Ziua Unirii Principatelor la Năsăud și Sângeorz-Băi

Unirea Principatelor Române – Moldova și Țara Românească este la fel de prețuită ca și unificarea germanilor și a italienilor pentru că s-a petrecut în același secol și aceleași decenii. Numai că unificarea la aceste popoare s-a făcut pe căi diferite. La germani, Otto von Bismarck a decis ca unificarea să se facă pe calea războiului, astfel, a învins în 1864 pe Danemarca, în 1866 pe Austria și în 1870-1871 pe Franța, preluând de la cei învinși suprafețe imense, populate cei drept, și cu germani. Italienii, pentru a se uni în jurul Regatului Piemont, condus de regele Victor Emanuel și primul ministru Cavour, a avut nevoie de război cu Austria, a folosit forța revoluției orașelor sau republicilor italiene conduse de Garibaldi, și de calea diplomatică prin care Roma – capitala catolicismului devenea și capitala tânărului Stat italian unificat.

Românii din cele două Principate au folosit doar două căi, în unificarea lor, calea diplomatică, în relația cu marile Puteri și calea acțiunii poporului, când și-au ales Domnitorul, pe Alexandru Ioan Cuza. Astfel, la Congresul Marilor Puteri de la Paris, 1856, organizat în urma Războiului Crimeei (1853-1856), revoluționarii români de la 1848, refugiați în capitala Franței au rugat Marile Puteri să pună în discuție și Unirea Principatelor Române… În acest sens, Marile Puteri, având interese diferite în SE Europei, au decis următoarele: trecerea Principatelor sub protecția marilor puteri; o comisie de observatori la București; consultarea locuitorilor prin două adunări ad-hoc dacă-și doresc sau nu Unirea; pe timpul acestor alegeri domnitorii Gh Bibescu și Mihail Sturza au fost suspendați, iar în locul lor au fost numiți de Poarta Otomană/ putere suzerană, doi caimacami (locțiitori de domni): Al. Dimitrie Ghica în Muntenia și Theodor Balș în Moldova (După moartea lui Th Balș (17 II 1857) a fost adus Nicolae Vogoride). Dacă una din Adunările ad-hoc refuza Unirea, aceasta nu va mai avea loc…

În anul 1857, Adunările ad-hoc, alcătuite din reprezentanți ai tuturor categoriilor sociale, urmau să ceară Unirea, dar conservatorii, care se temeau de forța celor uniți, respingeau ideea unirii, fiind susținuți de Imperiul Otoman și de Austria, care și ele erau împotriva Unirii Principatelor (turcii, pentru că pierdeau tributul, iar austriecii, pentru că puteau pierde Transilvania românilor majoritari). Scrisorile trimise la Iași caimacamului Nicolae Vogoride erau o dovadă de amestecul Porții Otomane în alegerile libere din Moldova. Soția caimacamului Vogoride, D-na Cocuța Conachi Vogoride va salva Unirea prin trimiterea și publicarea la Paris a acestor scrisori compromițătoare. Regina Victoria a Angliei și Napoleon al III-lea al Franței, având o întâlnire la Osborne, vor obliga pe sultan să anuleze alegerile falsificate și să asigure și la Iași, alegeri corecte. D-na Vogoride a salvat Unirea, dar va divorța de soțul ei Nicolae Vogoride, deși avea trei copii cu acesta, și după 1862, când fostul ei soț moare, ea se va recăsători cu prințul  Emanuele Ruspoli – consilier apropiat al regelui Victor Emanuel al Italiei, cu care a avut încă cinci copii. A murit la Genova (febr. 1870) și a fost adusă acasă, la Țigănești, jud. Galați, unde a voit să fie înhumată. Cu acest sacrificiu, și adunarea ad-hoc din Iași era salvată și cerea Unirea. Cele două adunări ad-hoc, prin acte separate au cerut împreună: Unirea Principatelor sub numele de România; Prinț străin, dintr-o familie domnitoare europeană; Autonomie deplină; Neutralitate…

          În anul 1858, Convenția de la Paris aproba: Unirea cu numele de Principatele Unite ale Valahiei și Moldovei cu Doi domnitori; Două guverne; Două adunări legiuitoare; O comisie Centrală la Focșani pentru probleme comune celor două principate… Se putea trece astfel, la constituirea celor două adunări elective, una la Iași și cealaltă la București, care vor pregăti alegerea celor doi domnitori, pregătind listele de candidați, listele alegătorilor, condiții bune la alegeri…

          În anul 1859, la 5 ianuarie la Iași este ales ca domnitor, colonelul Alexandru Ioan Cuza, cu unanimitate de voturi, fiind cunoscut ca o elită marcantă a vremurilor sale. La 24 ianuarie, la București, sub presiunea a peste 30 de mii de bucureșteni este ales domnitor, la propunerea liberalului Vasile Boerescu, tot Alexandru Ioan Cuza, profitându-se de faptul că-n actele Marilor Puteri nu era specificat dacă aceeași persoană poate sau nu să fie aleasă în ambele principate. Domnitorul Cuza a trebuit să trimită în capitalele europene emisari prin care să-i fie recunoscută dubla alegere, a trebuit să conducă mai bine de un an, cu două guverne, cu două adunări etc, timp în care mai mult alerga între cele două capitale – Iași și București, pentru a-i împăca pe contestatari… În decembrie 1861, Conferința Marilor Puteri de la Constantinopol recunoștea Unirea, dar numai pe perioada lui Al. Ioan Cuza, astfel că acesta, la 24 ianuarie 1862 proclama numele țării, România, cu capitala la București, cu un singur guvern, o singură adunare legislativă… Începea de fapt, adevărata epocă de reforme, contestată atât de conservatori, cât și de liberalii roșii, care-și vedeau puse în pericol interesele. În 1863, prin secularizarea averilor închinate Muntelui Athos (1/4 din pământul arabil, cu venituri de 7 milioane franci anual) putea rezolva problema celor săraci. A trebuit însă, la 2 mai 1864 să dizolve Adunarea Legiuitoare, dominată de cei care se împotriveau reformelor pentru săraci, a pus în funcție o nouă Constituție – Statutul Dezvoltător al Convenției de la Paris, a pus în aplicare o nouă lege electorală prin care creștea considerabil numărul alegătorilor (toți cei care, având 25 de ani, știau carte și plăteau 4 galbeni, sau și neștiutorii de carte, dar care plăteau de la 48 la 110 lei). A creat o nouă cameră legiuitoare – Senatul (în care-și numea pe cei apropiați și fideli), instituind Parlamentul Bicameral. A dat reforma agrară prin care a desființat dijma și claca (munca gratuită) și a împroprietărit pe țăranii care aveau vite și care, în următorii 15 ani trebuia să-și plătească suprafața primită, iar timp de 30 de ani să n-o înstrăineze; Organizează Armata, Justiția (după model francez, cu Cod penal, Cod civil, Cod comercial, Curte de apel, Tribunale la Județe, Judecătorii la Plase), Jandarmeria, Poșta, Telegraful, Arhivele, Teatrul, Muzeele, Serviciile secrete, Stema, Imnul, Sistemul metric (litrul, kilogramul, metrul…), Invățământul (primar, cls. I-IV/ obligatoriu și gratuit; secundar, cls. V-VII, superior cu Univ. la Iași/ 1860 și la București/ 1864, de meserii), CFR, cu prima cale ferată Giurgiu-București; etc.

Reformele și consecințele lor benefice au rămas, dar autorul lor a fost alungat în 10/11 febr. 1866. „Nu greșelile, ci faptele lui cele mari l-au înlăturat”/ M Kogălniceanu, căci la români, chiar și astăzi „Nimeni nu poate suporta succesul celuilalt”. Dimpotrivă. Astfel că Al. Ioan Cuza părăsește țara, trăiește cum poate prin Italia, Austria și Germania. Nimeni nu l-a mai chemat în țară, însuși lui Carol I îi era frică de forța fostului domn, căci „Cât vor avea românii o istorie, cea mai frumoasă pagină va aparține lui Alexandru Ioan Cuza”/ același M. Kogălniceanu. La vârsta de 53 de ani moare/ 15 mai 1873, la Heidelberg. Soția Elena îl va aduce în țară și-l va înhuma la Ruginoasa, de unde în 1907 va fi mutat la Curtea de Argeș, iar în 24 ian. 1959 la Mănăstirea Trei Ierarhi, unde mormântul său poate fi admirat și astăzi.

Aminteam la început că unificarea germanilor, italienilor și românilor s-a înfăptuit cam în aceiași ani însă evoluția lor a fost diferită sub multe aspecte. Doar unul l-aș remarca: După al Doilea Război Mondial, Italia și Germania s-au bucurat prin Planul Marshall de ajutorul american în reparațiile de după război… Noi, românii am căzut sub control rusesc, cu instaurarea unui regim comunist de tip sovietic, cu cote grele, cu o armată rusească retrasă în 1958, cu distrugerea elitelor în pușcării etc, etc. În acest caz rămânerea noastră în urmă este evidentă și decalajul provocat, tot mai evident

Despre toate aceste realități au vorbit la Năsăud prof. Ioan Seni și col. Ioan Boțan, la depunerea de corone la statuia lui Ferdinand I (1865-1927), în timpul căruia Românii și-au finalizat Unirea (1918), prin voința liberă și democratică a Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei, de a se uni la România, stat liber, independent și democrat, la a cărei formare a contribuit și Domnitorul ales în 24 ian 1859 – Al. I. Cuza. Poezii dedicate Unirii au fost prezentate de președinta Ioana Lăpușneanu, Floarea Morar, Ionuț Nistor și elevii învățătoarei Livia Rebreanu, cu care, toți împreună am cântat și am dansat Hora Unirii (Text - Vasile Alecsandri/ 1856). Au trăit cu emoție acest moment și năsăudenii Ionică Popa, Pompei Pop, ing. Vișu Vaida, prof. Mircea Daroși, Dr. Ana Gabriela Seni, Gabi Bodea/ reprezentanta AMVVD Bistrița, Mirela și Ovidiu Maghiar, Livia Gavrilaș, Viorel Taloș, Radu Baba, Floarea Ștețco, Elena Filimon, prof. Alina Ciubotariu, Daniel Gabor, Daniel Marcu ș.m.a.

Surpriza și mai plăcută a fost când delegații ASTREI năsăudene au fost invitați la Sângeorz Băi pentru depuneri de coroane la Monumenul Eroilor, de către Leon și Stelian Strugar – lideri ai Societății Culturale Ginta Latină. La ora 12,30 erau prezenți preoții Alexandru Buia, Dacian Șanta și Paul Gavriloaie, care, la rugămintea tânărului Stelian Strugar au oficiat Binecuvântarea evenimentului. Au vorbit despre însemnătatea Unirii și a Domnitorului Al. I. Cuza, prof. Ioan Seni, col. Ioan Boțan și prof. Mircea Daroși. Președinta ASTREI or. Năsăud – Ioana Lăpușneanu a dedicat evenimentului un poem liric superb. Au adus elogii acestui moment festiv și viceprimarul Pavel Negrușeri, Adrian Scridon, Florin Pop, Traian Jarda, Traian Ogâgău/ prezent cu copiii Alex și Anton, Pop Florin, Gh. Mihuț ș.m.a.

Prof. Ioan Seni