UNDE SUNT ŢĂRANII DE ALTĂDATĂ?

Tradiţia este ceea ce străbunii noştri ne-au lăsat moştenire, este materializarea trudei şi înţelepciunii lor, este averea noastră. Avem o istorie, ştim cine suntem şi avem locul nostru, avem credinţa noastră, această tradiţie milenară ne defineşte ca entitate în cadrul poporului român. Într-o cultură fiecare individ reprezintă o universalitate nediferenţiată, fiecare individ este şi gospodar şi meseriaş şi poet şi cântăreţ şi ţăran şi arhitect. „Tradiţia este o adâncă nelinişte”[Lucian Blaga]. Iar neliniştea este flacăra spiritului, forţa care pune în mişcare conştiinţa, tradiţia este conştiinţă.

Acum avem tendinţa de a ne ascunde rădăcinile, parcă ne-ar fi ruşine cu ele, căutăm modele afară. Tinerii sunt rebeli faţă de părinţi, adică ei cred că au personalitate, tot aşa şi noi ca popor ieşit de-abia din întunericul comunist, ne revoltăm contra bătrânilor noştri şi le negăm înţelepciunea, tinerii ştiu mai bine să învârtească pământul.

Tradiţia este invadată de modernism, aşa nu mai ştim meşteşugul maramureşan de a colora vegetal cu zeama de buruieni de flori, nu mai ştim meşteşugul de a face buciume din lemn de brad şi coajă de mesteacăn, nu mai ştim obiceiurile şi tradiţiile care formează patrimoniul cultural al neamului românesc.

Ţăranii noştri, privind nevoile proprii, sunt cei mai abili arhitecţi, la ei tradiţia locuinţei individuale ete ancestrală, iar tehnica lor de construcţie a parcurs toate etapele de experienţă, din materiale, deseori nu prea durabile şi uşoare, ţăranul înalţă totuşi un tip unitar de casă cu mii de variante, care n-au monotonie şi improvizaţie. Ţăranul nostru are un simţ aparte al spaţiului şi îşi aranjează casa după trebuinţele sale materiale şi spirituale.

Modul de viaţă arhaic nu trebuie idealizat, astăzi este greu să te mai lipseşti de confortul pe care ţi-l aduce modernismul, însă nu vrem să vedem în satele noastre acele case baroce, colorate strident, dominatoare a vecinilor şi împrejurimilor, vrem să vedem case frumos proporţionate, cochete, integrate în peisaj, care aduc ceva din memoria strămoşilor.

Emigrările tinerilor spre alte zări, transformă satele în enclave ale bătrâneţii, iar cei care rămân sprijină stâlpii barurilor şi discotecilor, foarte puţini sunt ceilalţi.

Ţăranii şi-au făcut alte repere ale vieţii, banii domină totul, supravieţuirea plăteşte tribut moralei, ei nu sunt conştienţi că păstrarea tradiţiilor şi transmiterea lor înseamnă tocmai propria lor identitate. O caracteristică a artei româneşti, care, de altfel, este o probă a vechimii ei, este marea ei varietate după diferitele zone ale ţării, deşi aceeaşi în trăsăturile ei generale. Subtilităţile prin care se disting, mai ales porturile femeilor, sunt concomitent dovada vechimii acestor lucrări de artă, pentru că, desigur, mai multe generaţii şi-au adus aportul la perfecţionarea materialelor şi modului lor de reproducere, de la pânza groasă de in şi până la borangicul diafan al maramelor, evoluţia aceasta s-a desfăşurat de-a lungul vremurilor, nu s-a produs instantaneu. Bisericile lor sunt originale, fără a fi în mod direct sub influenţa mânăstirilor şi bisericilor mai mari, din piatră şi cărămidă, ele constituie tipuri aparte cu stilul lor extrem de unitar, condiţionat de materialul de construcţie. Cele mai multe sunt numai din lemn, fără să întâlnim metal sau piatră, chiar şi-n interior totul este din lemn, până şi potirul şi policandrul.Şi totuşi, atâta vreme cât Bisericile, mai mari sau mai mici, din lemn şi din piatră, tronând în mijlocul satului, sunt pline de credincioşi, mai avem şansa adevăratei tradiţii, a apropierii omului de Dumnezeu prin rugăciune, pentru că tradiţia este moştenirea pe care au primit-o de la părinţi şi străbuni şi pe care o transmitem la rândul nostru copiilor şi nepoţilor noştri, prin facerea semnului sfintei Cruci, chiar dacă venim la Biserică la cravată şi taior modern. Trebuie luptat împotriva modernismului prost înţeles, a decibelilor muzicali, a mândriei maşinilor de lux, a teribilismului tineresc şi în primul rând, a depărtării de Dumnezeu. Şi vom reuşi să admitem că tradiţia nu-i în duşmănie cu modernismul, mai mult, pot face simbioza vieţii noastre. Ţăranul român nu a murit, el doar s-a transformat. În bine sau în rău.