CE ESTE CONSILIUL ECUMENIC MONDIAL AL BISERICILOR?

Pentru a răspunde unor minţi înfierbântate, gălăgioase, îmi permiteţi dragi cititori să vă prezint un succint material prin care încerc a vă arăta ce înseamnă Mişcarea ecumenică, în general, şi Consiliul Ecumenic Mondial al Bisericilor, în special, pentru a vă face o imagine de ansamblu privind acest fenomen, în comparaţie cu bazaconiile bolnave care mai se strecoară, pe ici pe acolo, în cotidiene serioase care, mai în glumă, mai pentru culoare, le acordă ceva spaţii de propagandă anticreştină.

Mişcarea ecumenică este o acţiune comună a mai multor Biserici creştine naţionale de a se cunoaşte între ele, de a se apropia şi a reface unitatea de credinţă. În Mişcarea ecumenică sunt Biserici Ortodoxe, Anglicană şi Protestante. La început Mişcarea ecumenică viza aspecte sociale, Bisericile erau chemate să se implice ca urmare a dezastrelor Primului Război Mondial, treptat însă, s-au ivit şi elementele religioase ale dialogului dintre aceste Biserici. Dintre motivaţiile apariţiei Mişcării ecumenice, amintim orientările spre unitate şi cooperare promovate de Liga Naţiunilor, luarea unor măsuri de comun acord pentru apărarea morală şi condamnarea relelor din societate, tendinţele spre unitatea bisericească.

Din iniţiative anglicane şi protestante, s-au înfiinţat trei grupări ecumenice la începutul secolului 20, care fuzionează, la Londra, în anul 1937, formând Consiliul Ecumenic al Bisericilor. Prima Adunare Generală a acestui organism a avut loc la Amsterdam, în Olanda, în 1948, aici au participat 146 Biserici, dintre care doar 4 Ortodoxe. Tema generală a fost „Dezordinea lumii şi planul de mântuire al lui Dumnezeu”, iar o minimală bază doctrinară a fost aceea că, „Consiliul Ecumenic al Bisericilor este o asociaţie frăţească a Bisericilor care acceptă pe Domnul nostru Iisus Hristos ca Dumnezeu şi Mântuitor”. S-a remarcat că acest Consiliu nu este o supra-Biserică, ci, în rândurile sale „Bisericile vor trebui să-şi recunoască solidaritatea reciprocă, acordându-şi asistenţă mutuală în caz de necesitate şi abţinându-se de la orice acţiuni incompatibile cu relaţia lor fraternă”. De-a lungul timpului s-au desfăşurat mai multe Adunări Generale ale CEB, a opta desfăşurându-se în 1998 la Harrare în Zimbabwe, în prezenţa a 5.000 persoane, cu tema generală „Să ne întoarcem către Dumnezeu întru bucuria nădejdii.”

Totuşi în aceste adunări generale, ortodocşii au remarcat unele tendinţe în CEB de îndepărtare de la misiunea şi rolul acestui organism, fiind unele abateri de la baza doctrinară, marginalizarea aspectelor teologice şi chiar încercările de explicare evanghelică ale religiilor necreştine, neânţelegerea comuniunii euharistice şi practicarea intercomuniunii. Bisericile Răsăritene au avut serioase rezerve, pentru că în CEB s-a practicat prozelitismul, cu toate că la Harrare s-a spus clar că „prozelitismul şi ecumenismul nu pot coexista”.

Consiliul Ecumenic al Bisericilor număra, la Canberra, Australia, 324 Biserici, din mai mult de 100 de ţări. Comitetul Central are 145 membri, Comitetul Executiv, 14-16 membri, funcţionează 12 departamente iar coordonarea Consiliului revine secretarului general. Pot fi primite membri CEB Bisericile care au cel puţin 25.000 de credincioşi.

Consiliul Ecumenic al Bisericilor nu este o supra-Biserică, fiecare Biserică din Consiliu îşi păstrează identitatea sa doctrinară şi tradiţională. În CEB este un cadru organizat în care Bisericile respective încearcă o clarificare a punctelor divergente şi o identificare a celor convergente. Se recunoaşte că refacerea unităţii văzute a Bisericii lui Hristos nu se poate face prin centralizarea biseicească şi uniformitate, este păstrat pluralismul confesional şi sunt de acord că unitatea de credinţă în momentul de faţă nu este realizabilă. Majoritatea covârşitoare a confesiunilor din CEB practică comuniunea euharistică, care duce, în viziunea Bisericilor Ortodoxe, la încununarea unităţii depline. Etica ecumenică acceptată unanim aici, exclude orice formă de prozelitism, uniatism şi amestec în problemele interne ale Bisericilor. Cu toate acestea, Bisericile neoprotestante practică fără menajamente prozelitismul confesional.