Meditaţie la Duminica a IX-a după Rusalii

În cei trei ani şi jumătate a activităţii Sale dumnezeieşti pe acest pământ, Mântuitorul a săvârşit mai multe minuni pe care le putem împărţi în cel puţin 3 categorii:
1. minuni asupra propriei Sale persoane, cum ar fi: schimbarea la Faţă, învierea Sa din morţi;
2. minuni asupra oamenilor, când a căutat să tămăduiască şi să vindece orice boală şi orice neputinţă era în popor, aşa cum poetul zice: „El orbilor le dă lumină/ Şi muţilor le dă cuvânt/ Pe cei bolnavi îi întăreşte/ pe morţi îi scoală din mormânt” A. Vlahuţă.
3. minuni asupra naturii – cum ar fi prefacerea apei în vin la nunta din Cana Galileii, înmulţirea celor cinci pâini şi doi peşti în pustie sau în Evanghelia Duminicii a 9-a după Rusalii – umblarea pe mare şi potolirea furtunii.
Pe scurt, în textul Evangheliei ni se arată că, după ce Iisus a săturat în chip minunat mulţimile, s-a retras în singurătate să se roage, iar pe ucenici i-a silit să treacă de cealaltă parte, pe ţărmul celălalt. Se porneşte o furtună, Iisus vine spre apostoli umblând pe mare, pe aceştia îi cuprinde frica, iar Petru porneşte spre Iisus, începe să se scufunde. Iisus îi întinde mâna când acesta strigă – Doamne, scapă-mă! Şi îi zice: „puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit” (Mt. 14, 31)
Fie că vrem sau nu, fie că recunoaştem sau nu, cu toţii suntem nişte călători prin viaţă şi prin timp, iar una din realităţile cele mai neplăcute ale vieţii este cea a furtunii.
Întâmplarea cu Petru este istoria fiecăruia dintre noi – tineri sau bătrâni, învăţaţi sau mai puţin învăţaţi, bărbaţi sau femei.
Fiecăruia ne este frică de: trăsnet, întuneric, boală, că ne-am putea pierde serviciul sau de moarte. Frica este un sentiment care ne avertizează că se apropie un pericol.
Dumnezeu ne-a promis că dacă-l vom urma nu vom avea aparte de furtuni în viaţă.
Din Sf. Evanghelie putem să învăţăm mai multe lucruri:
- în Sf. Scriptură se vorbeşte nu numai de credincioşi şi necredincioşi, ci şi de puţini credincioşi;
- Dumnezeu îl învaţă pe om ca să nu se înfrunte de unul singur cu problemele vieţii ci să-l cheme în ajutor;
- Hristos nu a pierdut niciun suflet ce i-a fost încredinţat – pentru că de multe ori ne simţim abandonaţi, dar nu suntem niciodată părăsiţi; Psalmistul David şi-a imaginat că dacă tatăl său şi mama sa îl vor părăsi, Dumnezeu nu-L va părăsi niciodată (ps 26, 16) pentru că „de voi şi umbla în mijlocul morţii, nu mă voi teme de rele pentru că Tu cu mine eşti” (ps 22,4)
- Când valurile furtunilor se abat asupra noastră să ne îndreptăm mintea şi paşii spre Dumnezeu – ridica-voi ochii mei la ceruri, de unde va veni ajutorul meu de la Dumnezeu, cel care a făcut cerul şi pământul.
În încheiere să medităm la cuvintele Sf. Grigorie de Nazianz:
El a flămânzit, dar a săturat mii de oameni…
S-a ostenit, dar este odihna celor osteniţi…
A fost îngreunat de somn, dar a umblat uşor pe mare…
Plânge, dar face să înceteze plânsul…
Este vândut, dar răscumpără lumea…
Ca o oaie spre junghiere s-a dus – dar este Păstorul întregii lumi…
Este ca un miel fără de glas şi, totuşi, este Cuvântul…
Este rănit, dar vindecă toată neputinţa…
Moare, dar dă viaţă…
Se roagă, dar ascultă rugăciunile (Cuvântări XXIX, 20)
Pr. Vasile Beni