur astfel de oameni sunt și în Liceul Teoretic ,,Al. I. Cuza” din Iaşi, unde ne găsim cuprinși de neliniștea interioară de a cunoaște și cinsti înaintașii, îndemnând elevii să fie activi și să se bucure, să-și modeleze sufletele și să-și amplifice frumoasele trăiri ale succeselor, satifacțiilor și reușitelor.
O adâncă reverență și toate florile gândurilor bune din partea prietenilor din Năsăud.
Cu deosebită stimă și considerație,
Lucreția Mititean