Universul liricii carcerale sau libertatea cu chipul lui Dumnezeu

Supravieţuind prin cuvinte şi întărindu-şi fiinţa prin credinţa în Dumnezeu, mulţi dintre cei care au trecut prin exerciţiul suferinţei au creat în anii detenţiei opere literare de-o valoare inestimabilă. În acel spaţiu opresiv al închisorii comuniste s-a născut poezia carcerală, în cadrul căreia instanţa eului poetic este magic înlocuită de chiar prezenţa autorului. Nu este o poezie a jelaniei sau a răzbunării, ci o poezie care cultivă memoria, care aduce eliberarea. Unii dintre ei sunt poeţi consacraţi înainte de detenţie, iar alţii debutanţi, care au promovat o poezie mai puţin conceptuală însă mai dinamică. Toţi au cunoscut aceeaşi soartă vitregă şi mulţi ani de temniţă grea, înfruntând acelaşi duşman : foamea, bătaia şi frigul. În centrul poeziei lor a fost aşezat acel spaţiu al infernului, celula, fără să uite de ceilalţi păzitori ai fiinţei lor, pe maleficul gardian, anchetatorul sau torţionarul. Dacă multă vreme această literatură a trecut aproape neobservată, după 1990 s-au înfiinţat câteva organizaţii interesate de recuperarea istoriei recente, s-au editat numeroase volume de poezii scrise în închisori, lagăre de muncă, domicilii obligatorii sau de deportare, sedii de represiune ale organelor de anchetă, centre ale gulagurilor sovietice etc. Aş semnala doar câteva dintre acestea : ,,Poeţi de după gratii “, volum editat de ,,Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici, ,,Poeţi din închisori “, editat de Mănăstirea Petru-Vodă, ,,Poezii scrise-n furtună “ sau ,, Unde sunt cei care nu mai sunt ? Tot în această perioadă s-au tipărit numeroase antologii şi s-au dovedit interesaţi de literatura carcerală cercetători din domeniul istoriei literare ori sociologi de renume. Remarcabilă este Antologia poeziei carcerale a Ioanei Cistelecan, apărută în Editura Eikon, Cluj –Napoca, 2006, care supune atenţiei cititorului această temă literară inedită. Acelaşi subiect, pus în valoare într-o structură complexă, este tratat în lucrarea intitulată ,,Staze şi metastaze carcerale “, publicată la Editura Charmides din Bistriţa, 2019. Autoarea reuşeşte să pătrundă în infernul lumii închisorilor printr-o minuţioasă documentare, realizând un studiu aproape exhaustiv asupra fenomenului concentraţionar. Stilul ştiinţific bine argumentat se află într-o strânsă armonie cu interpretarea literară a textelor, surprinzând acurateţea şi mesajul lor artistic. Cele şase capitole ale lucrării tratează aspecte ale psihologiei ,,damnatului, străinului şi tovarăşului“, arhitectura carcerală, literatura carcerală ( poezia şi proza), iar în anexe se referă la destinul lui Radu Gyr, Nichifor Crainic, Andrei Ciurunga, şi alţii, bazându-se pe valorile lirice ale operelor acestora. Fiecare şi-a construit un microunivers celular copleşitor, subliniază autoarea. Cel care se distinge net, dintre ei, este Radu Gyr, poetul cu un destin aparte, condamnat de patru ori la inchisoare. Faimosul poem ,,Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane !” îi aduce o condamnare la moarte, comutată în cele din urmă la 25 de ani muncă silnică. Pedeapsa şi-o ispăşeşte între zidurile închisorii din Aiud. Poezia lui Radu Gyr este un adevărat strigăt de revoltă pentru dreptate şi libertate. ,,Nu pentru-o lopată de rumenă pâine/ nu pentru pătule, nu pentru pogoane,/ ci pentru văzduhul tău liber de mâine,/ ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane !/ Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,/pentru cântecul tău ţintuit în piroane,/ pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,/ ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!“Este o poezie expresivă în care forţa verbului răscoleşte întreaga fiinţă, este un refren ce trezeşte conştiinţa omului de rând, muncitorul şi ţăranul, adevăratul destinatar al poeziei. Opera lui este vastă, cuprinzând mii de versuri, fără a le scrie, ci memorându-le, căci în temniţă nu se permitea scrisul şi nici cititul, iar instrumentele de scris erau interzise, dar inventate. Poeziile treceau din om în om prin închisori şi de acolo în ţară. Cei care i-au memorat poeziile, spune Ioana Cistelecan, au fost Dumitru Cristea, Radu Dunăreanu, dr. N. Burlacu şi mulţi alţii, deveniţi anonimi. Poezia lui Radu Gyr se remarcă prin valoare estetică, dar şi printr-o sensibilitate aparte. Ioana Cistelecan, un analist fin şi cercetător rafinat descoperă câteva elemente care alcătuiesc substanţa poeziei şi definesc atmosfera carcerală. Ele sunt adevărate motive poetice : fierul- ,,În aprigele mele belciuge,/ piatra mă-nfulecă, fierul mă suge/ În beznă m-afund, zi de zi, şi-n urât,/ Întâi pân’ la glezne, apoi pân’ la gât,/ Dar hămesit, sub lacăte, chei şi zăvoare/ de tine sălbatece, viule soare,/ din carne îmi rup, din dogorâta mea smoală/ aceste cântece în pielea goală”. Al doilea element este , foamea : ,,şi-n celulă am rămas/ eu şi foamea slăbănoagă’’, apoi frica : ,,Şi totuşi ce teamă zbârlită şi stranie/ de tine mă prinde, sfântă pierzanie’’ şi nu în ultimul rând frigul : ,,Noi degerăm de frig afară/ şi paşii tremură pe loc’’. Dincolo de suferinţă şi disperare, poetul are viziunea divinităţii. Prin intermediul visului şi al chipului blând şi nespus de trist, Isus vine la el în celulă să-i înmiresmeze cu mâinile lui miraculoase acel spaţiu sumbru. ,,As noapte Isus mi-a intrat în celulă,/ O, ce trist, ce înalt era Crist/ Lun-a intrat după El în celulă/ şi-l făcea mai înalt şi mai trist /...Când m-am trezit din grozava genună,/ miroseau paiele. Unde eşti Doamne ? am urlat la zăbrele/ Din lună venea fum de căţui/ M-am pipăit şi pe mâinile mele/ am găsit urmele cuielor Lui „ (As noapte Isus... ) Poezia carcerală a lui Radu Gyr este în esenţă clocotitoare şi eroică, iar crezul său artistic rămâne unul tonifiant, graţie libertăţii interioare pe care şi-a asumat-o cu orice preţ. Dumitru Ichim îl numeşte ,,Orfeu al literaturii române’’, iar Victor Pica ,,Homer al închisorilor româneşti’’.
Ioana Cistelecan realizează o sinteză cu profunde reflecţii asupra operei lui Nichifor Crainic, poet creştin prin excelenţă, care a îmbrăţişat aceeaşi soartă ca şi Radu Gyr. Fiind un vajnic şi devotat protector al tradiţionalismului, el şi-a valorificat conceptele şi teoremele prin poezie cu mult înainte de a fi deranjat ,,alesul comunist şi de a fi simţit atingerea răului’’. El nu-şi dezminte nici în versuri formaţia sa teologică ortodoxă, folosind simbolurile creştine (Cântecul potirului, Familiară, Laudă ). Poetul trăieşte sentimentul dezrădăcinării, iar detenţia pentru el înseamnă dezolare şi deşertăciune : ,,Aci pământul s-a-ngustat de-o şchioapă/ Iar timpul, scos din lume, e pustiu,/ Eu sunt cel care s-a trezit din groapă /Şi nu-şi aduce aminte c-a fost viu... Viteze suflet, meşter pe ruine,/ Ce-a mai rămas din tot ce-ai făurit ?/ Mai scump e un scaiete decât mine/ Şi-.atât sunt viu cât pipăi c-am murit. (Limita). El priveşte viaţa retrospectiv, căutând sensurile ei, undeva în ceaţa trecutului. Poezia lui Nichifor Crainic se caracterizează printr-un stil solemn, uşor retoric şi pe alocuri profetic.
Andrei Ciurunga trăieşte în mod dureros perioada detenţiei şi demască subtil activitatea partidului de stânga : ,,Prietene ce sângeri lângă mine/ ia adă mâna dreaptă să ţi-o strâng./ În stânga e şi inima, dar vezi/ Acolo n-a ajuns veninul (Aceste mâini). La fel ca şi ceilalţi doi scriitori damnaţi, Andrei Ciurunga se agaţă de speranţă, trăieşte din plin dezolarea, însă nu uită să-şi arate recunoştinţa faţă de Dumnezeu pe care îl invocă : ,,Doamne, aprinde-n cer o stea/ pentru libertatea mea/ să mă uit printre zăbrele/ şi s-o văd acolo sus, / Cea mai caldă dintre stele/ La fereastra lui Isus „ (Rugăciune ). Aici, libertatea are chipul lui Dumnezeu. Este extraordinară solidaritatea celor aflaţi în suferinţă. Ea se reflectă şi prin arta creaţiilor lor. : ,,Prietene de temniţă duşmană/ şi frate bun de pâine fără grâu,/ ne doare pe-amândoi aceeaşi rană/ şi spumegând muşcăm acelaşi frâu’’. Demersul meu ar avea şi alte exemplificări cu cei trecuţi prin această experienţă, dar las cartea d-nei Cistelecan să fie un dialog de suflet cu cititorul, oferindu-i autenticitatea şi frumuseţea discursului său privind valoarea incontestabilă a poeziei carcerale.