Poeme întrebătoare

Marele poet clujean Marcel Mureșeanu ne-a dedulcit în ultima vreme la cărți de poezie dintre cele mai surprinzătoare, de o frumusețe stranie. Dacă te numeri între norocoșii care le pot atinge, ai un sentiment neliniștitor, de parcă te-ai afla într-o ciudată intimitate cu Moartea. Par singure, adânci, pline de înțelesuri, ultime. Te cuprinde teama, ca-n copilărie, atunci când te trezeai și nu mai recunoșteai preajma. Te întrebai ce se întâmplă și, într-un târziu, descopereai că înflorise zarzărul. Cu cărțile lui Marcel Mureșeanu se întâmplă cam la fel. Începi prin a le răsfoi, a le mângâia veșmântul, care, la atingere, îți catifelează tresărirea, îți temperezi cu greu emoția, pregătindute, într-un târziu, să pătrunzi în saloanele în care ființa poeziei se simte doar prin răsuflet, se presimte mai degrabă decât a-i vedea-o, aburul respirării ei acoperă cu o negură aurie un timp sticla ferestrei, luciul oglinzii, limpezimea apei din pahar, lumina ochilor. Înfloresc cuvintele, așa cum tragic înflorește copacul de magnolia. Te învăluie parfumul oriental ce izvorăște din hăurile cărții, ca-ntrun orient în care Iubirea nu se risipește niciodată, își are rostul și calea bine determinate. Editura Casa Cărții de Știință se întrece în a edita cărți memorabile, iar în zilele acestea s-a învrednicit cu această apariție a lui Marcel Mureșeanu, „Albe/Bianche/Poems in white”. dialoguri inimaginabile (specie literară incertă)”. Versiunea italiană, de Gabriela Lungu, iar cea engleză, de Cristina Tătaru. Prefața este semnată de poetul Ion Cristofor. Am primit-o prin poșta floreșteană și-a ajuns, din greșeală, la altcineva de pe strada mea. Când m-am dus s-o ridic, am văzut că plicul era deschis, citindu-mi-se pe față îngrijorarea. Atunci, falsul destinatar mi-a spus: „Știți, și eu sunt Dumitru, am deschis-o, am citit-o și mi-am spus: ce poet fain, chiar spune cineva în ea că este un mare poet. Nu vă supărați”. Și nu m-am supărat. Autorul îmi scrie în dedicația sa: „Poetului Dumitru Cerna, Albul Pribeag, care, poate, nu mă va regăsi niciodată! Ne stingem! M.M./Cluj-N./1 V 2025”. Plin de tristețea celui ce visează cuvinte, cel ce le presimte mai întâi, bănuind pustiul, am închis cartea, așteptând momentul potrivit pentru lectură. Desigur că nu este „o specie literară incertă”, după cum ne provoacă autorul, aceasta fiind a doua carte din așa-zisa serie nelămurită. Sunt poeme în toată splendida lor înfățișare, ce cuprinde fiecare în trupul său trufaș o întrebare și un răspuns, specie născocită de autor, dar care ni-l amintește și pe Lucian Blaga, frate de lumină cu Marcel Mureșeanu. Întrebările vin dintr-un spectru larg de teme, dar mai cu seamă adânc, fiecare poem începând cu „– Ce este … ?/ mă întrebi.”, având drept țintă un reper esențial al Vieții omului și al trăirilor lui: suferința, barba, trandafirul, Eminescu, clepsidra, țipătul, „dragostea mea pentru voi”, numărul, purgatoriul, Câmpia Panoniei, dorința, iubita mea, zidul, teama, prundușelul, cucul, nebunia, trestia, castelul, ura, răul, focul, turma, iarna, iadul, bătrânețea, norul, melcul, deșertul, barza, legea, Parisul, visul, poezia, trupul, universul, deșertăciunea, plânsul, Cutia Pandorei, Luna, sunetul, rânduneaua, moartea, codobatura, transatlanticul, rugul supliciului, bastardul, călăuza, verdeața, amfora, puricele, cărarea, bumerangul, insula, stepa, sabia, versul, ucigașul, greierele, o armă albă, stolul de toamnă, chipul, roata, amânarea, apa, mierea, uriașul, urechea acului, gratiile coliviei, icoana, urma, biciul, palma, magma, candela, gornistul, barbarul, patul, cucuveaua, mănăstirea, ființa, barca pe valuri, plinul și golul, balanța, sufletul, nuca de nuc, ochiul, cărțile, taverna, Ecuatorul, spărgătorul de timp, mânia, peștera, Cabala, revoluția, fanfara, actorul, răsputerile, melița, sfârșitul. Răspunsul fiecărei întrebări este străbătut de două ipostaze. Prima, o repetare „– Nimic altceva,/ nimic altceva”, ca o obsesivă lămurire de un dramatism clătinător și, a doua, răspunsul propriu-zis, ca-n exemplul acestui poem „decât capodopera focului/ care trece fraudulos/ granița dintre/ aur și fum.” (– Ce este dorința ?) Enciclopedică, retorică și ludică, îngândurată și dramatică, însorită, cu inserții aforistice, muzicală – o muzică de clavecin, pe care poți dansa menuet – și duioasă, profundă, pe modelul unui tratat de filosofie, sfâșiată de o durere a ajungerii, paradoxală și oximoronică, duminicală, ironică, amară, infuzată cu remușcări parfumate, înfricoșătoare și mângâietoare deopotrivă, cartea de poeme întrebătoare a lui Marcel Mureșeanu este un veritabil manual al îndestulării și al infuziei cu plâns, este nostalgică și neliniștitoare, atenționândune că tot ce foșgăie în timpul trăirii fiecăruia dintre noi este esențial și cuprins în mirare, recomandându-ne totodată poezia ca fiind vindecătoare de mirări: „– Ce este teama ?/ mă întrebi./ – Nimic altceva,/ nimic altceva/ decât a doua/ certitudine/ după moarte.” O carte exemplară, de ținut la pieptul suferinței, dar și la căpătâiul rugăciunii noastre, cea spre ființă.