Suedia – între tradiţie şi pragmatism (VIII)

Ceea ce a schimbat radical existenţa unei ţări ca Suedia în mai puţin de 70 de ani a fost un neprecupeţit şi încrâncenat efort pentru propăşire şi civilizaţie. Dintr-una din cele mai sărace ţări ale Europei în prima jumătate a secolului trecut – unii o situau doar înaintea Albaniei, ea a ajuns astăzi un exemplu de bunăstare, ca urmare a grijii permanente a societăţii pentru viaţa individului, la toate categoriile sociale, la toate ni- velurile de vârstă, indiferent de etnie, religie, sex etc. Dar şi datorită hărniciei şi tena- cităţii locuitorilor acestei ţări, pentru care nicio activitate nu este înjositoare, de înfie- rat fiind doar lenea şi câştigul fără muncă. Rata şomajului este extrem de scăzută, con- firmându-se astfel că doar cine nu vrea nu are un loc de muncă. Patronul unei fabrici nu-ţi cere neapărat la interviul pentru angajare vreun document care să legitimeze pre- gătirea ta de specialitate, ci prioritar este să dai dovadă de pricepere şi abnegaţie în ca- lificarea pentru care ai fost angajat. Ca atare vei fi şi retribuit, adică după valoarea rea- lizărilor, de altfel foarte judicios monitorizate. „Munca a înnobilat pe suedezi”, este o afirmaţie fără nicio umbră de exagerare, fiindcă, oricare ar fi meseria sau profesia îmbrăţişate, ele sunt la fel de respectate, fie că eşti vidanjeor, lucrător la drumuri, jude- cător, consilier comunal, poştaş, crescător de vite, medic, vânzător într-un magazin sau poliţist. Salariile şi celelalte avantaje pe care le primeşte un angajat pe toată durata serviciului prestat la o firmă de stat sau particulară – premieri, bonus-uri, cadouri etc., sunt reale şi substanţiale, adică suficient de stimulative pentru a nu crea suspiciuni, relaţii neprincipiale, corupţie. Relaţiile patron-salariaţi sau ale acestora între ei sunt a- miabile, lăsând la o parte faptul că toţi se tutuesc şi îşi spun pe nume, pentru că nimeni nu râvneşte la serviciul sau funcţia celuilalt, nici nu-l invidiază pentru drepturi băneşti câştigate în dezavantajul altuia. Cu cinci săptămâni de concediu anual, cu sporuri de salariu sau premieri şi cadouri foarte stimulative pentru reuşite deosebite în muncă, cum ar fi, spre exemplu, un spor anual de 1000 de coroane pentru fiecare an-vechime muncit în aceeaşi întreprindere, ajungând ca spre sfârşitul activităţii să primeşti echi- valentul a încă două salarii lunare, nu ai nici un motiv să te uiţi la ce face sau ce nu face colegul de lucru, pentru că sunt alţii în măsură să facă aceste aprecieri şi ei, la rândul lor, nu au nici un motiv să te persecute sau să te avantajeze. Poţi primi un ceas sau un costum de haine din partea patronului, drept mulţumire pentru abnegaţia ta în folosul propăşirii întreprinderii, poţi beneficia gratuit de casele de vacanţă ale fabricii, din ţară şi din străinătate, pe timpul concediului, ţi se decontează o cotă-parte din cos-tul transportului cu maşina personală la locul de muncă. Dacă greşeşti, nu săvârşind un act de rea-voinţă, ci încercând să te autodepăşeşti sau să inovezi ceva, aceasta nu im- plică admonestarea şi afectarea bănească, ci un tratament plin de înţelegere şi încura- jare, ca să insişti până la împlinire, pentru că eventualele rebuturi vor fi recuperate prin productivitatea sporită de inovaţia reuşită, iar starea sufletească stabilită după un suc- ces îţi va da un alt imbold în muncă. Increderea în capacitatea şi hărnicia lucrătorilor nu se verifică prin hărţuială şi controale pline de suspiciune, ci prin rezultatele muncii; m-am convins personal cum o mică echipă de forestieri a fost lăsată fără nici un con- trol într-un loc izolat şi, după perioada de timp stabilită, totul fusese executat în mod ireproşabil.

Mihai Litinschi