Părintele Vasile Beni: Dumnezeu e la cârma corabiei vieții fiecăruia dintre noi!

     O comparaţie imperfectă este cea cu Waze, care e un program care te duce unde vrei să ajungi pe calea cea mai scurtă, cea mai puţin aglomerată...

       Textul Evangheliei la Duminica noua după Rusalii: ”Şi îndată Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui, pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor. Iar dând drumul mulţimilor, S-a suit în munte, ca să Se roage singur. Şi, făcându-se seară, era singur acolo. Iar corabia era acum la multe stadii departe de pământ, fiind învăluită de valuri, căci vântul era împotrivă. Iar la a patra strajă din noapte, a venit la ei Iisus, umblând pe mare. Văzându-L umblând pe mare, ucenicii s-au înspăimântat, zicând că e nălucă şi de frică au strigat. Dar El le-a vorbit îndată, zicându-le: Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi! Iar Petru, răspunzând, a zis: Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte să vin la Tine pe apă. El i-a zis: Vino. Iar Petru, coborându-se din corabie, a mers pe apă şi a venit către Iisus. Dar văzând vântul, s-a temut şi, începând să se scufunde, a strigat, zicând: Doamne, scapă-mă! Iar Iisus, întinzând îndată mâna, l-a apucat şi a zis: Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit? Şi suindu-se ei în corabie, s-a potolit vântul. Iar cei din corabie I s-au închinat, zicând: Cu adevărat Tu eşti Fiul lui Dumnezeu. Şi, trecând dincolo, au venit în pământul Ghenizaretului”(Mt.14,22-34).

                                        Dragii noştri credincioşi!
      Cu toţii suntem călători prin viaţă şi prin timp, iar una din realităţile cele mai neplăcute ale vieţii este cea a furtunii. Întâmplarea cu Petru, de pe marea învolburată este istoria fiecăruia dintre noi, tineri sau bătrâni, învăţaţi sau mai puţin învăţaţi, bărbaţi sau femei. Fiecăruia ne este frică de: trăsnet, întuneric, boală sau de moarte. Frica este un sentiment care ne avertizează că se apropie un pericol. Dumnezeu, însă, îl învaţă pe om să nu se lupte de unul singur cu problemele vieţii ci să-L cheme în ajutor.

     Căpitanul unei corăbii ce transporta mărfuri şi pasageri, plecând odată pe mare, luă cu dânsul soția și fetiţa. Ținea mult la fetiță, care nu avea decât câțiva anișori. Le luase ca să le arate, de pe vapor, Sfântul Munte. După două zile de drum liniștit, timpul se strică și valuri mari loveau vasul, gata-gata să-l scufunde. Era noapte, când furtuna ajunsese în toată puterea ei, iar călătorii înspăimântați nu credeau că vor mai vedea a doua zi soarele. Zgomotul furtunii se unea acum cu țipetele de spaimă și plânsetele oamenilor. Fetița căpitanului, care adormise de cu seară,  se trezi din cauza gălăgiei, și pricepând că oamenii se tem să nu se scufunde corabia, întrebă: - Dar tata unde-i? Tata nu-i la cârmă? De ce nu conduce tata vaporul?-Tata este la cârmă, draga mea! – îi răspunse mama ei, ce stătea alături rugându-se mereu. - Atunci de ce vă temeți? Nu știți că dacă tata e la cârmă vaporul nu se scufundă niciodată? Și fetița puse capul pe pernă, adormind imediat. Dacă oamenii ar avea credința fetiței, că Tatăl ceresc este la cârma vieții noastre, nu s-ar tulbura niciodată în furtunile vieții.

         „Dumnezeu conduce viața și istoria lumii conform unui plan general, în care și eșecurile sau rezultatele deosebite de cele intenționate de ființele umane își au importanța lor”(Părintele Dumitru Stăniloae). „A fi aproape sau departe de Dumnezeu depinde doar de om, deoarece Dumnezeu este pretutindeni”(Sfântul Ioan Gură de Aur). „E uimitor și minunat să vezi cum și oamenii, și întâmplările vin din toate părțile și se aliniază în așa fel, încât unii cu alții și unele cu altele se ajută și colaborează împreună spre a împlini ceea ce a hotărât mai dinainte mâna Sa și sfatul Său(Fapte 4,28); și în felul, și în ceasul mai dinainte profețit de El”(Poetul Traian Dorz).

  O comparaţie imperfectă este cea cu Waze, care e un program care te duce unde vrei să ajungi pe calea cea mai scurtă, cea mai puţin aglomerată. E o comparaţie imperfectă, pentru că uneori mai dă eroare. De multe ori ni se pare că şi Doamne, Doamne, ne duce pe drumuri care ni se par aşa de rele, că nu pe aici trebuia să venim şi de ce mergem pe acolo dacă noi vrem să ajungem altundeva. De fapt drumul  acela, ne scoate în punctul în care trebuia ca noi să ajungem. În momentul acela, noi nu suntem capabili să vedem şi să înţelegem, de ce ne bagă prin nişte cotloane, dar să ne punem nădejdea şi să ne acceptăm crucea şi să avem încredere în planurile lui Dumnezeu care ştie ce ne este de folos „la vremea potrivită”.

Vă doresc să fiți binecuvântați și să nu uităm ca sus să avem inimile!

Pr. Vasile Beni

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5