Melania Cuc: Aurul, putere efemeră si destin al civilizațiilor

Chiar și astăzi, când economia globală se clatină, prețul aurului urcă. Oamenii văd în el siguranță și stabilitate. De ce?
Miturile despre aur, bogății incomensurabile  dar și blestemeele, nu sunt doar povești, au adesea un sâmbure de adevăr.
Omului de azi i se inoculează ideea  că nu mai are nevoie de cultură generală, că tot bagajul său vital, moral și spiritual este în el înșuși; trebuie doar să își revizuiască traumele din pruncie, trecutul, și va ști ce are de făcut  cu viitorul. În acest sens, eu vreau să fiiu de modă veche: să învăt și să pun în oglindă și învățăturile altor generații, civilizații care au trecut prin Timp și Spațiu.
Am văzut recent un documentar cu orașe fastuoase care s-au scufundat cândva în Mediterana. Atracție pentru turiștii veniți în bărcuțe cu fundul de sticlă, să vadă cu ochii lor ce a mai rămas din templele și idolii omenirii, și care acum zac pe fundul mării. De când?  Poate de milenii. O altă Atlantidă, catastrofă, o lecție de ținut minte că nimic nu e veșnic. Fiecare amforă de pe fundul oceanelor ne amintește că nu suntem invincibili, chiar dacă tehnologia noastră de luptă este extraordinară, chiar dacă am eradicat câteva maladii și ne lăudăm că putem crea copii în laboratoare. Oricât de puternică și strălucitoare ar fi, o lume se poate prăbuși într-o clipă.
Dar ce este echilibrul? Bunul-simț. Mesajul catastrofelor planetare, de-a lungul timpului, este mai actual ca niciodată.
Noi credem că știm exact cum stăm pe Terra: ținem flamura mândriei deasupra capului și ne simțim realizați ca oameni. Avem ce mânca, putem cânta și dansa, avem inimi și rinichi în băncile de organe, mâncare în frigidere și veșminte de firmă în șifoniere. Ni se pare incorect să mai amintim de valorile morale, care ne „umilesc” ca rasă gânditoare. Trăim pe datorie, trăim bine! Smerenia nu mai intră în codul nostru genetic. Dar de ce aproape toate marile mituri antice transmit ideea că oamenii trebuie să rămână umili, să nu lase lăcomia să le dicteze drumul? Trăim într-un alt timp al Atlantidei, perpetuăm greșelile trecutului și riscăm să ispășim aceleași păcate de pe vremea stră-strămoșilor.
Dezastrul poate fi provocat și din trufie, și din necunoaștere. Vă amintiți de Baba Dochia? Mândră și îndărătnică, a urcat muntele cu oile sale, ignorând semnele, și moare sub zăpadă. Și necugetarea duce la pierzanie. Noi nu putem fi surprinși de calamități, avem „roalert” și mașini ale salvării. Dar uite, în spațiul românesc, legendele ne învață că omul trebuie să chibzuiască. Nu ne place să ni se spună că suntem mioritici, că acceptăm moartea fără să luptăm. Dar baladele sunt și ale resemnării, vorbesc despre fragilitatea omului când bogăția (turma ciobanului) poate atrage invidie, dușmănii și moarte.
Oriunde mergi pe drumurile de colb ale României, dai de cetăți înghițite de ape sau de povești cu comori, cu aur.
Dintre toate bogățiile, aurul a fost simbol al puterii. În jurul lui s-au ridicat și prăbușit civilizații. România de azi, moștenitoare a spațiului dacic, păstrează urmele uneia dintre cele mai bogate regiuni aurifere ale Europei: Sarmizegetusa Regia. Capitala dacilor nu era doar un centru politic și militar, ci și unul spiritual. Aurul dacic a atras privirea Romei. De altfel, războaiele daco-romane s-au purtat nu doar pentru dominație, ci și pentru acest „soare îngropat în pământ”, cu care se putea susține măreția Imperiului.
Nu doar aurul a modelat soarta popoarelor. Diamantele au aprins conflicte în Africa, transformând frumusețea pietrelor pure în sânge și durere. Uraniul a schimbat echilibrul mondial, dând naștere armelor nucleare, simbol al puterii și al autodistrugerii.
Resursele, zăcămintele de metale rare sunt ca Ianus cel cu două fețe: frumusețea și distrugerea.
De la Babilonul prăbușit sub propria trufie, până la incașii șterși de pe hartă de conchistadori, istoria ne arată același drum: aurul slăvește dar și ucide. De la masca lui Tutankhamon până la icoanele bizantine, aurul sugerează lumina veșniciei. Monedele de aur cu chipul împăraților au generat încredere și stabilitate, mărirea, dar și decăderea marilor conducători. Economiile puternice ale lumii s-au bazat până în secolul XX pe „etalonul-aur”. Tezaurele statelor au fost punctul de sprijin, au fost ascunse, salvate în vremuri de restriștre.
Aurul a fost mereu moneda de schimb sigură și care nu s-a devalorizat de la o zi la alta. Din contra.
De ce crește prețul aurului în perioadele de criză? Pentru că aurul nu este doar marfă, este o stare psihologică și culturală, intervenția sa în circuitul valorilor și mersul umanității oscilează ca un seismograf. Este un element-cheie, valoros, râvnit, dar care aduce, odată cu gloria, și probleme.

Dar cum stam cu tezaurul de aur al României? E la loc singur, în custodia Băncii Naționale a României. Ce cantități de aur deținem în acest tezaur? BNR preciza în urmă cu ceva vreme, că stocul de aur pe care îl deține ar atinge circa 103 tone. E mult? E puțin? Cine știe, dar e clar că explotarea aurului la data aceasta se află într-un moment de cotitură, așa cum se întâmplă cu mai toate resursele noastre naționale, ceea ce ne face, speciliști sau doar cetățeni simpli ca mine, să dezbatem evenimentele cu  și fără date oficiale.