La pensionarea părintelui Marius Avram

Din cotidianul ,,Răsunetul” am aflat că preotul Marius Avram s-a pensionat. Impropriu spus: preoții se pensionează, aș zice, doar în acte, în fața lui Dumnezeu, ei rămân în permanentă slujire.
Îl știam din văzute pe preotul Marius Avram, înainte de decembrie 1989. L-am auzit predicând la niște înmormântări și repede i-am sesizat eleganta elocvență, condimentată cu sarea și cu piperul unor reușite divagații culturale care evidențiau lecturi serioase și o bună pregătire profesională. Se zvonea că va ajunge preot în Beclean.
Din februarie 1990, când m-am detașat la școala din Nușeni, l-am cunoscut mai bine. Dânsul preda religie elevilor ortodocși din Nușeni. A fost foarte receptiv la micile noastre manifestări culturale pe care le desfășuram cu elevii noștri, dedicate lui Andrei Mureșanu, Mihai Eminescu, Ion Creangă, George Coșbuc, Nichita Stănescu etc. S-a cimentat între noi o strânsă prieteni, între un ortodox și un greco-catolic. Îl colindam la parohia din Nușeni, îi mulțumeam pentru prescura care ne-o aducea lunea la școală. L-am interpelat într-o zi cam în felul următor: ,,Îți mulțumim, părinte, pentru prescură, dar sângele Donului unde este?”. S-a distrat copios de spusele mele, iar în lunea viitoare a scos din geantă și o sticlă cu vin.
Marius Avram face parte din categoria preoților cu vocație, pentru care ecumenismul nu e doar o pălăvrăgeală afișată de ochii lumii.
Cunoștea destinul tatălui meu și ca dovadă că îl admira, am aflat post factum, că l-a căutat la biserica ,,Buna Vestire” din Bistrița, care s-a construit după 1990, a stat de vorbă cu el.
Am asistat la înmormântarea unei rude apropiate lui, revenită la greco-catolicism, căreia serviciul religios a fost oficiat de preoți greco-catolici. Îi citeam pe chip încordarea pricinuită de interzicerea unei slujiri comune a reprezentanților celor două biserici românești, cândva considerate ambele naționale.
M-a surprins prezența lui la sărbătorirea a 100 de ani de la nașterea tatălui meu, Monseniorul Grigore Zăgrean, în data de 29 august 2016, în biserica din Bistrița, pe care tata a ctitorit-o. Gestul lui a pecetluit cu o diademă divină prietenia noastră. M-au emoționat profund spusele sale la adresa tatălui meu și regret că eu nu am fost prezent la pensionarea lui festivă. Trebuia să mă interesez de acest eveniment important pentru el și să fiu acolo, în biserica lui din Monor, să-l revăd în mijlocul poporenilor ( cum spunea Ioan Slavici ) săi, care l-au apreciat și l-au iubit cu devotament.
Îți doresc, prietene Marius, sănătate, încă mulți ani de slujire a lui Dumnezeu și multe bucurii în postura de bunic.