Andrei Rubliov : “SFÂNTA TREIME”

Rareori poatefi întâlnită în pictură o astfel de imagine atât de neîntrecută în splendoarea desenului şi coloritului, de uluitoare prospeţime, tandreţe şi emoţie, precum aceasta, o culme a iconografiei ruse, dar şi şi a întregii ortodoxii. Despre ea s-a scris o întreagă literatură. Fapt uluitor este că după –aparent- un “chip”, un astfel de tablou- se pot scrie cărţi întregi. Să vedem acum, în termeni simpli ce ne spune această minunată, splendidă, magnifică icoană, pe care o păstrez cu pietate şi veneraţie, privind-o mereu, cu o afecţiune netocită de vreme. Stau adesea şi o privesc ţintuit, dorind parcă să nu mă despart de ea niciodată.

Este opera unui monah şi celebru iconar rus, Andrei Rubliov, trăitor-se crede- între anii 1370-1430, iar această icoană a fost pictată prin 1410, aşadar în vremuri vechi, pentru Mănăstirea ”Sfânta Treime” de lângă Moscova, fiind păstrată actualmente la “Galeriile Tretiakov”. Ea abordează cu neîntrecută măiestrie şi uşurează înţelegerea (prin limbajul pictural) a Sfintei Treimi, “vorbindu-ne” puternic prin glasul măiastru al culorilor. Impresionant este cum Rubliov a ştiut să redea coloristic eterna frumuseţe, unitate,comuniune desăvârşit iubitoare şi tinereţe a Sfintei Treimi.

Să recunoaştem un pic “subiectul” sau cum spun pictorii- “dispozitivul” icoanei.Ea se inspiră din vizita făcută biblicului patriarh Avraam de trei îngeri- simbol, umbră pentru raţiunea noastră şi din antichitate- a Sfintei Treimi, aşa cum este prezentată prin cuvintele Genezei, cap.18. Sunt îngeri, fiind recunoscuţi după aripile lor şi stau în jurul unei mese.Acolo se află un platou sau mai curând un pocal. În spate avem schiţate câteva elemente de natură: un arbore şi o clădire ce pare-după ferestre şi uşi- elemente de Biserică. Poate fi umanitatea în rugăciune. Domnul i-a apărut lui Avraam în câmpia Mamvri sub forma a trei bărbaţi pe care ospitalierul patriarh îi invită să se odihnească şi să stea la masa lui. Tradiţia patristică a văzut –în mod unanim- în această imagine un simbol al Dumnezeirii Celei întreite în Persoane: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Astfel, icoana lui Rubliov se inserează într-o lungă şi recunoascută Tradiţie patristică. Ea ignoră prezenţa lui Avraam şi a Sarei, concentrându-se asupra Sfintei Treimi.

Există în tablou o mişcare cirulară oarecum, dirijată, ce cuprinde toate elementele –din aşezarea lor, din înclinarea capetelor, cuprinzând oarecum şi stejarul din spate, înclinat şi el spre stânga, ca şi cum ar fi fost suflat de un vânt puternic, ce cuprinde până şi clădirea din acelaşi plan second, sub acţiunea divinului. Acest ritm vrea să indice comunicarea vieţii divine: de la Tatăl ceresc -izvorul etern a toate, prin Fiul, în Duhul Sfânt -cei doi îngeri din laturile tabloului. Este un ritm de efuziune, de iubire divină a Persoanelor, interpersonal şi împreună.

. Persoanele divine ocupă centrul, prim-planul. Ele nu au o vârstă ce ai putea-o discerne, dar produc o impresia de veşnică tinereţe şi nespusă frumuseţe, cerească, nelegate de parte bărbătească sau feminină, fiind extrem de asemănătoare imagistic şi totuşi deosebite, căci sunt Persoane în unitate desăvârşită fiinţal şi totuşi distincte. Deşi Tatăl este ”Cel vechi de zile”, ca existenţă, tinereţea îi este eternă şi coeternă cu a celorlalte Persoane, fiind ”din zilele veşniciei”. Numai Logosul, Verbul divin s-a făcut om , dar în El regăsim eterna frumuseţea şi tinereţea sempiternă a Tatălui şi Duhului, deoarece toate trei Persoanele divine au participat la actul de salvare a umanităţii într-un mod inefabil. Icoana grecească ce redă pe Tatăl ceresc ,”Cel vechi de zile” ca un bătrân, pe Fiul având Crucea şi peDuhul Sfânt ca un porumbel, nu se ridică la adevărul, măreţia şi frumuseţea icoanei lui Andrei Rubliov, realizată acum şase sute de ani, fiindcă pentru Dumnezeu nu există timp căruia să i se subsumeze. Din eternitate fiind, nu există timp, nici vârstă pentru persoanele Sfintei Treimi. Această atemporalitate o arată Sfântul şi dumnezeiescul Apostol Petru zicând: ”Iar aceasta una sănu vă rămână ascunsă iubiţilor, că la Dumnezeu o mie de ani sunt ca o singură zi şi o zi ca o mie de ani.” Monahul iconar Andrei Rubliov evocă viaţa divină a Persoanelor dumnezeirii, dar şi în relaţia cu umanitatea prin această masă. Toţi trei îngerii poartă toiege subţiri şi lungi, foarte lungi, arătând că Dumnezeu a venit deja între oameni şi că va mai veni, va fi totdeauna cu noi, “în toate zilele, până la şfărşitul veacului”(Matei, 28.20). Se împlineşte aici ospăţul messianic al Împărăţiei într-un mod sugestiv: ”Iată, stau la uşă şi bat. De va auzi cineva glasul Meu, şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine”(Apoc.3.20). Veşmintele sugerează comuniniunea prin culoare şi un degradeu coloristic exemplar. Albastrul vestimentar e diferit ca proporţii: îngerul din centru mai mult, ca fiind Părintele ceresc. Duhul Sfânt- îngerul din dreapta- ceva mai puţin şi Fiul dumnezeiesc, ce a îmbrăcat chenotic trup omenesc- albastru şi auriu masiv. Bordoul vast al îngerului din centru sugerează unicitateaPărintelui ca Persoană şi izvor a toate. Aflăm un galben viu comun al aripilor, iar vestimentar şi oranj şi verde (sugestie a vieţii, Duhul Sfânt fiind dătătorul de viaţă).

Vreme îndelungată s-a pus întrebarea: ce conţine pocalul de pe masă, redat întrun roşu-carmin foarte, foarte închis, aproape nedecelabil. Pentru ce culoarea atât de întunecată? Pentru că este o taină. Cu mijloacele moderne de azi, problema a putut fi lămurită. Avem un cap de viţel, ce sugerează viţelul sacrificat de patriarhul ospitalier, dar care primeşte un sens ce depăşeşte foarte mult gestul de ospitalitate al lui Avraam,cel ce s-a bucurat de starea de ”prieten al lui Dumnezeu”. Domnul IISUS însuşi va folosi acest motiv în finalul parabolei despre fiul risipitor. Unii au propus să fi fost pictată o cruce, dar sugestia maximă a sacrificiului, a sângelui vărsat spre mântuirea lumii este redată astfel mai bine de Rubliov.

Acum, ştiind care este obiectul central- cel ce sugerează Răscumpărarea, vom constata implicarea celor trei Îngeri/Persoane divine în actul Răscumpărării.

Îngerul care stă dincolo de masă şi este în centru, reprezintă pe Tatăl ceresc. Mâna Lui este întinsă într-o mişcare abia schiţată, graţioasă, delicată, cu o intenţie retractilă spre platoul-pocal, ca o invitaţie spre sacrificiu. Nu un gest deschis, ci ca o sugestie de infinită delicateţe, plină de tristeţe, consonantă cu privirea ce se întoarce spre îngerul din stânga (Fiul Părintelui).

Privirea Fiului este cuprinsă de o tristeţe compătimitoare, iar capul se înclină într-o blândă şi iubitoare acceptare, dar cu acea adâncă mâhnire din cuvintele: ”Întristat este sufletul meu până la moarte” şi cele din Getsimani: “…dar nu voia Mea, ci voia Ta, Părinte, să se facă”.

Îngerul din dreapta (privitorului) reprezintă pe Duhul Sfânt, Paracletul. Aici îl vedem cu deosebire în exerciţiul puterii mângâietoare, consolatoare.Mâinile ţin toiagul în mod solemn şi delicat, sugerând călătoria terestră a Fiului dumnezeiesc..Ochii fixează pe Fiul compasional, împreună suferitor. Atenţia este integral îndreptată spre Fiul şi ceea ce urmează El să facă.

Avem iubire ”in excelsior”, simpatie şi milă profundă.”Oricine are dificultăţi în a-şi închipui pe Duhul Sfânt ca persoană- spune francezul Lev Gillet- ar trebui să privească atent această icoană.”

Deşi privirile celor trei îngeri sunt direcţionate diferit, armonia lor este perfectă, într-o consimţire unanimă.

Măiastra icoană a lui Andrei Rubliov ne face să întrevedem prin culoare ceva din misterul de nepătruns la modul integral al Sfintei Treimi. Iar aceasta ne umple de o neobişnuită bucurie şi încântare. Pentru ce? Fiindcă dintre frumuseţile Împărăţiei cereşti, celeia fără de înserare, fără de suspin, lacrimă şi fără de moarte, cea mai de preţ, fără asemănare în Univers, izvor de fericire veşnică şi neînserată este a vedea peDumnezeu, splendoarea cea de neînchipuit, mister etern, izvor al neîncetatei bucurii şi armonii celeste. S-au izvodit şi alte interpretări ale faimoasei icoane, nu foarte deosebitoare.

Izvorul biblic conţine o frumnoasă promisiune.Deşi sunt trei persoane, Avraam se adresează ca uneia singure:”Domnul meu, de am găsit bunăvoinţă în ochii tăi, nu trece mai departe, ci rămâi la robul Tău”, iar Dumnezeul cel întreit în Personae îi dă lui şi nouă, asigurarea binecuvântată: ”negreşit mă voi întoarce la tine.”