Cinematograf la Năsăud, în locul fostei săli de judo! Documentaţia a fost depusă la CNI
Administraţia publică locală din Năsăud a depus la Compania Naţională de Investiţii o solicitare privind includerea în Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social, Subprogramul „Săli de Cinema” pentru obiectivul de investiții “Construire și dotare Cinematograf în orașul Năsăud”.
Cinematograful ar urma să fie construit pe Bulevardul Grănicerilor, nr.9, imobilul (construcţie plus teren) fiind înscris în domeniul public al orașului Năsăud. În prezent, pe terenul propus pentru obiectivul de investiții, în suprafață de 637 mp, se află fosta clădire a sălii de judo și a unei centrale, cu o suprafață construită la sol de 291 mp, în regim de înălțime P, aflată într-un stadiu avansat de degradare, clădirea reprezentând în prezent un pericol pentru siguranța cetățenilor.
Investiţiile vizează o sală de proiecții de filme, spaţii utilitare, precum grupuri sanitare, holuri de acces și ieșire, magazii etc. Spatiile se vor dimensiona conform prevederilor tehnice în vigoare, pentru astfel de destinații. Pentru buna funcționare, se vor achiziționa dotările specifice fiecărei destinații în parte. Dacă nu sunt spații disponibile pentru toate destinațiile menționate, proiectantul are libertatea de a concepe compartimentarea spațiului după cum consideră oportun, dar având în vedere satisfacerea tuturor necesitaților unui cinematograf.
Se va avea în vedere respectarea tuturor măsurilor referitoare la asigurarea siguranței în exploatare, instalarea unor sisteme de siguranță și alarmare anti incendiu, pentru protecția utilizatorilor, sisteme de supraveghere video pentru zonele de acces și ieșire, sisteme audio și de iluminat specific spațiilor de proiecție.
Fațada și acoperișul se vor realiza cu materiale și în culori compatibile cu cele ale clădirilor din zona urbană alăturată, avându-se în vedere punerea în valoare artistică deosebită. Zona este viabilizată, clădirea având acces la limita de proprietate la toate utilitățile zonei.
În prezent, în orașul Năsăud și în zona adiacentă nu există niciun cinematograf. Posibilitățile de agrement și activitățile culturale pentru cetățeni fiind foarte limitate. Necesitatea realizării investiției rezultă pe de o parte din faptul că zona studiată este intens locuită, iar pe de altă parte prin faptul că după reabilitarea imobilului în zonă se pot crea oportunități de investiții și dezvoltare.
Efectul pozitiv previzionat prin realizarea obiectivului de investiții: crearea unui mediu prielnic activităților culturale ale comunității, creșterea serviciilor social-culturale, îmbunătățirea aspectului urbanistic și asigurarea unui climat corespunzător pentru desfășurarea unor activități culturale de recreere și petrecerea timpului liber.
Se identifică trei componente majore care justifică reabilitarea imobilului, respectiv aspecte de ordin economic, financiar și social. Din punct de vedere economic și social realizarea obiectivului va conduce la crearea unor noi locuri de muncă atât pe perioada executării lucrărilor de modernizare cât și după finalizarea acestora și punerea în funcțiune din punct de vedere financiar realizarea reabilitării imobilului va duce venituri suplimentare la bugetul local.
Citiţi şi:
- Preşedintele Moldovan: În scurt timp, începe modernizarea Cinematografului Dacia
- Primarul Creţu: Nu cumpărăm teren ca să facem trotuar în faţa casei proprietarului! Începem lucrările la strada Faleză
- Aquaparc Bistrița: bazin acoperit, bazine exterioare și alte atracții pentru copii și adulți. Proiectul, în dezbaterea CL Bistriţa
- Eficientizarea energetică a sediului central al Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa, estimată la peste 150 milioane lei
- TIHA BÂRGĂULUI, O VERIGĂ IMPORTANTĂ A DRUMULUI EUROPEAN
Adaugă comentariu nou