Și totuși...

Cornel Cotuțiu ,,lasă impresia că nu-i scapă nimic din ceea ce se întâmplă în jur, captând, ca un seismograf fiecare vibrație din realitatea imediată.” (Aurel Podaru)

La al XIII-lea volum de publicistică, ,,Și totuși...” (Editura ,,Școala Ardeleană”, Cluj-Napoca, 2024), din seria ,,La noi”, scriitorul Cornel Cotuțiu continuă să ne surprindă prin selecția subiectelor abordate, prin lejera și inedita lor prezentare. Avem în fața noastră publicistica unui prozator, el înnobilând pagina de publicistică cu talentul său. Articolele sale se aseamănă cu acele drumuri care sunt însoțite de piste pentru bicicliști, în cazul de față, pe aceste piste circulând prozatorul, a cărui prezentă este evidentă, înviorătoare pentru text, încântătoare pentru cititor.
În ultimele sale volume de publicistică, autorul a devenit mai reflexiv (în accepția lui Tudor Vianu - ,,Dubla intenție a limbajului”), mai meditativ, mai preocupat a se adresa posterității într-un anumit fel, mai nostalgic prin paginile de Jurnal (,,De unul singur”), sau prin incursiunile retrospective în etapele existenței sale, copilărie, tinerețe, studențime și profesorat.
Capitolul I al volumului precedent (,,Felurite feluri II”, Editura ,,Școala Ardeleană”, 2024) era întitulat ,,Împreună”, devine acum, ,,Din nou împreună”. Așa cum afirma Viorica Pop (,,Stampe și partituri”), capitolul evidențiază faptul că ,,omul contemporan trăiește nu doar prin ceea ce crede el despre sine, ci și din ceea ce cred alții despre el.” Articolele acestui capitol se deschid spre trei direcții: personale (sau despre sine), spre ceea ce spun alții despre opera sa și ceea ce scrie publicistul despre alții, despre cărțile lor. Cu sine și împreună cu prietenii săi literați, ,,autorul, deși este solitar, nu este singur.” ( Iacob Naroș - ,,Jurnalul unui om singur, dar nu singuratic”).
În primul articol al cărții (,,O altă personalitate potrivită pentru județul Coșbuc-Rebreanu”). Cornel Cotuțiu reconstituie, prin intermediul regretatului profesor, poet și critic literar, Lucian Valea, începutul plin de speranță al revistei literare bistrițene ,,Minerva” (1990-1999), în compania celor două personalități Valentin Raus și Lucian Valea, reveniți în prim-planul actualității literare a județului Bistrița-Năsăud. Studiile lui Lucian Valea, ,,Coșbuc în căutarea universului liric” (1980) și ,,Pe urmele lui George Coșbuc” (1986) îi conturează lui Cornel Cotuțiu, un George Coșbuc ,,emblematic pentru ținuta intelectualului ardelean de pe Someșul Mare: gestică domoală, delicatețe inhibată, vorbă rară, tăceri care spun mai mult decât cuvântul, o cumințenie cumpănită, rigoare programatică, mândrie reținută, eleganță discretă, efuziuni sentimentale strunite.”
Portretul pe care îl face lui Lucian Valea, acesta fiind ,,contrastant temperamental și caracterologic”, cu George Coșbuc este o sinteză reușită: ,,Când confesiv, până la șoaptă, când vindicativ, până la tonalități leonine, gesticulând febril în pledoariile de o dantelărie retorică, zgomotos și incomod în sfătoasele sale ,,chefuri de idei”, curajos în opinii până la inconfort.”
,,Neastâmpărul fără vârstă” se adună în cartea profesoarei Ana Berengea din Ilva Mare, ,,Pierdute și aflate” (Editura ,,Napoca Star”, 2024), din partea autoarei, bunica, Ana Berengea, a fiicei Ionela Maria Sasu și a nepoatei de 11 ani, Maria Alexandra Sasu, realizatoarea ilustrațiilor și a coperții.
Publicistul semnalează călduros revista ,,Drita/Lumina” (,,Albanezi printre noi”) a minorității albaneze din țara noastră și ,,Albanica”, a Ligii Albanezilor din România.
Performanțele extraordinare ale înotătorului David Popovici (,,Între performanțe”) contrastează cu slaba infrastructură pentru natație de la noi. Intonarea Imnului României, pentru aurul lui David Popovici, în ,,Ziua Imnului românesc”, emoționează.
Două cronici despre volumul ,,Felurite feluri II”, ,,Stampe și partituri”, ,,Jurnalul unui om singur, dar nu singuratic”, semnate de Viorica Pop și de Iacob Naroș, încheie capitolul I. Viorica Pop remarcă construirea unei ,,autobiografii interioare”, în paginile lui de jurnal, plăcerea ,,aplecării spre anecdotic” a publicistului. Iacob Naroș descoperă ,,meditații profunde” și ,,introspecții personale de mare finețe” în întâmplările cotidiene, banale, alături de ele stau ,,sarcasmul, ironia fină, simțul ascuțit al limbii.
Capitolul II (,,De-ale cuvintelor”) ne pune în față aspecte diferite, cu tentă biografică (,,Încă o sintagmă compromisă: stagiu militar), sfaturile unui profesor pentru urmașii săi didactici (,,Ignoranță ingenuă și uitare deliberată”), un pasaj de încălzire a prozatorului pentru o viitoare narațiune (,,A comunica generos prin cuvinte”), multe critici referitoare la lumea românească actuală (,,Alterarea moravurilor publice”, ,,Nevoia de silă (fie măcar potolită...)?”, ,,Mottouri plăcute prezentului”).
,,A patra putere în stat, cică”, presa, este deseori aservită puterii politice sau devine manipulatoare. Publicistului i-a ,,priit armata”. Portretul său de soldat furier, redat indirect prin intermediului colonelului Nicolae Jerbas, dezvăluie un Cornel Cotuțiu al contrastelor: ,,un soldățoi, poate șmecher, oarecum isteț (?...), leneș sută la sută, când somnoros, când săritor peste cal, în îndrăzneala unei opinii ș. a.m. d.”.
Pentru ,,Starea de repulsie” pentru ,,hăul politico-guvernamentalo-administrativ” se citează dintr-o revistă culturală bucureșteană constatări evidente. (,,Nevoia de silă (fie măcar potolită...)?”.
Transcrierea prin cuvinte a expresiei fizionomiei devine o ,,imagine străvezie” uneori ( ,,A comunica generos numai prin cuvinte?”). Articolul acesta merită să fie reluat printr-o proză reușită, pe care autorul o poate realiza.
Înțelegerea între români și unguri are loc mai direct la nivelul oamenilor simpli pe ,,un palier al normalității.” (,,Á szekelyek nem magyarok”). De la Miron Costin, la Dan Spătaru sunt înșirate o serie de personalități care au avut de suferit ,,Cruzimi ale puterii în artă”.
Capitolul III, ,,De unul singur”, continuă cu alte pagini de Jurnal. Publicistul este preocupat de posteritatea lui literară, de publicarea cărților sale, de ecourile lor în presa literară. Îl obsedează trecerea timpului și glumește pe seama anilor săi, ,,pe motiv de 78 de ani” sau 79: ,,Aspectul grafic al cifrei 8: avea o siluetă oarecum feminină, prin rotunjimile ei...rămân la impresia că 9 e un 8 în disoluție, în degradare.” Atins de un plăcut narcisism, recitește din cărțile sale (39 de volume), se minunează de unele, îndoindu-se de altele. Îi place postura de vedetă a urbei unde locuiește, pe care a botezat-o orașul ,,Șarpelui Albastru”. Trubadurul scrisului are traseul lui zilnic prin oraș, localul unde servește cafea, ceai, citește presa literară, dezleagă rebus, adoră să producă ,,mirări” prietenilor și cunoscuților, șocând prin ținută, prin dialoguri capcană. Își continuă traseul ecumenic duminical, întâi la Biserica Greco-Catolică, apoi la Biserica Ortodoxă din Oșteze, pentru se întâlni imaginar cu mama lui Elena, greco-catolică, apoi cu tatăl Nicolae, ortodox. Procedează și invers Când își vizitează ,,garsoniera” din cimitir se întâlnește cu ambii părinți. Emoțiile și entuziasmul apariției unei noi cărți sunt mai potolite acum. La fel sunt și întâlnirile literare de la Cluj sau Bistrița.
După capitolul ,,Momente biobibliogafice” și înșiruirea cărților publicate, volumul se încheie cu un ,,Memento”, un fel de dare de seamă prin care sunt ,,date în vileag” date interesante și inedite despre sinuosul traseu al publicării romanului său ,,Șarpele Albastru” (1989), cu ,,strângerea de inimă” a eliminării unor pagini, neacceptate de cenzura comunistă. Ni se face cunoscută o ,,Notă, cu privire la activitatea tovarășului Cotuțiu Cornel, inspector școlar, Inspectoratul școlar județean Bistrița-Năsăud”, de către două tovarăse, una de la secția de propagandă și cealaltă ,,instructor cu problemele învățământului de stat la Comitetul județean de partid.” Un securist, ,,din sectorul cultură-învățământ”, propune ca el să fie dat afară de la ISJ B-N, ca urmare a scandalului pricinuit de romanul ,,Șarpele Albastru”.
Pentru savoarea lor, mai țin să semnalez acele ziceri, specifice lui Cornel Cotuțiu, pe care eu le numesc ,,cotuțisme”, gheizere de sintagme care pun în evidență prozatorul, șfichiuire lui sarcastică și ironică: ,,s-a iscat un gând”, ,,seducție ideatică”, ,,mirări uitate”, ,,o dormeză guvernamentală”, ,,spasmul politicienilor”, ,,un plămân din guvern”, ,,s-a învoinicit”, ,,popândăi postdecembriști” ,,dulceață bolșevică”, ,,prețuri obraznice”, ,,nedumerire...întristată”, ,,să-și ridice în cap țoalele politice” etc.
Cred că una dintre cele mai pertinente concluzii despre publicistica lui Cornel Cotuțiu îi aparține scriitorului Aurel Podaru: ,,autorul...lasă impresia că nu-i scapă nimic din ceea ce se întâmplă în jur, captând, ca un seismograf, fiecare vibrație din realitatea imediată.”
Multe poze, reușite ilustrații, coperta impresionând prin efectul simplității, ultimele două aparținând graficienei Georgiana Cotuțiu și M. M. Ciciovan (Canada), fac din acest volum o apariție editorială agreabilă.