Papa Ioan Paul al II-lea vorbeşte Bisericii Române Unite

,,Românii greco-catolici au făcut mult pentru reînnoirea intelectuală şi întărirea identităţii naţionale”( Papa Ioan Paul al II-lea)

Credincioşii greco-catolici care în perioada comunismului nu şi-au părăsit credinţa au avut uneori impresia că au fost abandonaţi de Sfântul Scaun, că episcopii lor, cei care nu au murit în închisori, n-au întreprins demersurile necesare pentru repunerea în legalitate a Bisericii Române Unite cu Roma (BRUR).

Realitatea a fost alta. Dacă citeşti doar lucrarea lui Cristian Vasile ,,Între Vatican şi Kremlin. Biserica Greco-Catolică în timpul regimului comunist” (Editura ,,Curtea Veche”, Bucureşti, 2003) vei afla zbaterile episcopilor greco-catolici, aflaţi în ilegalitate, pentru relegalizarea BRUR, vei cunoaşte intervenţiile lor adresate autorităţilor comuniste pentru biserica lor.

O altă dovadă a acestui aspect este şi volumul ,,Papa Ioan Paul al II-lea vorbeşte Bisericii Române Unite” (Editura ,,Galaxia Gutenberg”, 2011), îngrijit şi tradus de Cristian Crişan şi prefaţat de preotul Claudiu-Lucian Pop, rectorul Colegiului Pontifical Pio Romeno.

Antologia debutează cu textul cuvântării Papei Ioan Paul al II-lea prilejuit de hirotonirea episcopală a PS Traian Crişan, Secretarul Congregaţiei pentru cauzele sfinţilor, din 6 ianuarie 1982 şi se încheie cu un discurs al Papei din 1 martie 2003, adresat Conferinţei Episcopale din România în vizită ,,Ad Limina Apostolorum”.

Sunt 18 cuvântări pe care Papa Ioan Paul al II-lea le dedică Bisericii Române Unite cu Roma. Dincolo de saluturile protocolare adresate credincioşilor şi ierarhilor greco-catolici, de ,,Binecuvântările Apostolice” din finalul lor, Sfântul Părinte evidenţiază rolul BRUR ,,în educarea civică şi spirituală a fiilor poporului român, precum şi în deşteptarea şi înflorirea conştiinţei noastre naţionale”. În 1982, Papa Ioan Paul al II-lea sesizează ,,grelele încercări” prin care trecea atunci BRUR, milita pentru ,,recunoaşterea ei”, pentru libertatea ei. Era profund impresionat de ,,fidelitatea eroică a credincioşilor catolici din România”.

Nota comună a cuvântărilor papale este elogiul BRUR, aprecierea statorniciei în credinţă a credincioşilor uniţi, îndemnurile sale de real ecumenism, în special cu Biserica Ortodoxă Română.

Îndrumările Sfântului Părinte, după 1990, au vizat reconstrucţia BRUR, după 43 de ani de ilegalitate. Valorificând ,,o bogată moştenire de credinţă şi de jertfă”, BRUR este îndemnată să-şi ,,revigoreze identitatea canonică şi liturgică”, să-şi reorganizeze parohiile şi diecezele, să reînfiinţeze învăţământul teologic, să se preocupe de pregătirea preoţilor, să înceapă dialogul cu fraţii ortodocşi în vederea restituirii bisericilor şi a bunurilor BRUR, ,,care i-au fost luate în mod injust”, să reînflorească viaţa monastică, să promoveze laicii în viaţa parohiilor, să ajute pe cei săraci şi marginalizaţi.

Emoţionante sunt cuvântările Papei prilejuite de vizita sa în România, în perioada 7-9 mai 1999, prima vizită a unui papă într-o ţară majoritar ortodoxă. Cu acest prilej, elogiul martirilor BRUR devine unul practic, prin vizitarea mormintelor episcopilor martiri, Cardinalul Iuliu Hossu şi Vasile Aftenie, prin întâlnirea cu episcopii catolici din România, prin celebrarea Sfintei Liturghii împreună cu aceştia.

Încă o dată se subliniază importanţa ,,românilor greco-catolici”, care ,,au făcut mult pentru reînnoirea intelectuală şi întărirea identităţii naţionale”. Catolicitatea şi spiritul naţional ,,au convieţuit, s-au îmbogăţit reciproc, deschizându-se deopotrivă unei universalităţi care lărgeşte orizonturile şi favorizează depăşirea pericolelor de închistare şi închidere în sine”.

Simbolurile umane ale acestei biserici care reînvia, în care Papa Ioan Paul al II-lea îşi punea mari speranţe, erau Cardinalul Alexandru Todea, despre care se aminteşte că fost închis pentru credinţa sa timp de 16 ani, iar 27 de ani i-a trăit cu domiciliu forţat, Arhiepiscopul George Guţiu , Mitropolitul Lucian Mureşan, iar dintre episcopii decedaţi este mereu pomenit Cardinalul Iuliu Hossu, cel care a refuzat să vină la Roma ca să primească ,,bereta” de cardinal, preferând ,,să rămână cu ai săi”, cum s-a spus, Cardinal ,,în ţundră de oaie”.

Elogiul BRUR este încadrat într-o amplă caracterizare apreciativă a poporului român: ,,mândru de identitatea sa”, de ţara lui, considerată în tradiţia populară ,,Grădina Maicii Domnului”. Este omagiat episcopul Ioan Suciu, mort în închisoarea de la Sighet în 1953. Sunt citate previziunile acestuia: ,,Dacă vă vor lua Bisericile, rugaţi-vă Domnului acasă, aşa cum făceau primii creştini”. Se apreciază reeditarea, prin contribuţia materială a Vaticanului, a Bibliei de la Blaj (1795), folosită şi de ortodocşi, ,,fiind astfel de folos tuturor românilor pentru răspândirea credinţei în Cristos”.

Integrându-se Europei, românii sunt sfătuiţi să-şi conserve valorile : ,,poporul român are şi de oferit o bogată moştenire spirituală, culturală şi istorică…să ştie să-şi păstreze cu statornicie adeziunea la patrimoniul milenar al valorilor creştine”.

Românii sunt avertizaţi despre pericolele care îi pândesc odată cu integrarea europeană a ţării lor: ,,impactul unei viziuni, condiţionată sub anumite aspecte de consumismul şi individualismul egoist, poate comporta pentru cetăţenii voştri pericolul de a nu şti să distingă care sunt valorile şi care non-valorile societăţii occidentale, sfârşind prin a uita bogăţiile creştine prezente în tradiţia lor”.

Bisericii Greco-Catolice i se atribuie misiunea de intermediar între catolici şi ortodocşi, în ,,virtutea familiarităţii profunde cu tradiţia orientală”.

Sfântul Părinte spera să vină ,,cât mai curând ziua binecuvântată în care catolici şi ortodocşi să se poată împărtăşi împreună la aceeaşi Sfântă Masă”.

Volumul readuce în actualitate tragedia naţională a BRUR, petrecută în anii comunismului, anevoioasa restituire a bisericilor, a mănăstirilor şi a bunurilor care îi aparţin de drept.

Coperta volumului, foarte expresivă, înfăţişează sugestivul sărutul al Papei Ioan Paul al II-lea pe fruntea cardinalului Alexandru Todea, probabil înfăptuindu-se (Pr. Claudiu-Lucian Pop), postum gestul Papei Pius al XII-lea care săruta spiritual lanţurile celor întemniţaţi pe nedrept, episcopi şi preoţi ai BRUR, în anii comunismului.