Lechinţa – posibila Veneţie a Transilvaniei?

Sate precum Viscri, Malâncrav, Botiza, Rimetea, Figa au găsit cheia succesului turistic. De ce localitatea Lechinţa din judeţul Bistriţa-Năsăud nu ar descoperi-o la fel?

În ultimii 25 de ani, una dintre localităţile judeţului cu cel mai mare regres a fost fără îndoială Lechinţa. Motivele sunt multiple, de natură economică, socială, politică, etc. Ceea ce este cert: tinerii din Lechinţa au migrat spre oraşele apropiate sau în diaspora. Satul îmbătrâneşte pe zi ce trece şi se pare că nimic nu-i poate opri decadenţa.

Anii de după revoluţia din 1989 au fost fatali pentru sat: închiderea fabricii de zahăr, distrugerea viilor cramei, nerentabilizarea agriculturii au făcut din Lechinţa o poveste apusă. Concluzia este dată de către Ziarul Financiar în 2012: „Comuna în care sunt mai multe panouri solare decât oameni.”

Oare turismul ar putea fi soluţia salvatoare a Lechinţei?

Din păcate specificul săsesc al localităţii este distrus, doar din loc în loc se mai pot zări case săseşti, unele modernizate, însă fără a se ţine cont de elementele tradiţionale, altele în paragină. Localitatea nu are un potenţial turistic cunoscut, şi totuşi Lechinţa zace pe o mină de aur pe care nimeni nu o ia în seamă: pârâul Lechinţa care străbate localitatea dintr-un capăt în altul.

De când mă ştiu, apa ce traversează Lechinţa este un focar de infecţie, groapă de gunoi ilicită a localnicilor, toaletă publică a satului şi bazin de scurgere a lichidelor nedorite. Dacă pentru înaintaşii saşi pârâul Lechinţa era vital comunităţii (au construit satul de o parte şi de alta al cursului apei şi au pus inclusiv casele cu faţa la apă), pentru contemporanii români şi romi apa din centrul satului nu reprezintă nimic, nimic folositor.

Alte sate din Europa, falimentare oarecând, precum Seu d’Urgell din Spania, Giethoorn din Olanda, Martham din Anglia sau Colmar din Franţa au găsit în micul curs de apă ce le parcurge sursa principală de venituri economice şi de renaştere. De ce Lechinţa nu ar face la fel cu pârâul din mijlocul satului?

Întreaga regiune a Lechinţei este bine aprovizionată cu apă. În perioada comunistă albia pârâului Lechinţa a fost lărgită la 10 metri şi i s-au amenajat malurile. De atunci, pământul din jurul pârâului s-a sedimentat suficient pentru a susţine adâncirea albiei şi urcarea nivelului de apă astfel încât pârâul Lechinţa să fie navigabil cu barca.

Nu vorbim de vapoare, şalupe sau barje, ci de luntri, caiacuri, de bărci sub 10 metri lungime. Vorbim despre o apă curată de care să se bucure turiştii şi localnicii, vorbim de armonia om – natură.

Iar, pentru ca inundaţiile să fie evitate şi cursul de apă să se poată regla e necesară construirea unui lac de acumulare în aval. Terenurile mlăştinoase din josul apei, de lângă fosta fabrică de zahăr sunt soluţia perfectă pentru acest lac şi spaţiul ideal pentru construirea debarcaderului.

Plimbare cu luntrea pe pârâul Lechinţa, tur turistic cu barca la Lechinţa, concurs de caiac pe apa Lechinţei ar putea fi maximele atracţii ale regiunii. Acestea ar face din Lechinţa mica Veneţie a Transilvaniei.

Turul turistic cu luntrea pe pârâul Lechinţa ar pune în valoare şi noile investiţii din localitate: noua podgorie, crama cumpărată de un investitor italian şi fabrica de lactate modernizată la nivel european. De asemenea, introducerea canalizării, reabilitările şi modernizările străzilor, a parcului, a târgului făcute în ultimul timp pentru creşterea nivelului de viaţă, ar găsi prin turiştii veniţi inclusiv un folos economic pentru bugetul localităţii.

Odată devenită destinaţie turistică printr-o bună campanie publicitară, asemenea Băilor Figa din judeţ, multe case ar putea deveni pensiuni şi restaurante, micile afaceri comerciale ale sătenilor ar fi cu adevărat profitabile, fermierii locali ar avea cui să-şi vândă produsele, nivelul asistaţilor sociali ar scădea, iar tinerii ar găsi un loc de muncă şi nu ar mai părăsi localitatea.

În alte cuvinte, Lechinţa are toate ingredientele necesare ca dintr-o cenuşăreasă turistică să devină peste noapte maxima atracţie a judeţului: îmbinarea fericită dintre navigaţie, canotaj, plimbare cu barca, pe de o parte şi turismul oenologic (viticol), turismul de degustare de brânzeturi pe de altă parte.

În concluzie, dacă însuşi numele localităţii înseamnă „Pârâul uscat” atunci pentru a aduce renaşterea Lechinţei trebuie să curăţăm apa şi să facem din sat o mică Veneţie a Transilvaniei.