Mama opincilor, Floarea Cosmi din Runc, la 77 de ani

Meşterul popular Floarea Cosmi împlineşte, astăzi, 77 de ani. Ultima opincareasa. A lucrat o viaţă cu soţul Dumitru, acasă, în Runcu Salvei, până ce acesta a trecut în urmă cu câţiva ani la cele veşnice. Ageră la vorbă, dar şi la lucru, ţăranca noastră munceşte la opinci de când se ştie.
Înaintaşii noştri au plecat în opinci spre Europa şi au câştigat respectul europenilor. Anul acesta sunt 112 ani de când Badea Cârţan a rupt patru perechi de opinci pentru a ajunge pe jos la Roma. Obosit şi aproape desculţ a adormit lângă Columna lui Traian, făcându-i pe trecători să exclame: „A căzut un dac de pe Columna”. Atât de mult semăna Badea Cârţan la înfăţişare şi port cu strămoşii săi. Astăzi, nu mai mergem în opinci spre Europa, şi nici măcar pe jos spre marile capitale europene, însă ar trebui să rămânem cu tradiţiile noastre strămoşeşti, promovându-ne astfel identitatea naţională.
"Erau timpuri când opincile erau la mare căutare", spune nostalgica lelea Floare. Anii au trecut şi revoluţia industrială în domeniul încălţămintei a restrâns mult activitatea breslei. Astfel, meşterul nostru a fost nevoit să caute surse suplimentare de venit. Pentru a câştiga mai bine, s-a orientat şi s-a specializat şi într-ale artizanatului popular, lucru ce l-a făcut să cutreiere ţara la diferite târguri şi manifestări populare, mai mult truda fiindu-i apreciată cu diplome şi premii. Pe parcurs a mai lucrat la Nimigea, Salva, Năsăud şi la Leordina în Maramureş, astăzi fiind invitat permanent la Muzeul Ţăranului Român. Acum a rămas singur în meserie, majoritatea celorlalţi colegi opincari fiind trecuţi în nefiinţă. " Opincăria se va pierde, pentru că nimeni nu s-a mai îndemnat să o mai practice. Din păcate, Dumnezeu n-a vrut să ne înzestreze cu prunci, pentru că poate aşa o lăsam şi eu moştenire", regretă opincareasa. "Piaţa de desfacere" cea mai bună a rămas comuna Zagra, în rest opincile nu prea mai au căutare. "Vindem tot mai puţin, dar nu mă las. Asta o să fac până o să închid ochii!", s-a arătat hotărât[ mesterita. Astăzi, opincile sunt purtate mai puţin de ţărani şi mai mult de artiştii pe care-i admirăm pe scenele ţării. Runcanii au oferit în dar încălţări unor interpreţi precum Maria Ciobanu sau Cristian Pomohaci, dar şi celor care sunt pe cale de a se afirma.
"Guvernanţii ăştia oare nu înţeleg că se pierd lucruri care-s faine pentru neamul românesc?", se întreabă retoric meşterul popular. "Oare nu cumva o fi vreo variantă dacă s-or introduce în şcoală cioplitul, dansul popular, olăritul, opincăritul?", completează meşterul ca pentru sine. Şi ne roagă să scriem acolo, la ziar, "poate cineva – domnii aceia mari de sus – s-o gândi că facem ceva pe termen lung". Răspunsul la întrebarea de ce se pierd tradiţiile populare şi nu mai sunt apreciate, îl primim tot de la interlocutoarea noastră: "Luăm de la ceilalţi, de peste gard, alte lucruri, rele, fără valoare. Aşa vede tineretul la nivel mare, aşa face. La noi e păcat de Dumnezeu că avem tradiţii, dar le dăm cu piciorul. Iese o generaţie care nu ştie nici măcar să ţeasă”.
Lelea Floare este şi o iscusită bucătăreasă făcând plăcinte cu brânză admirate la festivalurile de panificaţie, cu care a obţinut importante premii. Lucrează cu dragoste, în gând cu rugăciunea şi la prescuri, pe care le pregăteşte cu sfinţenie într-un mod aparte. În mod tradiţional, există trei categorii de pâini sfinte: cea de toate zilele, prescura şi colacul de înmormântare, din aceeaşi categorie făcând parte şi parastasul pentru morţi. În ziua de azi s-a uitat că la originile umanităţii acţiunea de a mânca avea o valoare religioasă şi că îmbuibarea a fost inventată mai târziu.
“La Cina Cea de Taină, Hristos a folosit pâine şi vin şi le-a transformat mistic în Trupul şi Sângele său. Dacă ne gândim la pâine, aceasta are în sine "foc" pentru că dospeşte, deci se transformă. Vinul are în el elementul "foc" pentru că fermentează, deci se transformă. La fel trebuie să se întâmple şi cu viaţa noastră, să " dospească" sau să " fermenteze", deci să se transforme, ca să devină " hrană" pentru Dumnezeu. Nu întâmplător, Christos a folosit pâine şi vin. Însă Hristos a folosit pâine nedospită, şi aici găsim un întreg mister. Este de datoria noastră să desăvârşim această pâine. Prescura o mănânci doar atunci când "semeni" spiritual cu ea”, spune lelea Floare. La cea mai importantă slujbă bisericescă, liturghia, se foloseşte prescură şi vin. Liturghia are drept scop înfrăţirea credincioşilor prin rugăciune şi prin cuminecare - adică prin consumarea Trupului şi a Sângelui lui Hristos sub forma prescurii (Cuminecătură, Euharistie) şi a vinului. Pe Someş, sunt două tipuri de prescuri: prescura compusă, " în şase colţuri" pentru vii şi prescura pentru morţi.
Prescura "în şase cornuri" este formată din "cornuri", adică din pâini mai mici, rotunde, unite între ele. Una dintre ele este pâinea centrală, astfel că prescura seamănă cu o stea. Cele cinci pâini grupate în jurul celei centrale simbolizează cele cinci pâini înmulţite de Hristos. Fiecare din cele şase pâini poartă o pecete cu însemnele IS-XC NI-KA (adică Iisus Hristos Învinge), sub formă pătrată făcută cu prescurnicerul (numit în alte părţi şi pristolnic). În timpul slujbei, preotul decupează pecetea, după un ritual bine stabilit. Această pecete, decupată din corpul pâinii şi pusă pe disc lângă potirul cu vin, se numeşte Agneţ (Miel, în limba greacă) şi-l simbolizează pe Hristos. Va fi folosit la cuminecarea credincioşilor. Alături de el se pun şi alte părticele.
Prescurile mai pot fi cu patru cornuri în formă de cruce, cu trei cornuri simbolizând Sf. Treime. De obicei, indiferent de formă, prescurile se fac din două straturi suprapuse de aluat, simbolizând că Hristos a fost Dumnezeu şi om. Prescurile trebuie să fie făcute din făină albă de grâu curat, nu prea veche şi nealterată, să fie preparată cu apă naturală, potrivit de sărate, dospite, bine coapte şi nealterate, cu gust firesc.
Există un parastas mic, adică o prescură care se aduce la biserică la fiecare slujbă alături de prescura în colţuri. Din această pâine se decupează părticelele pentru morţi care se pun apoi pe disc. Parastasul are formă rotundă şi prezintă o împletitură ca o funie din aluat, sub formă de cruce. Ştim că funia este un simbol al vieţii fără de sfârşit şi exprimă speranţa că viaţa nu se sfârşeşte niciodată, nici dincolo de mormânt. De aceea apare doar pe pâinea pentru morţi.
Astăzi, lelea Floare petrece acasă, alături de vecini, de cei care o preţuiesc. La mulţi ani cu sănătate şi multă putere de muncă îi dorim îndrăgitei noastre opincărese.