Icu Crăciun îi scrie lui Alexandru Vlad

Dragă Alexandre,

Iată a sosit clipa să mărturisesc – după 45 de ani – ceea ce de fiecare dată doream când ne întâlneam în Clujul nostru drag (ție mult mai drag, pentru că n-ai vrut nicicum să te dezlipești total de el, chiar dacă mai trăgeai o fugă la țară), dar, cum ne luam cu vorba despre familiile și proiectele noastre, nu-mi rămânea timp și amânam pentru următoarea revedere. Îmi aduc bine aminte cum anul trecut am stat la taifas împreună cu regretatul Petru Poantă la barul de lângă sediul filialei noastre – asta se întâmpla cu vreo două luni înainte ca el să treacă Styxul - și tustrei am făcut vorbire despre ursiți și ursitoare. Apoi ne-am întâlnit amândoi de exact trei ori, ultima dată tu mi-ai dat „Cenușă în buzunare”, eu „Omul cu inelarul retezat”. Să știi că ți-am citit și cartea aceasta și chiar am scris despre ea. Însă nu despre asta intenționam să mă confesez, ba mai mult, duminică dimineața m-am răzgândit. Nu, nu-ți mai spun nimic. Așteaptă-mă și ține-mi un loc la rând…știi tu pentru ce. Atunci îți voi spune tot ce am pe inimă căci vom avea timp. Nu ne va deranja nimeni. Cred că și acolo ți-ai luat patul de jos (ca-n armată) să poți trage o fugă până afară ca să iei o gură de aer curat și să vezi ce-ți mai fac cei dragi de-acasă, c-așa ai fost tu: mereu ți-ai făcut griji pentru ei, ca omul care are răspundere pentru ceva prețios. Eu mai am câteva treburi de rezolvat pe-aici (să mă întâlnesc cu Irina, Doina, Muri, Țion, Gogea, Petean, magistru meu, Virgil Stanciu, nașul „Arizonei”, conjudețeanul meu, octogenarul Teodor Tanco, și încă vreo doi-trei ca să punem țara la cale), dar sper să-ți aduc și ultima ta carte dată la tipar la „Charmides”; nu înțeleg de ce te-ai grăbit așa, mai puteai aștepta să-ți vezi și acest vis împlinit, deoarece Gavril Țărmure mi-a spus că în două săptămâni ar fi fost gata.
Cu aceeași prietenie și prețuire,
Icu Crăciun