Ajutor de dincolo de lume

Un cuplu de oameni de afaceri din România, Gheorghe Naghi şi .soţia Alina...s-au gândit să se bucure şi ei de un mic concediu şi să se relaxeze, uitând o vreme de afacerile care mergeau în ultima vreme din rău în mai rău. Gheorghe pornise de foarte de jos, umblând cu grătarul prin târguri şi bâlciuri. Fiind serios şi cu spiritul economiei, i-a mers tot mai cu spor. A făcut un curs de ospătari la noi, la Bistriţa, ajungând apoi director de hotel. A deschis ulterior o afacere proprie, care i-a mers foarte bine, ajungând a avea un mic imperiu, cu un capital de 70 milioane euro. Era supranumit „regele mezelurilor”. „Dacă mi-o fi dat să mor mâine, nu-mi pare rău, fiindcă am făcut de toate”- spunea el amicilor mulţi care-l înconjurau, fiind un om foarte prietenos. Ei şi unde să se ducă spre un pic de relaş, cum ar zice francezul? Unde? În Deltă. In Delta Dunării! şi-au zis.. Apă, sălcii, peşte la proţap, asfinţiturile acelea de soare, liniştea împărătească... Mă rog, şi ţânţărime , dar să facem abstracţie. Aşa au hotărât. Au lăsat în urmă afacerile firmei „Aldis” din Călăraşi, producătoare de mezeluri şi care de altfel mergea tot mai prost şi au plecat. Nu bănuiau că aripa neagră a nenorocirii îşi va întinde umbra asupra lor. Zile senine, splendide, o şalupă cu motor condusă de dl. Gh. Naghi. Intr-un raid cu şalupa, aceasta s-a izbit de un obstacol din mal, dorind să evite ceva şi în urma şocului, soţia a suferit traumatisme, dar conducătorul micii ambarcaţiuni a murit la puţină vreme, nemaiputând fi salvat de serviciile alertate.
Soţia Alina, femeie foarte credincioasă şi fiica Gina, au fost nevoite să preia total frâiele intreprinderii. Acestea s-au ocupat îndestul şi înainte, dar un bărbat la casa omului e altceva, oricum. Şi cum să nu se simtă neliniştită, când soţul ei nu putuse scoate fabrica din impas, iar ea, femeie singură...
Într-o noapte însă, a avut –nu s-ar putea descrie precis ce...-o viziune, un vis cu o voce de „dincolo de munţii vieţii şi-ai tăcerii”- cum spune o frumoasă colindă. A fost a soţului ei? Parcă da..Trei cuvinte: „Vei fi ajutată.” Au impresionat-o mult vorbele acestea, pe care nu şi le mai putea scoate din minte. Şi..miraculos, după un pic de vreme, afacerile firmei au început a merge nu din rău în mai rău ca înainte, ci din bine în mai bine. La sfârşitul de an 2011, firma „Aldis” era în topul primelor 300 de firme din România.
Atunci pentru ce zicea poetul Grigore Alexandrescu în una din satirele sale –„Minuni în vremea noastră nu văz să se întâmple...” (?) Ba se întâmplă, coane Grigoriţă, numai să fim atenţi la ele şi să avem un pic de credinţă. Măcar „cât un bobuleţ de muştar.”.