Babele
Babele sunt personaje din mitologia populară românească şi, conform tradiţiei, primele nouă zile ale lunii martie sunt considerate „Babe”. Fiecare dintre noi e bine să ne alegem câte o babă şi, în funcţie de cât de frumoasă, de urâtă, de norocoasă ori ghinionistă va fi, aşa ne va merge tot anul. Legenda spune că Babele au rădăcini în Baba Dochia. Aceasta avea un fiu care i-a adus acasă noră împotriva voinţei ei. Dochia i-a dat acesteia un ghem de lână neagră şi a pornit la râu să-l albească. Fata l-a spălat până când i-au sângerat degetele, dar lâna a rămas tot neagră. Ea a început să plângă, dar a auzit-o Hristos, care i-a dăruit o floare roşie şi i-a spus să spele lâna cu ea. Fata i-a urmat sfatul, a pus floarea în apă şi lâna s-a albit, după care a dus-o soacrei. Aceasta s-a enervat şi a acuzat-o că Mărţişor, aşa cum îi spusese fata salvatorului ei, este iubitul norei. Ca atare, Dochia a plecat cu oile la munte, fiind convinsă că vine primăvara pentru că-şi văzuse nora cu floarea în mână. Rând pe rând, pentru că i se făcuse cald, şi-a scos cele 12 cojoace pe care le avea. Vremea s-a schimbat dintr-o dată, a dat gerul şi a început să ningă, iar baba Dochia a îngheţat împreună cu oile sale.
Adaugă comentariu nou