Întrebări creştine

Am primit pe stradă o broşură care încearcă a dovedi că nu trebuie să credem în Sfânta Treime, ci numai în Dumnezeu Tatăl, astfel că Domnul IISUS nu ar fi „Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat” şi „Lumină din Lumină”, cum mărturisim în Sfânta Biserică şi în casele noastre de două mii de ani. V-o trimit ca să mă puteţi întări în credinţa mea şi ar folosi probabil şi altor cititori. Vă mulţumesc nespus şi vreau să vă spun că citesc cu multă simpatie rubrica aceasta. (1)

=Introducere=

Vă mulţumim pentru aprecierile domniei voastre, pe care le socotim o încurajare, iar adevărata mulţumire şi orice laudă lui Dumnezeu i se cuvine, în vreme ce noi purtăm în lume, cu slabele noastre puteri -cler şi mireni- făclia cuvântului dumnezeiesc. Iubite frate întru HRISTOS, îţi voi spune întâi de toate să nu te tulburi în niciun chip de cei ce vor să viscolească credinţa noastră dreptmăritoare. Poate mă vei întreba dumneata sau cititorii: ”Şi cum să facem noi asta?” Ei bine, ţinându-ne neşovăitori de cele ce ne învaţă Biserica, cu acea dragoste cu care copilul-prunc se ţine de rochia mamei lui. Cele ce le-am primit noi nu sunt judecăţi omeneşti, ci dumnezeieşti, pe care Sfinţii Apostoli le-au primit de la Domnul IISUS însuşi, iar apoi prin veacuri, Biserica a fost călăuzită de Duhul Sfânt, Duhul adevărului. De două mii de ani Biserica şi creştinii ortodocşi păstrează dogmele primite sau statuate cu deosebire în cele şapte sinoade ale Bisericii Universale din primul mileniu creştin. Recunoaşterea lor de către toţi şi întoarcerea la situaţia Bisericii Universale din primul mileniu ar permite refacerea mult dorită a unităţii de credinţă dintru început, pe care mulţi o mărturisesc cu gura, dar nu vor să-şi piardă poziţiile de diriguitori ai semenilor. Azi însă unii vor să ne luăm după învăţăturile lor izvorâte din duh lumesc, oameni pe care Sf.Ap.Petru îi numea „stele rătăcitoare”.

Şi încă ceva foarte important. Când primim o informaţie, trebuie să vedem de la cine o primim. De unde vin cei care ne-o furnizează? Pe cine cred eu? Oare învăţătura dumnezeieştilor apostoli, ale Sfinţilor Părinţi ai Bisericii de mii de ani sau ale semenilor mei mânaţi de scopuri obscure? Chiar dacă supăr pe cineva cu adevărul, voi spune că de la începuturile creştinismului au existat tot felul de secte, unele mari şi ţinând sute de ani, părând biruitoare, dar care apoi au dispărut în negurile istoriei, ca ciupercile după ploile repezi ale verii. Iar când îi aud exprimându-şi poziţiile, deosebite de noi, fiindcă altfel n-ar fi avut rost să se despartă, le spun ceea ce zice vecinul meu Vasile Ciuzan: ”Când o să vină din cer şi la voi Sfânta Lumină de la Ierusalim, la Sfintele Paşte, să mă chemaţi şi pe mine la voi, fiindcă am să vin.”

Răspunsuri concrete la întrebările domniei voastre vom încerca a da în mai multe numere viitoare ale acestei pagini de LOGOS creştin pe care îl găzduieşte cu generozitate cotidianul”Răsunetul”.

Domnul să vă aibă în paza Lui Preasfântă, să vă miluiască şi să vă mântuiască, precum şi pe iubiţii noştri cititori.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5