În noaptea de 10/11 februarie…1866

Există în istorie momente ce pot fi asemuite cu un aisberg, și care atrag după sine schimbări importante. Un asemenea moment a avut loc în noaptea de 10/11 februarie  1866, când a fost înlăturat de la conducerea statului rezultat din Unirea Moldovei cu Muntenia, stat ce se va numi treptat, România, domnitorul Alexandru  Ioan  Cuza.  Referitor la acest moment, sfetnicul și colaboratorul său M. Kogălniceanu arăta că nu greșelile au dus la înlăturarea sa, ci „faptele cele mari care sunt nepieritoare”.

   În scurta sa domnie (1859-1866), Al. I. Cuza, ajutat de colaboratori valoroși a înfăptuit numeroase reforme prin care au fost secularizate averile mănăstirești, a fost desființată claca și împroprietăriți țăranii, s-a restabilit neatârnarea bisericii naționale în baza vechilor ei drepturi, s-a înființat și dotat armata, s-a lărgit dreptul la vot, s-a permis accesul la învățătură prin Legea instrucțiunii publice, s-a unificat administrația, s-a format un singur Parlament, s-a stabilit capitala la București, s-au depus eforturi pentru afirmarea tânărului stat în raport cu alte state. Dar, tot timpul domniei, Al. I. Cuza, parcă după modelul strategului atenian Pericle, „a ținut scutul la mijloc”, ceea ce a nemulțumit tot mai mult extrema stângă (roșii), și extrema dreaptă (conservatorii), care au format o alianță numită „monstruoasa coaliție”. Această coaliție a elaborat un plan de înlăturare a domnitorului, plan care a fost pus în aplicare în noaptea de 10/11 februarie 1866. Atunci, mult după miezul nopții, un grup de ofițeri și civili, intră cu consimțământul pazei Palatului unde se afla Al. I. Cuza, forțează ușa încăperii unde se afla domnitorul și intră înăuntru cu revorvere în mâini. Domnitorul nu se opune, deși avea pistoale la îndemână, și semnează pe spatele căpitanului Pilat actul de abdicare dinainte redactat. Pe la orele 5 este scos din Palat, urcat într-o trăsură și dus în casa lui C. Ciocârlan. De aici este strămutat la Cotroceni, de unde escortat de un detașament de cavalerie se îndreaptă spre graniță și apoi spre Brașov.

   Ultimele sale cuvinte, adresate Locotenenței și Guvernului, înainte de plecare au fost „Să dea Dumnezeu să-i meargă țării mai bine fără mine decât cu mine. Să trăiască România”.

   Istoria românilor l-a așezat în rândul bărbaților care și-au făcut datoria față de patrie, și „cât va exista această țară”, faptele sale vor fi pomenite, pentru că „ceea ce faci pentru tine, piere odată cu tine, ceea ce faci pentru alții, aceea rămâne”.