Puterea gândului 18 – Suflete legate prin transplant?

În “Puterea gândului 13 – Energia conştiinţei creează realitatea noastră” am oferit un model pentru desprinderea sufletului din corpul fizic în momentul morţii: Pachetul undelor (din ecuaţia lui Schroedinger din fizica cuantică) îşi scoate partea, care se întinde pe benzile frecvenţei responsabile pentru a crea fenomenul materiei. În acest model, materia face parte din conştiinţă, sufletul pur şi simplu îşi retrage atenţia din lumea materială şi nu mai trimite energia necesară pentru a menţine trupul fizic în funcţie. Dar, ce se întâmplă în situaţia în care celulele dintr-un corp trăiesc mai departe, chiar şi după moartea fizică a trupului, de exemplu, într-un organ transplantat? Dacă exista conştiinţă până la nivel celular, atunci sufletul decedatului trebuie să rămână cumva în legătură cu celulele lui! Un coşmar de groază? Sau o speranţă pentru rudele rămase în urmă, care ştiu că mai trăieşte o parte al omului iubit? Ideea conştiinţei celulare este susţinut, din partea şamanilor, de Kahuna, care împarte conştiinţa omului în trei nivele: conştiinţa joasă şi afiliată cu materia, conştiinţa tip Ego care “vede” lumea prin filtrul creierului, şi conştiinţa înaltă a sufletului, care rămâne după moartea fizică. În ultimii ani, ştiinţa a acumulat câteva fapte care sprijină o probabilă existenţă a conştiinţei celulare. Amintiţi-vă de experimentele lui Dean Radin şi Chester Wildley în “Puterea gândului 8 – Previziunea dovedită de ştiinţă”, care au arătat cum celulele creierului şi ale inimii umane, şi chiar celulele viermilor, sunt capabile de previziuni. Disciplina Kinesiologie foloseşte cu succes memoria ipotetică a celulelor din muşchi pentru a indica o boală. Plantele, fiinţe fără sistem nervos, au arătat o capabilitate uimitoare de a învăţa, de a aminti şi de a reacţiona la gândurile oamenilor. Toate trăsăturile menţionate sunt semne pentru o formă de conştiinţă legată cu celule în afara sistemului nervos şi a creierului.

Dacă modelul meu despre conştiinţă şi materie este corect, atunci trebuie să găsim indicii pentru legătura sufletului cu memoria celulelor chiar dacă trupul întreg nu mai există. Iată, medicina transplantului ne furnizează perfecte obiecte de studiu pentru această conexiune. Ciudăţeniile care apar în personalitatea pacienţilor care au făcut un transplant de inima sau de plămâni au fost observate pentru prima data de un cercetător american, Paul Pearsall, care a adunat zece cazuri bine documentate, pe care le-a publicat în cartea lui “The Hearts Code” (Codul inimii). Cel mai impresionant caz este povestea unei fetiţe care a identificat ucigaşul donatoarei inimii lor. După operaţie, fetiţa (care nu a ştiut nimic despre donatoare!) s-a visat în rolul victimei şi a aflat toate detaliile despre crimă, inclusiv locul incidentului, arma folosită, descrierea ucigaşului şi ce a spus în momentul respectiv. Visul s-a repetat de mai multe ori, iar fetiţa s-a trezit în fiecare noapte plângând. Mama ei a consultat un psiholog, care a predat informaţiile la poliţie, după aceea criminalul a fost identificat! Cazul a fost prezentat la o conferinţă a psihologilor din Houston, Texas, şi a atras pentru prima dată atenţia asupra acestui fenomen, până atunci necunoscut. De obicei, medicii nu prea iau în serios ce spune pacientul după o operaţie atât de gravă, poveştile de genul respectiv fiind judecate ca şi confuzii sau efect secundar a anesteziei. Mai ales că, în toate cazurile de transplant, datele donatorilor sunt strict confidenţiale şi nu există posibilitatea de a verifica memoriile celulare ale organului transplantat. Într-un alt caz impresionant, legătura dintre memoria celulară şi sufletul decedatului s-a manifestat tot prin vis. Claire, prima persoana din Anglia care a primit în acelaşi timp o inimă nouă şi plămâni, a redat un vis în care sufletul unui bărbat tânăr a “intrat în corpul ei prin plămâni”. Sufletul a spus numele lui, Tim, şi a afirmat că o iubeşte. Claire a încercat să afle datele donatorului de la echipa medicilor, dar degeaba. Visul cu Tim a impresionat-o atât de mult încât a căutat o altă cale să identifice donatorul. Claire a consultat un medium, care a văzut după acel vis unele elemente din textul invitaţiei la înmormântarea lui Tim, şi ziarul în care a apărut anunţul. Claire a găsit ziarul şi ia contactat părinţii, care au confirmat absolut tot ce a visat! Mai departe, întâlnirea cu părinţii a scos la iveală şi alte ciudăţenii la suprafaţă cu care s-a confruntat Claire după operaţie. Îşi aminteşte, de exemplu, o dorinţă puternică de a bea o bere, iar după ce a fost externat din spital s-a dus la un fast food să mănâce chifteluţe din pui. În trecut, femeia niciodată nu a băut şi a fost o vegetariană convinsă. Părinţii lui Tim au confirmat preferinţa lui pentru berea şi chifteluţe de pui. În ziua în care s-a petrecut accidentul mortal, Tim chiar a avut o cutie cu chifteluţe de pui în geantă! Un tânăr care a primit inima unui bărbat mai în vârstă şi-a schimbat gustul privind muzica, după operaţie. În loc de muzică modernă, a început să asculte melodiile Rock’n Roll din anii 50 – muzica preferată a donatorului. Un alt băiat care a primit inima unui bărbat a luat mână soţiei decedatului, la prima întâlnire, şi a spus “nu ai grijă, totul este paletti”! Soţia a izbucnit în plâns, pentru că “paletti” era un cuvânt deosebit din limbajul lor personal, iar mama băiatului s-a mirat când a auzit acest cuvânt ciudat. În fiecare caz documentat, sufletul decedatului parcă accepta transplantul şi a arătat o afecţiune profundă faţă de recipient. Totuşi, rămânem cu multe întrebări. Oare legătura sufletească dintre donator şi recipient are un efect şi asupra acceptării organului? Ce se întâmplă, înainte, la nivelul sufletelor, dacă un organ urmează să fie respins? Există şi cazuri în care donatorul nu doreşte să rămână în legătură cu recipientul? Continuăm şi data viitoare cu fenomenul memoria materiei în “Puterea gândului 19 – Vindecare prin schimbarea memoriei celulare”.