Olimpiu NUȘFELEAN: Un debut în mai multe ediții

Pentru orice scriitor, momentul când şi-a văzut pentru prima oară numele tipărit într-o publicaţie este unul de neuitat.

 Ce amintiri aveţi despre momentul când v-aţi văzut, pentru prima oară, numele tipărit într-o publicaţie?

 Anchetă realizată de Ilie Rad

            Înainte de primul text tipărit ar trebui să vorbesc/ să-mi amintesc de primele texte scrise de mine, fără cea mai vagă idee legată de tipar. Primele-primele au fost prin clasa a treia sau a patra, de primară, cînd am început să scriu așa, pur și simplu, neinspirat de nimic, poate cu o dedicație difuză. Nu citisem decît poeziile din manuale, fiind mai mult atras de basme, de Prîslea cel Voinic și merele de aur. Am citit un mic (și elegant) volum de poezii de Eminescu, din biblioteca sătească – un dulap de cărți, și am scris un carnețel de poezii eminesciene, rămase acolo, în carnețel. Nu le-a citit/ cunoscut nimeni, niciodată. Apoi au fost epigramele de la gazeta de perete a liceului, răvașele de la un Revelion din armată scrise pentru toți soldații din unitate (vreo 60-70…). Începuturi de poveste, nu, de snoave…

            Prima poezie tipărită a fost (tot) în armată. Învățam morse la o unitate din Timișoara, în apropierea Migurilor unui aerodrom militar. Într-o duminică p. m., liber în dormitorul imens, într-un pat „la etaj”, am scris o poezie „patriotică” și am trimis-o la Apărarea patriei, răsfoită la biblioteca U. M., la o rubrică girată de colonelul, mi se pare, Nicolae Tăut, poet și el, de succes al… momentului. Au văzut poezia vreo cîțiva apropiați. N-am avut pretenția că am făcut o gaură în cer cu ea.

            A venit apoi debutul cu poezie-poezie. Sau debuturile, căci au fost mai multe, repetate, de fiecare dată, poate, ca un nou început. A fost Echinox, la rubrica „Debut”, care îmi autoriza, să zic așa, intrarea pe scena poetică echinoxistă, clujeană. Și a fost un grupaj în Tribuna, girat/ prezentat de Victor Felea, care consemna un fel de debut în săptămînalul clujean, după o lectură făcută de D. R. Popescu. Și apoi publicarea la rubrica „Condeie noi” a Stelei, de către Teohar Mihadaș, după ce versurile au trecut și prin lectura lui Aurel Rău. Și mai apoi, un grupaj poetic la „Primele”, rubrică girată – și prezentată/ comentată de Constanța Buzea la Amfiteatru.  A, era să uit: și un grupaj în suplimentul literar al ziarului Făclia, prin grija poetului Ioan Arcaș. Tot ca debut/ început. Versurile mele au ajuns la ziar, prin grija unui coleg,  nesemnate și ziaristul era gata să le publice așa, fără numele autorului. Risipă? Orgoliu|? Derută? Experiment literar-publicistic? Experiență? Un creuzet literar, în care mai amestec, azi, cu ajutorul tastei? Mă afișam cu poezii, dar scriam, în paralel, și proză. Încă fără intenții de publicare. Toate aceste apariții au constituit pentru mine mici evenimente/ mari bucurii pe calea desțelenirii creației mele. Toate mi-au deschis colaborări la revistele respective – sau la altele – care s-au întins peste ani, unele pînă azi. Da, toate sînt frumoase cînd aspiri să fii, să ajungi poet. Lucrurile se complică puțin mai tîrziu, cînd imboldul este nestăpînit, dar îndoiala te cenzurează pînă la a te ucide (sinucide?...)