ISU BN a intervenit, anul trecut, în peste 10.000 situaţii de urgenţă! 90% din misiuni au fost cazuri asistate de SMURD
În decursul anului 2020, misiunea prioritară a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bistrița” al judeţului Bistrița – Năsăud a fost aceea de a eficientiza acțiunile de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență, în vederea menținerii sub control a riscurilor manifestate și asigurării stării de normalitate și protecției vieții concetățenilor, axându-ne suplimentar pe implemetarea prevederilor legale în scopul limitării infecției cu SARS-CoV-2.
Obiectivul fundamental al activității desfășurate la nivelul instituției este consolidarea și dezvoltarea instituției ISU Bistrița – Năsăud ca parte componentă a IGSU, în vederea creșterii capacității operaționale și de răspuns, reducerii impactului efectelor situațiilor de urgență asupra comunităților și îmbunătățirii calității misiunilor executate în folosul populației.
Pe parcursul anului 2020, în zona de competenţă a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bistrița” al judeţului Bistrița - Năsăud s-au înregistrat 10 213 situații de urgență (în medie, 27,90 pe zi), dintre care 9400 cazuri de urgență asistate de SMURD, 249 incendii (scădere cu 4 % față de anul 2019) și 554 alte intervenții specifice. Astfel, cea mai mare pondere o au cazurile medicale, acestea reprezentând peste 90% din totalul de situații de urgență.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Bistrița – Năsăud a intervenit pentru protecţia comunităţilor la 281 de acţiuni (măsuri de prevenire a situaţiilor de urgenţă, degajări de elemente de construcţie), 115 incendii de vegetație și altele (creștere 59,72% față de anul 2019).
Având în vedere apariția pandemiei cu virusul Sars -Cov-2, începând cu luna martie a anului 2020, în vederea asigurării unei coordonări eficiente, la nivel judeţean a fost activat în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei Bistrița – Năsăud (CJCCI Bistrița - Năsăud).
Instituţiile care au îndeplinit funcţii de sprijin repartizate potrivit legii şi au asigurat reprezentarea în cadrul Centrului Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei (CJCCI) Bistrița – Năsăud pentru gestionarea şi luarea de măsuri pentru prevenirea răspândirii infecţiei SARS-CoV-2 de la nivelul judeţului Bistrița – Năsăud au fost: Instituţia Prefectului – judeţului Bistrița - Năsăud, Direcţia de Sănătate Publică Bistrița - Năsăud, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Bistrița - Năsăud, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bistrița – Năsăud și Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bistrița – Năsăud.
Misiunile Centrului Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei Bistrița – Năsăud au fost:
- analiza, evaluarea situaţiei şi coordonarea acţiunilor de intervenţie pentru prevenirea răspândirii COVID-19 şi realizarea managementului consecinţelor raportat la evoluţia situaţiei epidemiologice;
- asigurarea suportului/ fluxului decizional al C.J.S.U. Bistrița - Năsăud;
- eficientizarea acţiunilor întreprinse în scopul evidenţei permanente a situaţiei înregistrate;
- coordonarea şi conducerea intervenţiilor generate de virusul SARS-CoV-2;
- asigurarea sprijinului logistic;
Pe linie de informare şi educare preventivă s-a acţionat pentru popularizarea riscurilor identificate la nivelul judeţului, precum şi a măsurilor de prevenire a acestora, în rândul autorităţilor locale, instituţiilor publice, serviciilor deconcentrate, operatorilor economici cu risc, personalului instituţiilor de învăţământ, elevilor şi studenţilor, precum și în rândul cetăţenilor.
O mare parte a timpului din anul 2020 în privința informării preventive a fost alocată informării preventive raportate la situația epidemiologică actuală. Astfel au fost realizate actiuni comune cu IPJ Bistrița - Năsăud si IJJ Bistrița - Năsăud de verificare și informare a cetățenilor și operatorilor economici. În cadrul acestor activități au fost implicate toate cadrele Inspecției de Prevenire și a subunităților operative.
Din punct de vedere preventiv, unitatea noastră a canalizat toate resursele disponibile pentru a asigura un climat de siguranță în zona de competență care îi revine. Astfel, unitatea noastră, prin inspectorii de specialitate a executat 1116 controale de prevenire. Pe timpul controalelor au constatate 3606 deficiențe, iar 1006 dintre acestea au fost remediate/soluționate pe loc și au fost applicate 2202 sancțiuni, dintre care 2073 avertismente și 125 de amenzi contravenționale în cuantum total de 234100 lei.
În anul 2020, au fost depuse 282 de cereri de solicitare a avizului de securitate la incendiu, fiind emise 72 de astfel de documente. De asemenea, au fost depuse 100 de cereri de solicitare a autorizației de securitate la incendiu, fiind emise 66 de acte administrative care certifică îndeplinirea condițiilor de obținere a autorizației de securitate la incendiu.
Îndeplinirea obiectivelor din anul 2020 se datorează disponibilităţii și operativității forţelor și mijloacelor specializate ale pompierilor militari, diversității și complexității intervențiilor specifice, dezideratului apărării vieţii, bunurilor materiale şi mediului, precum şi încrederii mari a populaţiei în solicitarea unității noastre şi în alte situaţii, altele decât urgenţele generate de incendii.
INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE ISU „BISTRIŢA”
Citiţi şi:
- La ISU BN, a fost activat Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției!
- ISU B-N, locul 11 pe ţară după numărul de intervenţii din 2014
- Exerciţiu pentru gestionarea unei situații de urgență la un operator economic cu implicare de substanțe chimice periculoase
- Echipajele ISU au intervenit la aproape 11.000 situaţii de urgenţă, în 2016
- Cod portocaliu în bazinul Someşului Mare. Autorităţile monitorizează situaţia!
Adaugă comentariu nou