NECHITA BUMBU – PICTORUL CULORILOR DE PRIMĂVARĂ

Aşa l-a numit un critic de artă, cu mulţi ani în urmă, pe Nechita Bumbu. Era pe vremea începuturilor sale artistice, când abia se mijeau zorii unei posibile consacrări. Deşi înclinaţiile sale spre pictură şi le-a manifestat încă din gimnaziu, Nechita Bumbu n-a reuşit să urmeze o şcoală de arte plastice, din cauza greutăţilor materiale. A devenit însă mecanic de locomotivă, de unde s-a pensionat, imediat după revoluţia din decembrie 1989.

Dorul pentru pictură şi-l potolea după schimburile de lung parcurs, când şevaletul îi era prietenul cel mai bun, iar natura cu toată frumuseţea ei, izvorul lui de inspiraţie. A început să picteze de la vârsta de 17-18 ani , când deprinderile de desen tehnic acumulate la şcoala profesională le-a îmbinat cu cele artistice, formate ca autodidact.

Pe vremea când Festivalul,,Cântarea României’’ era în floare, Nechita Bumbu a participat la 6 expoziţii colective şi 4 personale, organizate la Cluj, Bucureşti, Dej şi Bistriţa, unde lucrările sale au fost apreciate pentru personalitatea lor cromatică şi autenticitate.

Perioada cea mai productivă a activităţii sale artistice este cea de după 1990. De atunci, Nechita Bumbu şi-a transformat casa într-o expoziţie permanentă, unde cele peste 200 de tablouri de diferite mărimi îi împodobesc holurile şi camerele de locuit. Este o plăcere să mergi la el în vizită pentru că interiorul casei este dominat de peisajul natural în care ,,verdele crud’’, cu toate nuanţele sale stăruie să îl admiri şi este gata să-ţi delecteze privirea. Mulţi îl cunosc sub numele de ,, pictorul verde’’, nume care i se potriveşte de minune, pentru că este culoarea care predomină în tablourile sale şi o iubeşte din tot sufletul.

O mare parte din creaţia sa cuprinde imagini din satul Nepos cu ajutorul cărora se poate reconstitui oricând identitatea acestei localităţi. Podul vechi acoperit, care astăzi nu mai este, decât în tablourile sale, uliţele satului, case tradiţoinale, drumuri şi poteci, calea ferată de la marginea satului, Someşul cu apele lui limpezi şi multe altele, sunt nu numai câteva dovezi etnografice ,ci şi elemente ale unei trăiri artistice.

Nechita Bumbu se dovedeşte a fi şi un foarte bun arhitect prin ceea ce aşterne pe pânzele sale. Are un număr însemnat de tablouri care reprezintă imaginea unor biserici şi mănăstiri din mai multe localităţi de pe Valea Someşului şi a Sălăuţei, construcţii de importanţă culturală şi turistică, mori de apă şi instalaţii vechi care , aproape că sunt date uitării.

În ultimul timp a fost foarte solicitat pentru a-şi expune tablourile în cadrul unor expoziţii organizate la nivel judeţean şi chiar naţional. Este mereu prezent la manifestările culturale din oraşul Bistriţa, iar în cadrul Despărţământului Astra şi a Cercului cultural,, Virgil Şotropa’’ din Năsăud, este apreciat ca un artist consacrat. Aici a organizat numeroase expoziţii de pictură care i-au adus multă bucurie şi satisfacţie. N-a uitat să se prezinte nici în faţa elevilor şi consătenilor săi prin câteva expoziţii organizate la şcoală şi la Căminul cultural, unde şi-a câştigat dragostea şi aprecierea

A participat şi participă la taberele de pictură, ori de câte ori este solicitat, remarcându-se printr-un talent deosebit, printr-un valoros spirit creator, printr-o pasiune rar întâlnită, care a devenit artă. În vara acestui an , i –a fost înlesnită o vacanţă pe litoralul Mării Negre, la Constanţa, nu numai pentru relaxare ci şi pentru creaţie, având în vedere că este pus în faţa unui peisaj pe care l-a cunoscut mai puţin până atunci.Aici a realizat câteva tablouri care, nu numai că au o certă valoare artistică, dar rămân ca documente de arhitectură peste ani., cum este de pildă, Cazinoul din Constanţa.

Nechita Bumbu este un pictor care nu are astâmpăr pentru creaţie, este mereu cu un pas înaintea vârstei sale, se deplasează la orice distanţe, acolo unde consideră că există obiective ce merită a fi imortalizate pe pânzele sale

Întrebat fiind, dacă nu vrea să-şi valorifice lucrările, mi-a răspuns că i-ar fi foarte greu să se despartă de ele.Fiecare tablou reprezintă o părticică din sufletul său. Ar vrea să lucreze şi mai mult, dar timpul nu-i permite, chiar dacă este pensionar. Abia în zilele de sărbătoare se retrage în atelierul său de creaţie şi îşi înmoaie penelul în verdele lui sufletesc.