Romanul unei zile mari

          Când intri în atmosfera acestei cărți, ai impresia că tot ceea ce s-a petrecut în acel an al revoluției din decembrie1989 se desfășoară aievea. Scrisă după mai bine de treizeci de ani distanță de la evenimentul care avea să schimbe ceva din viața noastră, scriitorul Varujan Vosganian vrea să explice ,,măcar o parte din ceea ce a trăit” în acele  clipe dramatice. ,,Dublu autoportret  ”este o carte despre sine în Revoluție și despre ce s-a întâmplat după aceea. El este protagonistul și povestitorul evenimentelor din după-amiaza zilei de 21 decembrie 1989 și până în cea de-a doua zi, când se sparge mitingul catastrofal și cuplul dictatorial fuge cu elicopterul de pe acoperișul Comitetului Central al PCR.. Sunt întâmplări reale și nu inventate, după cum el însuși spune : ,,Când ai văzut, nu povestești, ci mărturisești. Ești cu mâna pe Biblie și juri să spui adevărul ”.Autorul nu și-a propus să scrie o istorie a Revoluției române. ,,O astfel de istorie nici nu s-a scris, pentru că n-ar fi decât o istorie a victimelor. Despre ucigași se știe atât de puțin, în unele cazuri chiar nimic, încât s-ar lăsa impresia că a fost mai degrabă, o revoluție sinucigașă, ceea ce, în anumite privințe, e chiar adevărat  ” Cartea lui Varujan Vosganian are două coordonate în desfășurarea acțiunii  : plecarea lui de la locul de muncă, Biroul Aprovizionare-Desfacere de pe platforma Fabricii de Bere ,,Fulgerul Bragadiru ”din București și întoarcerea sa acasă. În drumul său spre Piața Universității se alătură mulțimii, aflată într-un clocot uriaș de revoltă. Peste tot  domnea o atmosferă tulburătoare, însoțită de uruitul șenilelor și de sunetul înfundat al blindatelor care  încercau să înfricoșeze mulțimea : ,, ... noi alergam în lături, apoi ne adunam iarăși, în timp ce linia de scutieri se desfăcea și se strângea la loc ...am văzut vitrine sparte, mașini distruse, borduri desprinse și aruncate spre cordoanele de poliție, sticle incendiare ce poartă în mod ironic, numele cocktail Molotov... ”.Autorul trece prin mai multe încercări de intimidare din partea Miliției și a Securității. Este arestat, fiind considerat un rebel și închis pentru o noapte în temnițele de la Jilava. Drumul parcurs până la catacombele închisorii i-au trezit sentimentul morții :  moartea purta chipul meu și ochii mei mă priveau. Aici a cunoscut tratamentul inuman al celor încarcerați și l-a suportat și el cu stoicism : ,, În noaptea petrecută la pușcărie, am auzit vaietele neîntrerupte ale celor cu coastele frânte care nu reușeau să găsească pe nicio parte, o poziție care să-i scutească de durere ...Gleznele și coastele mele au scăpat oarecum tefere și rinichii nu atât de zdruncinați datorită pulovărului gros de lână pe care nevastă-mea mi-l împletise ca darul ei de nuntă ”.Chiar dacă au trecut mulți ani de atunci, el nu uită niciun detaliu, totul îi este înregistrat în memorie, urmând parcă deviza lui Zaharia Stancu ,,Să nu uiți, Darie!” În paginile cărții lui Varujan Vosganian, viața și moartea merg împreună pe străzile ocupate de protestatri. Autorul face o reconstituire istorică a Revoluției și o prezintă ca pe un roman de acțiune, scris la persoana întâi, ceea ce îi conferă trăsătura de roman autobiografic, deși el spune cu toată sinceritatea : Chiar dacă în paginile astea eu sunt protagonistul și tot eu povestitorul, cartea de față nu este, totuși, o autobiografie. Nu e vorba de fapt, de mine, ci de atâția alții ca mine. El este personajul ,, propriei vieți ” în propria lui existență. Dar, alături de narator apar și alte personaje, adică alți revoluționari, oameni rămași fără nume și trecuți în umbra uitării. Din cuprinsul textului se desprinde sentimentul nostalgic al autorului. Găsim aici trimiteri la copilărie, la membrii familiei, la mama Elisabeta, fratele Elic, la bunicul Garabet, mătușa Armenuhi, străbunica Heghine, unchiul Kevork, mătușa Anahid, toți  din frumoasa familie armenească. Varujan Vosganian este vocea inconfundabilă unei generații care se identifică cu idealul libertății : Noi, copiii secolului XX, continuăm să-l trăim ”. Rămânem  pe mai departe fiii lui risipitori ”.. Din frământările sale lăuntrice s-au născut întrebări care nu și-au găsit încă un răspuns plauzibil : Au existat sau nu teroriști ? Cine au fost ucigașii ? Unde sunt cei care nu mai sunt ? și multe altele . Romanul ,,Dublu autoportret ” este scris într-un stil  narativ cursiv, cu o structură lexicală elevată, purtând amprenta unui talent de excepție și o experiență îndelungată în arta cuvântului. Este o carte de literatură cu o incontestabilă valoare istorică, bogată în idei filozofice, cu trimiteri la opere literare sau opere plastice, precum cea de pe copertă, aparținând pictorului Caravaggio ,,David cu capul lui Goliat”, nu întâmplător aleasă de autor ca simbol al curajului și triumfului asupra adversității.