Drum lin spre ceruri, doamna prof. Ana Filip!

Un mesaj scurt și-o veste pe care-aș fi dorit-o cât mai îndepărtată. Doamna profesor Ana Filip nu mai e printre noi. A plecat să-L întâlnească pe Tatăl și să-I ducă vești despre istoria meleagurilor noastre. De bună seamă, nu există om în Salva și-or fi puțini cei din județ, care n-au a zice o vorbă bună și-un „Dumnezeu s-o odihnească!” despre dânsa. A fost un dascăl deosebit și-un om de-o căldură sufletească cum rar s-a mai întâlnit.

Pentru mine a fost însă, mult mai mult decât atât. A fost diriginta părinților mei și cea care m-a învățat că istoria e o poveste. Și-i musai să fie una spusă cum se cade. A fost, poate, bunica pe care mi-am dorit-o întotdeauna și chiar mai mult. A crezut în mine când eram un păduche ce mijea ochii într-o lume străină și ostilă și s-a bucurat văzându-mă cum cresc. Rari asemenea oameni! Tot mai rari! M-a învățat, strunit și încurajat. S-a bucurat de reușite și mi-a fost, precum multor generații, cea căreia am putut să-i împărtășesc deopotrivă bucuriile și frământările. Căci vibra la unison cu mine de fiecare dată. Și nu puține-au fost situațiile în care-am sunat-o-ntâi pe dânsa pentru sfat, ori pentru a-i da o veste. Înaintea tuturor celorlalți. Și ne-am bucurat împreună, ori am plâns, de-o parte și de alta a receptorului, lăsând sufletele noastre să se-ntâlnească într-o caldă îmbrățișare! Acum, când sunt forțat să vorbesc la trecut despre doamna Filip, trăiesc parcă o stare nefirească. Una în care resemnarea se-ngemânează cu o tristețe apăsătoare... Iartă-mă pentru pauză, iubite cititorule, dar e musai să-mi șterg o lacrimă în colțul ochiului! Vor urma de bună seamă și altele, de-ndată ce aceste paupere gânduri vor fi sfârșite. Deocamdată, atât!

A fost cea care a știut întotdeauna să facă fiece efort al meu, oricât de modest, să pară extraordinar. Căci dacă ar fi să o acuz de ceva, aș zice că făcea din țânțar armăsar! Dar nu din bârfă, vorbă rea și răutăți, cum fac majoritatea oamenilor, ci din orice mică realizare. Din orice gând și orice bucurie, fie ea cât de banală. Și-asemenea mie au fost mulți alții care și-o vor aminti cu drag de bună seamă.

De-acum, doamna Filip ne va veghea de sus. Ne va ajuta să reconstituim istoria într-o altă dimensiune. Una metafizică. Dacă pe vremuri, la clasă, învățam despre moșul Todoran pe Mocirlă, acum însuși bătrânul martir e poftit să-și asculte isprăvile povestite de dânsa cu talent. Mitropolitul Bartolomeu va veni și dânsul s-o asculte și să-și scarpine barba întrebându-o cum i-a zis că se scrie istorie când a urcat pe Dealul Migii să pună bazele ctitoriei de la Salva. Și dacă despre Mihai Viteazul învățam jucându-ne, reconstituind momente precum Călugăreni în curtea școlii, ori la Șelimbăr în vecinătatea monumentului, când imaginația noastră hălăduia pe meleaguri de visare, acum vom învăța amintindu-ne, printre lacrimi sărate ce ne vor brăzda obrazul. Căci Doamna a plecat. Ne rămân imprimate pe timpanul inimii vocea caldă și chipul ei blând. Ne străjuiesc acum puhoi de amintiri ce nu pot fi altcum trăite decât printre suspinuri ascunse. S-a dus acum să cunoască eroii despre care ne-a vorbit atât. Să se bucure de strângeri de mână din partea lor și de mulțumiri. Le merită cu prisosință. Căci rari oameni pe-acest pământ i-au mai ilustrat atât de frumos! Avea încă multe de-mpărtășit și se bucura de o luciditate rar întâlnită. O binecuvântase Dumnezeu să poată împărtăși încă și altora multe gânduri frumoase. Era o adevărată enciclopedie!

Dar, mai presus de toate, ne-mpărtășea bucurie, entuziasm și gând bun. În preajma dânsei nu puteai fi posomorât. Uitai orice supărare, iar sufletul ți se despovăra, oricât de greu ar fi fost cătrănit de griji mundane. Căci Doamna știa că cel mai frumos cadou e prezența (present is presence, vorba englezului) și se străduia să întrupeze superlativul acestui gând!

Doamne, acum să vorbim nițel doar noi doi. Să mă ierți că îndrăznesc, dar Mi te imaginez ascultându-o, cu ochii mari și curioși pe Doamna! Îți va fi vorbind de bună seamă despre meleagurile noastre. Despre moșul Todoran, despre familia dânsei, despre câte-a trăit, ori cine știe, despre generațiile de elevi care i-au trecut prin mână. Te rog s-o asculți atent și să n-o-ntrerupi! Poate că-i ostenită de pe drum și-i va fi greu să-și reia firul. Te rog să iei aminte la ce-ți spune. Vei afla lucruri interesante. Te vei bucura de bună seamă să vezi că lumea nu-i așa cum ți-o prezintă adesea chipurile posomorâte ce vin să-ți bată la Măreața Poartă! Că există și lucruri frumoase acolo. Că trecutul și prezentul pot fi zugrăvite și-n alte culori decât în nuanțe de negru și gri. Depinde de pictor. O să-ți placă de doamna Filip, crede-mă! O vei îndrăgi și-acolo, precum ai îndrăgit-o și aici. Aduce cu sine o părticică din sufletele noastre. Poate cea mai curată din tot ce-avem. Primește-o cu drag și ospăteaz-o, căci vine de departe. Ți-aș spune o rugăciune din cărți, dar mă tem că nu i-ar plăcea. M-a-nvățat mereu să vorbesc direct și din memorie. De-aceea-ți scriu. Iartă-mă, Mărite! Și fă-i veșnică odihna în slăvile-Ți azurii! Să-i fie țărâna ușoară și memoria binecuvântată! Drum lin spre ceruri, doaman Filip! În sufletul nostru veți rămâne pururi vie!

Pr. Maxim (Iuliu-Marius) Morariu

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5