Premiile Răsunetul Cultural la Festivalul Georger Coşbuc. Cristiana Alexandra Sigmirean, Amalia Levey, Teodora Alexandra Gogoașă

Cristiana Alexandra Sigmirean este elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național „Andrei Mureșanu”, Bistrița și membră a cercului de creație literară de la Palatul Copiilor Bistrița. În ultimii ani, a obținut mai multe premii literare precum: Premiul I la Concursul Național de Reportaje „Romulus Rusan”, Bistrița, 2023, Premiul I la Concursul Național de Creație Artistică „Amândoi în aburul pâinii”, Târgu Mureș, 2024, și Premiul I la Concursul Național de creație literară și artistică „Scrisori de mai”, Bistrița, 2024, secțiunea echipe, Premiul al III-lea și Premiul „Răsunetul cultural” la Festivalul Național de Poezie „George Coșbuc”, Bistrița, octombrie 2024. A debutat cu poezie în „Ră- sunetul cultural” din iunie 2024.

Dansul Orhideei

Moartea costă 1,70

Am ajuns la ultima țigară

Mă descompun ușor precum o orhidee lipsită de apă.

Firele de nisip se scurg în clepsidră,

Haotice, asemănătoare unei pelerine roz.

 Dansez, îmi mișc corpul din inerție, printre mormintele ultimelor mele iubiri.

Trupul îmi este rece,

Mi-am scris testamentul cu negru.

 Am simțit că sunt nemuritoare.

Am crezut ca într-un zeu în vorbele lui Milan.

Asemenea petalelor de trandafiri, un șir ne- înțeles de culoare.

Cu timpul am ajuns să-l urăsc.

Străin în fața porții mele,

Milan mi-a adus aminte cum se simte moartea

Întâlnire în iunie

Te privesc în fiecare iunie, o rază caldă pe un cer.

Stingher, pe câmp pășești.

Te pierd în lanuri printre spicele dansând,

Te regăsesc în stropi, în al lor cântec nesfârșit.

Picuri imaginari se aștern peste al meu bob,

Un bob micuț, un fragment neînțeles.

O rimă ce se înșiră precum stelele pe cer.

 

Pierdut plutește-n vântul ce îl ademenește

 Prin văzduh senin, ca păsările albe-n zbor.

Și povestea noastră se întinde, în lumi și versuri desfășurate la porți.

 

Iar în fiecare iunie, ne regăsim în lumea noastră,

Bobul meu pierdut, tu, fragment neînțeles.

Îți doresc trandafirii

Trupul îmi este rece.

 Decupez trandafirii,

Iubesc festivalurile mari în orașe mici.

Pe scritorii îi omoară necitirea

Dansez cu umbrele,

Aproape că nu sunt o ființă umană.

Chiar iubim poezia?

Sau ne ascundem în spatele ei pentru a fi considerați oamenii de cultură

Pensionaţi scritorii!

Cuvintele și propriile amintiri se îneacă cu vodcă blestemând ziua în care m-au cunoscut.

 

 

Suferință la miligram

Am dreptul să sufăr doar o dată pe zi.

Mă privesc dintr-un tablou și nu recunosc

 culorile din care sunt pictată.

Picuri de ceară curg,

Biletul de tren a expirat.

Am uitat la ce linie trebuia să aștept.

Cândva mă asemănai cu un capac de pix pierdut,

Acum caut prin librării banda scotch pentru a-mi lipi sufletul.

Iartă-mă că am devenit un fluture în viața ta de sârmă

.Indecisă precum o fiică de politician.

Credeam că ne vom revedea în Veneția

 

Rană deschisă

Rostesc cuvinte fără a le înțelege sensul.

Mi-am uitat limba natală.

Simplitatea ne ascunde-n umbre reci.

Mă îndepărtez, târăsc, merg și apoi fug.

Nu îmi este frică de moarte.

Îmi voi retrăi amintirile

 

 

Amalia Levey este elevă în clasa a IX-a la Colegiul Național „Andrei Mureșanu, Bistri- ța, membră a cercului literar de la Palatul Copiilor Bistrița. Dintre premiile obținute, amintim: Premiul III la faza națională a Concursului „Tinere condeie”, București, 2023, Premiul I și Premiul Revistei „Mișcarea literară” la Saloanele „Liviu Rebreanu”, Bistrița, 2023, secțiunea manuscrise elevi, Marele Premiu la Concursul Național „Ocrotiți de Eminescu”, Blaj, 2024 cel mai recent premiul fiind Premiul III și Premiul Suplimentului „Răsunetul Cultural” la Festivalul Național de Poezie „George Coșbuc”, Bistrița, 2024. A publicat un grupaj de poezii în revista „Poesis”, iunie-iulie-august 2023 și recenzii și proză în revista „Mișcarea literară”.

Amalgamul ca o casă

Toate elementele mă fac să mă gândesc

 la tatăl meu, care e Tatăl Nostru.

Fiecare naștere are predestinată o moarte.

 De ce înmormântarea nu anunță un botez?

 Din amalgamul Anei ies scântei de dragoste, iar restul formelor mele sunt strâmbe.

Eu nu am cerc rotund și nici pătrat drept.

Elementele mă fac imperfecta care sunt.

Toate mă duc cu gândul la Tatăl Nostru.

Ce frumos este scrisul de mână.

Oare el este făcut să moară?

Toate par să se nască pentru asta.

 Toate elementele.

Timpul zbuciumat în care noi trăim e făcut să fie trăit,

chiar dacă urmează (în cuvinte simple) să nu mai fie.

Eu am insulină în penar ca să trăiesc.

Eu am zidul pentru a mă proteja.

Eu sunt o piesă de joc ciobită pentru a fi un element,

pentru a sta lângă un inel și lângă un amalgam.

Toți ne trudim ca să trăim.

Toate mă fac să mă gândesc la negociere, la cât de singur ești când negociez cu elementul ireversibil.

Toate elementele sunt goale pe dinăuntru și doar noi le umplem cu viață.

Viața e în centrul vieții. Moartea e în centrul vieții și ea. Dar viața e în centrul morții?

Poate toate elementele mor ca să trăiască și de asta ele mă fac să mă gândesc la ideea de tată și de Tatăl Nostru.

Toate. Toate din jur.

Toate elementele mele strâmbe și imperfecte,

măritate cu cineva care nu poate fi însurat. Toate ale mele,

care de fapt sunt ale noastre,

sunt făcute să se nască, să trăiască

și să se nască din nou pentru moarte.

 

Încă dincolo de trecut

Lasă-mă să fiu o enigmă și bucură-te că sunt.

În colțul ▲RAI a încolțit o floare de mucegai.

 Este atât de urâtă, încât mă pot uita în ea.

Nu poți plânge cu chipul la soare.

 Degeaba îi suflu părul brunet,

ea nu observă, pentru că sunt însuși vântul.

 Cârpele îmi stau descusute

După ce m-am jucat pe toate părțile cu ele, am făcut în fel și chip

să mă adun pe minecu mine,

dar îmi răsunau doar vocile necunoscuților în minte.

Raiul este după viitor.

Eu te înțeleg pe tine.

Tu mă înțelegi pe mine.

 

Colecție de cioburi

Mi-ai fost post negru, în septembrie,

când pe balcon m-am aliniat cu lemnul balustradei.

Inima mea plouată.

 Inima Anei plouată,

amândouă plantând dragoste în nămolul câmpului.

Sub rădăcini ne găsim locul când metaforele ne mor,

dar pe moment suntem în vântul prezentului.

Nu ne mai recunoaștem timpurile umede, urâte în zgârieturi

care ne-au maturizat.

Fiecare ploaie te poate usca.

Îmi amintesc când am pășit prima dată scările cu tine

și nu știam că pământul tău avea să îmi fie muză neagră.

Muza coșmarurilor mele

în care începea să-ți placă să mă flămânzești de atingeri.

De priviri.

Îmi amintesc cu câtă apăsare îmi bătea inima

când mi-ai oferit primul nostru mărțișor din primul nostru martie.

Îmi amintesc toate șoaptele sughițate, puse în piept.

Am învățat să te portretiz în melodii.

Rugăciuni.

Meditații care se termină cu plâns.

Nu te-am învățat niciodată ca pe o lecție, ci aidoma unui experiment natural.

Am observat cum răsari, din ce pământ, știu cum îți arată florile de primăvară și ce gust are fructul tău.

Te-am învățat pe rând. Te mângâi, planta mea,

precum cel mai iubit animal din fauna inimii mele crude.

Toate se termină în alb și roșu, chiar dacă nu ți le arăt.

 

Teodora Alexandra Gogoașă este elevă în clasa a XII-a, profilul matematică-informatică intensiv engleză, la Liceul Teoretic „Grigore Moisil”, Tulcea. A început să scrie poezie în clasa a IX-a la îndemnul și sub îndrumarea profesoarei de limba și literatura română Oana-Gabriela Agache. În anul 2024, a obținut următoarele premii: Premiul I la Concursul Național de Poezie „Iulia Hașdeu”, Ploiești, secțiunea poezie, Premiul al II-lea la Concursul Național de creație-literară artistică și eseu „În lumea lui Făt-Frumos”,

Medgidia, secțiunea eseu social, Mențiune la Festivalul Naţional de Poezie „Gellu Naum”, București, Premiul al III-lea la Concursul Național de creație-literară/ eseu „Mihai-Eminescu”, Slobozia, secțiunea poezie și Premiul al III-lea și Premiul „Răsunetul cultural” la Festivalul Național de Poezie „George Coșbuc”, Bistrița.

deconectat

burkina faso

mucuri de malboro între liniile pietrei cubice

 pietoni pe 5 sensuri de circulație

 neînțeleși în 6 limbi întoarse

rătăciți prin metrouri străine cu telefonul furat

 hafiz mustafa 1864 chelneri frumoși

ceai de rodie fierbinte pe vârful limbii

perturbații interne pe linii conectoare de vânt

 și sentimente blatante

cardul hotelului care nu merge niciodată la

un mic dejun nesatisfăcător

lei care se schimbă și lei care dorm

deconectat de rețea ca o viață de om primitiv

 fără orientare validă între degetele mari ale

piciorului și arătătoare

 

scenariu

mână pe mână

picior în picior

 fusta încrețită sus

coapsele se complimentează perfect

lumânare lilac wine pe nightstand one night stand

vinyl radiohead setează atmosfera

 cercuri cursive la 360°

creier încins

 creierii noștri încinși

 mișcări stângace

unde se uită ochii

degete pe pleoape negre

coate în buric

 buricul meu

genunchi în gleznă

 nas în mărul lui adam

buze aprinse cu mișcări grăbite pe clavicula ruptă

 îmi place firul de păr de pe umărul tău

 

ocean

prinde în valuri albe

îngropat în nisip să calce toți

 o lumină la marginea plajei

 unde vântul ar înghite

 o pasăre deasupra oceanului

amețită să cadă

gustul algelor pe limbă

sau o scoică mică între degetele cuiva

o bucată de carne pentru a asigura existența

câinilor

mai fericiți

în mare 5am

standarde absurde ale societății

o figură solitară între sute altele aruncă în

apa tulbure

la mal nu cresc flori

ziduri împrăștiate în nisipul spart

nu mai sare nimeni

blocat în limitele tale

 nu mai prinzi peștii

 coboară cerul

se unește cu apa

aceeași culoare granița clară

gândurile tale blocate

rămâi fără ființă, fără identitate

 cine ești fără conștiință

toate cuvintele aruncate

 în vârful pantofului

unde degetele nu ajung

când nimic nu mai e

 doar negrul se vede

 

substrat

înghite-mi fricile

 poate așa am curaj

să-ți simt privirea cum îmi intră sub piele

 și oasele să pocnească/ să se spargă

sub privirea ta

să mi se metamorfozeze celulele și țesuturile

 & să devin ceva ce nu sunt

ceva cu o inimă funcțională

arde-mi rușinea

să-ți văd genele cum cad

că e toamnă acum

&toboganul de pe nasul tău la care aș fi client fidel

&fiecare fibră și denivelare a pielii tale & respirația sacadată care o ia razna când îți memorez nuanțele de verde ale irisului parfumul care mă bântuie pe stradă.