Manuscrisul arestat. Dragoste și moarte la Pelișor, metaroman de Alecu Ivan Ghilia

Volumul a apărut anul trecut, 2018, la Editura Limes, Cluj-Napoca – director Mircea Petean, pentru că în mijlocul temei romanului construit este așezat Regele Ferdinand, Întregitorul României, pentru că s-a aniversat Centenarul României (și a fost „o bună ocazie” exploatată de autor), pentru simplul fapt că Regelui Ferninand încă nu i-a fost dedicată o lucrare beletristică, în paginile căreia eroul real, figura sa istorică impunătoare, să se suprapună cu efigia estetico-literară a omului împlinit al epocii sale dincolo de documentele Manarhiei Constituționale Române a Casei Regale din România. Regatul se numea România.
În carte, Regele Ferdinand e prezentat în mod direct la vârsta de dincolo de cumpănă, spre capătul vieții lui, iar modul în care sunt redați ultimii trei ani de viață sunt văzuți ca „o viață de mântuit”, nu degeaba autorul îl apropie de tărmăcirea Cărții lui Iov. Regele suferea de un cancer de intestin, iar pielea îi era mâncată de o pecingine purulentă. Pe măsură ce zilele treceau speranțele de vindecare a celui captiv unei boli cumplite erau infime. Carnea parcă îi fierbea, începură și convulsiile, durerile deveniră greu de suportat. Medici și asistente, persoanele din preajma sa îi admiră curajul și puterea de-a răbda, stoicismul cu care îndură totul, iar regele nu s-a plâns niciodată de nimic.
El, care a atunci când a luat moștenirea întemeietorului României moderne a făgăduit înaintea reprezentanților națiunii că va fi un bun român, el care a păzit întru totul poruncile dumnezeiești și a făcut voia Domnului, 13 ani l-a lăsat Dumnezeu să domnească, 13 ani să facă din două bucăți de țară o țară mare, întregită sub loialitatea lui. Din 7,7 milioane de locuitori fără identitate viețuind la limita subzistenței pe 137.000 de kilometri pătrați, când a urcat pe tron, țara rotunjită, cu numele de România, avea 17 milioane de locuitori și cuprindea între hotarele ei 295.046 de kilometri pătrați.
La recepția oferită în cinstea Unirii, fericită zi de 1 Decembrie 1918, Ferdinand a ținut un discurs plin de însuflețire și de trăire glăsuitoare: „În aceste momente am înțeles inima poporului român, am cunoscut puterea lui de rezistență și toate însușirile lui care i-au permis să-și păstreze naționalitatea în cursul veacurilor cu toate vremurile grele ce soarta îi rezervase. În aceste momente am câștigat convingerea că talpa țării, țăranul român și toți aceia care muncesc și care, cu brațul și sângele lor apărau pământul strămoșesc, merită o solicitudine deosebită. (...) Ceea ce strămoșii au visat, ideea pentru care generațiile trecute au suferit și au lucrat, idealul pentru care toată suflarea românească a nădăjduit, iar ostașii noștri și-au vărsat sângele, azi a devenit fapt împlinit. Azi Mama România poate strânge pe toți copiii la sânul ei. Basarabia și Bucovina, cele două fiice răpite, s-au întors una după alta în casa părintească, iar Ardealul, frumosul leagăn al poporului român, de unde au descălecat întâii voievozi ai Țării Românești, au votat azi la Alba Iulia unirea cu Regatul Român”.
Romanul „Manuscrisul arestat” are ca scenă de desfășurare anii 1960 și lumea literaților din acea perioadă, călărită „temeinic” de avântul ideologiei „realismului socialist” în literatură și artă. Prin grija partidului, scriitorilor le-a fost repartizată casă de odihnă și creație, Castelul Pelișor de la Sinaia. Nici că se putea un loc mai potrivit pentru ca toți creatorii din țară să se adune acolo visători, să își pună la bătaie talentul și imaginația constructoare de frumos și idei revoluționare. Alecu Ivan Ghilia, pomenește o parte dintre aceștia, de la Mihai Beniuc, la Nicolae Labiș, de la Nina Cassian, la Veronica Porumbacu și Maria Banuș. Peste aceștia însă își făcuseră loc și scriitori de marcă, prezenți dintre ei în povestea romanțată a fostului lăcaș regal – râvnit de altfel pentru petreceri și de capii partidului muncitoresc. Apar scriitorii Marin Preda, Fănuș Neagu, Simion Pop, Constantin Chiriță, chiar Nicolae Breban și (prin absența fizică, dar nu și spirituală) Mihail Sadoveanu. Și alții, desigur. Printre ei se remarcă prezența tânărului prozator Adrian Zmău, alias Adrian Mărculescu, eroul principal, care tocmai a debutat cu un roman din universul sătesc. Adrian Mărculescu este cel care crează un liant între scriitorii prezenți în vacanță la Pelișor, sosit acolo cu gândul să scrie ceva ce nu s-a mai scris, iar pentru că așa ceva nu s-a mai scris de când e la putere în România noul regim popular, nici eroului nu îi venea la îndemână să povestească despre subiectul său „bombă”, cumpănind dacă ar fi mai potrivit să păstreze tăcerea, socotind, firește, că nu se știe dacă ideea va fi „înghițită” ca eveniment ori dată imediat uitării de către cei prezenți. Adrian Mărculescu țintea să scrie o monografie detaliată, dar lirică, glorioasă, închinată Regelui Ferdinand Întregitorul. Așa se naște în metaromanul „Manuscrisul arestat” încă un roman, sau, mai bine zis, o relatare cu iz eroic. Primul căruia Mărculescu își destăinuie intenția, este autorul deja cunoscutului roman „Moromeții”, Marin Preda, prezent și el la casa de creație, creionat de Alecu Ivan Ghilia așa cum și era, zeflemitor, cinic, ironic, prea puțin sociabil, veșnic cu replici tăioase la purtător. Dar din dialogul celor doi se nasc idei romanești, prin discuțiile purtate se ivesc trimiteri nu numai la regii României ci și la mareșalul Ion Antonescu, transpare geneza romanului „Delirul”. Alți scriitori prezenți la Pelișor se ocupă de traduceri, scriu poezii, alții trăncănesc ore în șir vrute și nevrute, punând mâța la teleguță, sau pur și simplu se lansează în chefuri de zi și de noapte.
Andrei Măculescu reușete cu mari eforturi să creioneze Regelui Ferdinand o figură de erou martir al României, Regele Iov, și Reginei Maria portretul femeii care a convins Europa și SUA că poporul român este un popor de eroi. Sentimentele mărturisite de Regină sunt clare: „Am venit în țară de mică și am devenit una cu voi. Am avut de la început viziunea României Mari, am purtat-o în inima mea și am luptat pentru implinirea ei”.
Romanul se încheie într-un mod previzibil: Manuscrisul lui Andrei Mărculescu despre Regele Ferdinand, cu concursul unor „confrați” și al administratorului de la Pelișor, este confiscat de către agenții de la Securitate, sosiți pe neașteptate la castel. Alecu Ivan Ghilia a găsit o temă pe care o exploatează literar impecabil. Prefața romanului este semnată de acad. Ioan-Aurel Pop.