Lada de zestre a culturii tradiţionale

Cartea ,,Frontiere etnologice’’ este opera lui Menuţ Maximinian, scriitorul care şi-a câştigat o bogată experienţă în domeniul atât de vast al etnologiei. După ce a tipărit în colaborare cu Vasile V. Filip lucrarea ,,Rituri de trecere’’, iată-l în postura de cercetător solitar care îşi structurează propriul său proiect de studiu, îşi elaborează strategia şi instrumentele de lucru. Cuvântul ,,frontiere’’din titlul cărţii are un înţeles metaforic şi cred că, pe lângă sensul larg care vizează multe deschideri interpretative, se referă şi la interferenţele etnologiei cu celelalte discipline care se ocupă de cultura tradiţională : folclor, etnografie, antropologie, etc. Pasiunea autorului pentru cercetarea unui asemenea domeniu îşi are rădăcinile în originile sale săteşti, unde şi-a petrecut copilăria, în Diugul de la poalele Ţibleşului, dar şi printr-o solidă pregătire teoretică şi metodologică acumulată în anii de studii. Cercetarea sa etnologică pune în valoare patrimoniul cultural din ţinutul Bistriţei şi Năsăudului. Materialul adunat se bazează pe o cercetare riguroasă pe teren, pe mărturiile oamenilor contactaţi, pe consultarea unor lucrări de actualitate, pe talentul descriptiv şi narativ prin care tratează această temă. Urmărind cu atenţie conţinutul lucrării, se poate observa sentimentul de satisfacţie şi bucurie pe care îl are faţă de autenticitatea şi pitorescul culturii tradiţionale, ca şi cel de respingere a tot ceea ce duce la alterarea acestui fenomen. Majoritatea textelor sunt aşezate pe un suport comparativ, între ceea ce a fost şi ceea ce se întâmplă în zilele noastre. Autorul analizează, descrie, identifică, pune într-o nouă viziune tot ceea ce constată, folosindu-se de metodele moderne de investigare, dar şi de tehnici mai vechi sau mai noi care îi înlesnesc cercetarea : dialogul, povestirea, interviul, ancheta şi altele. Menuţ Maximinian coboară în realităţile culturii de odinioară, dar se opreşte şi asupra prezentului, pentru a-i evidenţia transformările inerente. Există pagini, nu puţine la număr, în care autorul se confensează, îşi exprimă emoţia şi bucuria faţă de comorile spirituale ale neamului românesc. Cele 400 de pagini ale cărţii conţin ,,articole, eseuri, recenzii de carte etnologică, interviuri, crochiuri’’ care dezvăluie cititorului un fenomen cultural aflat într-un permanent proces de metamorfoză. Studiul lui Menuţ Maximinian cuprinde mai multe tipuri de texte. Cartea se deschide cu secţiunea ,, Precursori, în care autorul ne prezintă trei nume de rezonanţă foarte apropiate de cultura tradiţională : poetul Vasile Alecsandri, prin culegerea de poezii populare, Mitropolitul Bartolomeu, prin cultura populară în pastoralele sale, starostele şi cobzarul Barbu Lăutaru, cel care a fermecat multe generaţii prin muzica lui, şi, Vasile Grigore Borgovan, ,,marele pedagog şi scriitor necunoscut’’, care face o frumoasă incursiune în tradiţiile şi obiceiurile din satul său natal, Corvineşti. Al doilea segment al acestui studiu se intitulează ,,Lecturi’’ şi cuprinde câteva comentarii la cărţile colegilor de breaslă (Irina Petraş, Andrei Moldovan, Maxim Iuliu-Marius Morariu, Virginia Linul, Otilia Hedeşan, Aura Văceanu, Vasile V. Filip, Mărioara Buzilă ş.a), în conţinutul cărora se află elemente referitoare la portul popular, la folclorul din Ardeal, experienţe trăite în vis, despre vrăji, farmece şi descântece, despre rolul şi semnificaţia basmelor din ograda bunicilor, despre modernitatea acestora, despre ritualuri de nuntă, despre colinde şi tradiţii muzicale sau poveşti de viaţă aflate la graniţa dintre etnologie şi literatură, toate puse în pas cu trendul societăţii de astăzi. În acelaşi registru al culturii tradiţionale se înscrie şi secţiunea ,,Reconstituiri’’, pentru care autorul studiului face apel la memoria colectivă, consultă studii de specialitate pentru a recompune tradiţii vechi din lumea satului, precum : jocul, sau hora, practicată în duminici sau zile de sărbătoare, steagul de nuntă, cununa grâului, unele primind astăzi valenţe moderne, iar altele se află pe cale de dispariţie. În palierul Aspecte rurale sunt cuprinse câteva titluri semnificative : ,,Casa lui Coşbuc şi vilele din Hordoul de azi’’, ,,Familia regală şi tradiţiile din Bistriţa-Năsăud’’, ,,Jeica-satul fără niciun botez’’, ,,Casele Ethnos în pericol’’, ,,Muzeul Tradiţional de la Spermezeu’’. Conţinutul textelor este în deplină concordanţă cu tematica abordată de autor. În capitolul Atitudini/ Reflecţii îl găsim pe Menuţ Maximinian situat pe poziţia unui om revoltat împotriva celor care distrug cu bună ştiinţă tradiţiile populare, referindu-se în mod special la manele şi manelişti, la folclorul contrafăcut sau obiceiuri inventate. Menuţ Maximinian reuşeşte să transcrie în sistem fonetic ,,Graiul dulce din Giug’’pe care l-a deprins din copilărie, dar constată că frumuseţea lui se retrage în cărţi şi ,,treptat dispare odată cu bunicii noştri’’. Nostalgice, dar şi pline de îngrijorare sunt textele scrise în vreme de pandemie, referitoare la sărbătoarea Pascală şi la Crăciun, care nu mai au farmecul de altădată din diverse motive, dar şi din cauza restricţiilor sanitare. Un loc aparte îl ocupă capitolul Gastronomie în care autorul face apologia unui eveniment crucial din preajma sărbătorilor de iarnă şi anume, tăiatul porcului, a cărui poveste se desprinde dintr-un eseu al etnologului Constantin Bărbulescu. Nu lipsesc însă nici reţetele bunicii, care îşi au o istorie îndelungată şi o largă răspândire în toate zonele ţării. Cel de-al cincilea capitol intitulat Portrete conturează chipul şi personalitatea unor reprezentanţi de seamă ai culturii tradiţionale din judeţul Bistriţa-Năsăud : Moş Tănase Tudoran, cel din calendar, Alexandru Misiuga şi mitul Dracula, Lucreţia Sânmihăian, doinitoarea Văii Ţibleşului, Maria Peter, rădăcini sălăuane, Ion Sabadâş, ceteraşul Ţării Năsăudului, Valeria Peter Predescu şi cântecul năsăudean, Ion Conea şi cele 400 de cântece, Corneliu şi Elvira Botoş şi Cununa de pe Someş, George Harosa şi povestea Someşului, Maria Butaciu şi dragostea pentru cântec. Cei mai iscuşiţi Meşteri/Meseriaşi populari sunt prezentaţi în cuvinte de aleasă preţuire : Leon Jora din Salva, confecţionerul clopului cu pană de păun, lelea Floare, opincăreasa din Runc, Ana Bodescu din Salva- deţinătoarea titlului ,,Tezaur uman viu’’, Aurica Brânduşe-mama ţoalelor (membră a Academiei Artelor Tradiţionale din România), Virginia Linul autoarea cărţii ,,Portul popular năsăudean’’, Gheorghe Bodea, tipograful bistriţenilor, Aurel Motofelea din Domneşti şi povestea curelelor. Ultima parte a lucrării este dedicată rapsozilor populari Teodora Purja, Dumitru Ciupa, artelor plastice reprezentate prin Marcel Lupşe, Victoria Fătu Nalaţiu, Maria Trifu, Valer Gălan şi se încheie cu un interviul Icăi Tomi din diaspora. Cartea lui Menuţ Maximinian ne oferă imaginea satului tradiţional din acest minunat colţ de ţară cu inegalabilele sale comori spirituale păstrate cu sfinţenie în lada de zestre a sufletului românesc.