Între pudoare și penibil

Avem în dicționar câteva neologisme, prea bine știute (dar evitate mai ales de inși titrați, cultivați), de genul „futil”. Vorbitorii din categorii sociale, profesionale modeste, îl evită, mai întâi mirați că dicționarul suportă o astfel de vocabulă și, deopotrivă, din jena de a nu fi considerați vulgari, folosindu-l.
Adjectivul „futil” a fost luat de francezi din lexicul latin, iar pașoptiștii români l-au preluat de la aceștia, din snobism; în bună măsură, din considerentul că nu oricine îi cunoaște sensurile, în momentul unui comportament aberant al cuiva, frivol, inutil, a unei atitudini neserioase, inconsistente, zadarnice.
Nu o dată, franțuzismul acesta a fos rostit cu însoțirea unui puseu insinuant, cu dorința de a trimite substantivul (de genul „opinie”, „replică”, „pretenție”) spre zarea indecentului, a lascivului. Deopotrivă, pigmeii îl folosesc pentru a epata.
E nostim „itinerarul” lexical al acestui franțuzism. În „Mic Dicționar Enciclopedic” (1972), „futil” (și derivatele lui) e inclus și explicat fără șovăială. După niște ani însă, lingviștii desemnați de Academia Română să alcătuiască „Noul Dicționar Universal al Limbii Române” (2006), nu au mai așezat cuvântul în coloanele cu inițiala F; l-au mazilit... Pe motiv de stânjeneală ? - m-am întrebat. Nedumerirea mea s-a potolit oarecum, observând (astuțios) că, dintre cei 4 lingviști - autori ai neprețuitului tom, 3 au... prenume feminine.
Gândul pe seama acestui neologism „uitat” mi s-a iscat citind o pagină dintr-o revistă de cultură, pe seama turismului din zilele noastre. Dar, până la a-mi lua... rucsacul de drumeție, m-a interesat, subit, dacă „futil” e o componentă potrivită pentru a caracteriza și alte aspecte din arealul socio-politic-administrativ al anului 2024. Ei bine, nu e greu să constați tot felul de nuanțe pentru „futilitatea” de acum. Sunt cîțiva parlamentari cu intervenții penibile în plenul ședințelor. Atitudinea publică a câte unui demnitar e jenantă, frivolă, prin insipidul opiniei sau al vreunui gest de aderență la vreun caz nedumeritor. Uneori, un afiș din incinta primăriei e derizoriu sau abuziv prin ce va trebui să afle cetățeanul. Această vară infernală a provocat contraste teribile în spațiul românesc, de la vijelii, grindină,inundații - în unele zone, la secetă și pârjol - în altele. Ei bine, ministerul de resort îi sfătuiește pe sinistrații din județele lipsite de apă, să țină robinetul închis, atunci când... se spală de dinți.
Turismul autohton zâmbește de după o perdea futilă, de o vreme încoace. Este derizoriu numărul de turiști străini care vin să mănânce găluște și mai marii
noștri oameni de decizie rămân nepăsători, știind că pe alte meleaguri vizitatorii ating cifre impresionante. Unde mai pui că turiștii români, chiar dacă
scot din buzunar sume zdravene, gâfâie mai degrabă spre aeroporturi și vămi.
Mijloacele de transport, șoselele noastre sunt de pe vremea lui Ștefan cel Mare, iar condițiile de cazare și serviciile turistice sunt derizorii, dar... au prețuri obraznice. Nu mai este interes pentru investiții care să stimuleze turismul, constant, pe termen lung. Nu, se rămâne la nivelul unor soluții improvizate, circumstanțiale, futile...
La capătul unei ziceri la microfon, cu cacofonii, redundanțe, cu silabe rostite în limbajul neaoș de acasă, cu termeni improprii pentru tema emanată, cu „ăă”-uri chinuite în gâtlej, îmi acord, compensativ, concluzia: „Un discurs futil...”
Dacă prezumtivul cititor al acestui text, consideră că am săvârșit un fapt derizoriu, inutil, atunci, eu...