Agricultura şi dezvoltarea rurală, pe agenda Comisiei Dialogului Social

De la agricultura de Bruxelles, la cea bistriţeană

Primari, fermieri, agenţi economici din zona alimentaţiei, silvicultori, reprezentanţi ai Grupurilor de Acţiune Locală au intrat în dialog cu autorităţile judeţene şi centrale pe tema agriculturii şi dezvoltării rurale.
Conferinţa judeţeană, coordonată de prefectul Ani Bob, a fost organizată la iniţiativa Confederaţiei sindicale naţionale Meridian, în cadrul proiectului „Împreună pentru dezvoltarea dialogului social în România”, cofinanţat din Fondul Social European prin POS Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa prioritară 3 „Creşterea adaptabilităţii lucrătorilor şi a întreprinderilor”.
Acţiunea a creat oportunitatea agricultorilor bistriţeni, autorităţilor locale sau antreprenorilor din domeniul agricol de a a-şi spune păsul în faţa secretarului de stat Gheorghe Albu de la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi a consilierului de cabinet de la Ministerul Mediului şi Pădurilor, Matei Marius Dumitru. Poate aşa, guvernanţii vor ţine cont de nemulţumirile, sugestiile şi amendamentele pentru unele acte normative din domeniul agriculturii şi silviculturii.

Radu Moldovan: România nu a ştiut să profite la Bruxelles de comisarul Dacian Cioloş
Preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, consideră că singura şansă de dezvoltare a României este reprezentată de fondurile europene, iar pentru implementarea acestor proiecte este necesară întărirea capacităţii administrative şi „respectarea la virgulă a regulilor europene”.
„Prezenţa reprezentanţilor Guvernului aici trebuie să fie un prilej pentru noi de a le transmite problemele cu care ne confruntăm şi sigur sunt convins că aceştia vor fi receptivi în a încerca să corecteze din mers ceea ce trebuie. Suntem în situaţia în care suntem, prin presuspendarea unor programe operaţionale. Noi ca ţară suntem principalii vinovaţi, pentru că nu am înţeles că singura noastră şansă de a reduce decalaje sunt resursele europene, iar noi nu am învăţat nimic din experienţa altor state”, a punctat, în debutul conferinţei judeţene, preşedintele Moldovan.
Preşedintele CJ a reclamat şi faptul că autorităţile de management au fost „împrăştiate” pe la toate ministerele, în timp ce Ministerul Afacerilor Europene, „făcut de dragul UE” nu are nicio pârghie.
„Nu respectăm reguli, nu am înţeles că în Uniunea Europeană nu merge şi aşa, cum suntem obişnuiţi noi, că dacă am angajat un lucru trebuie să-l respectăm exact, punct cu virgulă”, a atras atenţia Radu Moldovan.
În context, preşedintele CJ a menţionat că România nu a ştiut să profite de comisarul european pentru agricultură, Daniel Cioloş, mai ales în perspectiva exerciţiului financiar 2014-2020, şi asta pentru că am exportat la Bruxelles conflictul politic intern, în loc să ne ocupăm de negocierile de la nivel european.
Pe lângă aceste deficienţe, România mai are şi problema capacităţii administrative, deficitare fiind instituţii precum APIA sau APDRP, cu funcţionari „îngropaţi în sute de dosare” şi asta pentru că „un ilustru înaintaş din Bistriţa a semnat ca Bulă împreună cu Ialomiţeanu acordurile cu FMI fără să se gândească la consecinţe, inclusiv la reducerea funcţiilor publice”.
Finalmente, Moldovan a cerut ca bistriţenii să nu fie plimbaţi „cu cursa” prin judeţ pentru a veni la APIA, unde află că nu au toate actele la dosar.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5