In memoriam Ana Pop Sîrbu

A plecat dintre noi poeta Ana Pop Sîrbu.

S-a născut în comuna Teaca, județul Bistrița-Năsăud, la 15 decembrie 1948,  și a absolvit, în 1972, Facultatea de Filologie, secția română- franceză,  la  Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

A fost profesoară de limba franceză în Hunedoara, asistent universitar la Universitatea de Vest din Timișoara, profesoară de limba și literatura română în diverse școli generale și licee din Timișoara.

A debutat în revista literară Echinox din Cluj-Napoca (nr. 1/1970) și a fost prezentă cu poeme în cele mai importante publicații culturale, precum: Tribuna, Steaua, România literară, Luceafărul, Contemporanul, Viața Studențească, Vatra, Orizont, Arca, Familia, Cronica Veche etc. 

A publicat, de-a lungul  anilor: poezie, proză, cronici literare, cronici plastice, reportaje literare, interviuri cu personalități culturale importante (Eduard Pamfil, Romulus Vulpescu, Constantin Bugeanu, Dan Grigore).

A debutat editorial cu volumul Primăvara casei, Editura Facla, Timișoara, 1984, urmat de Îngerul din zid, 2011; Exod interior, 2012; Morfologia nopții, 2013; Ana Pop Sîrbu, Versuri 162, Ana Pop Sîrbu & Ilie Gyurcsik, Reversuri, 2014; Poesii, 2015; Eudemonie/Eudaemonia, 2016; Sunet în Re minor/D minor sound, 2017; Ludovica, proză, 2019; Homeomerii, Editura Tracus Arte, 2021.

Poeziile sale sunt prezente în volumele colective Popas între poeții tineri, Editura Dacia, 1975, și Timp interior, Editura Facla, 1984.

Creația sa a fost distinsă cu Premiul pentru Poezie al Filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România, Timișoara, 2014, pentru volumul Morfologia nopții, și Premiul Pro Cultura Timisiensis 2018, pentru merite deosebite în promovarea culturii în județul Timiș.

Dispariția neașteptată a Anei Pop Sîrbu a luat prin surprindere întreaga comunitate literară timișoreană, într-un moment în care creația sa ajunsese la deplină maturitate și părea înscrisă viguros pe o traiectorie ascendentă spectaculoasă.

Uniunea Scriitorilor din România 

----

Olimpiu Nuşfelean

Probînd ordinea frumosului

(Ana Pop Sârbu)

            Părăsirea locurilor natale este o grea încercare pentru oricine. Puțini sînt cei care fug în lume cu inima ușoară din satul sau din strada unde s-au născut și au copilărit. Despărțirea, adesea ruptura nevindecată, „lăsarea în urmă” te umplu de nostalgii. Situația este valabilă pentru fiecare om, dar mai ales pentru poeți, cei care au sufletul ca o plastilină în care se imprimă cele mai sensibile impresii.

            Ana Pop Sârbu s-a născut la Teaca, a ținut o legătură ombilicală cu acest spațiu pînă pe la terminarea facultății, poate ceva mai mult, dar după facultate s-a mutat în Banat, la Timișoara, căsătorită cu un absolvent de filosofie, predînd româna la mai multe școli, preponderent în orașul de domiciliu, unde avea și o casă cu care se mîndrea. Era însă mai mîndră de cărțile ei, despre care îți putea vorbi cu patos ore întregi. Și avea despre ce. S-a format și afirmat în cercul primilor echinoxiști, cărora le va purta amintiri privilegiate, a fost remarcată de poetul și criticul literar Victor Felea, sprijinitor al multor tineri poeți clujeni, de Dumitru Radu Popescu, un fel de tutore al multora pe cînd era redactor-șef la revista „Tribuna”, a fost agreată, dacă nu îmbrățișată, de cercuri literare timișorene, unde și-a făcut cîțiva prieteni. Doamna Smaranda Vultur, cu legături pe Valea Șieului prin soțul din Șirioara, Ioan Vultur, cadru universitar, i-a făcut o prefață la romanul Ludovica. Poeta era încîntată de o recentă aniversare ce i-a fost dedicată de Filiala Timișoara a U. S. R.

            Prinsă de activitatea didactică, a lăsat-o o vreme mai moale cu poezia. Dar nu a abandonat travaliul poetic. Poetă extraordinară, în ultima vreme a fost prinsă de atmosfera romanului „Ludovica”, o evocare a satului natal, a vieții din familia de aici, în universul copilăriei redat cu știința nuanțelor sau chiar cu una cromatică. Ținea mult la acest roman, căci acesta reprezenta expresia trăirilor ei, vechi și actuale, dintr-un spațiu păstrat viu în gîndurile cu care îl cuprindea.

            Venea rar la Teaca, în ultima vreme, dar venea. Ar fi vrut, aștepta, se gîndea să fie prezentă aici ca scriitoare, la o întîlnire cu cititorii. Nu era ceva de neglijat. Erau însă probleme de deplasare, se căuta o formulă, proiectul era realizabil, dar totuși nu a fost să fie. N-ar fi fost rău – dacă ar fi fost bine – dacă ar fi primit la un moment dat titlul de Cetățean de onoare al comunei. N-o spun cu vreun reproș la adresa cuiva. Se dau tot felul de asemenea „titluri” în județ - și la veniți, și la neaveniți. Ar fi ținut de promovarea culturală recunoașterea unui merit pentru o scriitoare care a avut un crez și un standard literar înalt. După regretatul Francisc Păcurariu, Ana Pop Sârbu este una dintre cele mai importante voci literare pe care le-a dat Teaca.

            În poemul „Autoportret” din cartea de poezii „Homeomerii” apărută în 2021 la Tracus Arte (Homeoméri este un termen folosit de filozoful grec Anaxagoras pentru a desemna cele mai mici particule materiale, infinit divizibile, ale corpurilor, care, după el, conțineau în sine toate calitățile posibile.), în acest poem  autoarea mărturisea: „Scriu un Jurnal de la zece ani/ Plumburiu, cețos, plin de îndrăzneli./ Probez ordinea frumosului.” Preocupată deci, constant, să-și transfere viața în scriitură. O viață a căutărilor îndrăznețe și a simțului de cumpăt ardelenesc. Dar devenirea lumii nu încetează, în truda de căutare a înălțimilor: „Slava stă în tot ce se transformă./ Tot ce e regal și constant e forma. / Îndrăzneață, limpede, deloc cenușie.” Precum propria poezie.

            Am cunoscut-o cîndva, în treacăt, pe cînd termina facultatea și se pregătea s-o ia spre Banat. Ani lungi i-am urmărit de departe scrisul de autor cu tangențe clujene. În ultimi ani m-a căutat la telefon și convorbirile noastre durau, adesea, cu orele. Mai mult vorbea ea, despre cărți, despre viața literară, despre mîhniri. Făceam glume pe seama ei. Și pe seama mea. Îi plăceau. Ce dădea temei acestui dialog? Legături de frăție literară și geografică. Patosul pus în subiecte legate de cărți. Împărtășeam păreri despre scris. Era încîntată de prezența ei și a prietenilor ei pe facebook. De acum mesajele ei vor suferi o transformare, prin trecerea dintr-o lume în alta. Vor avea farmecul metaforelor. Cărțile ei rămîn mărturie a prezenței poetei între noi, înscrise în ordinea frumosului. Cît mai avem obiceiul de a citi, determinarea de a ne afirma noblețea sufletească.