O POVESTE PENTRU VIITORUL LECHINŢEI

Un minunat prilej pentru promovarea valorilor culturale şi cu potenţial turistic s-a dovedit a fi evenimentul desfăşurat vineri, 19 aprilie 2013 la cabinetul deputatului Stelian Dolha, de pe pietonalul Bistriţei. Concursul „O poveste pentru fiecare obiectiv turistic”, lansat de către deputatul PNL, şi-a găsit câştigătorii cu această ocazie.
După un preambul al domnului Dolha în care s-a descris încă o dată cadrul de organizare, dar mai ales scopul acestui concurs, au luat cuvântul cei doi membri prezenţi ai juriului, Cristian Munthiu (Asociaţia „Turist în Bistriţa-Năsăud”) şi Cristian Ţetcu (Grupul de Acţiune Locală Ruralis). Aceştia au prezentat criteriile de jurizare a lucrărilor concurente, insistând, aşa cum era şi normal, pe ceea ce a fost numit „un potenţial brand turistic al judeţului”.
În condiţiile în care povestea scrisă de Veronica Tök (elevă a Liceului Tehnologic Lechinţa), intitulată „Zeiţa vinului de Lechinţa”, a cucerit, după cum s-a afirmat, în unanimitate juriul (deşi a obţinut premiul II, premiul I neacordându-se), cei doi membri sus amintiţi au insistat pe ideea unei resuscitări turistice a arealului lechinţean. S-au oferit diferite argumente la care îndrăznesc şi eu să mai adaug câteva. În primul rând, trebuie invocată legenda vinului de Lechinţa, deloc nouă, care s-a născut cu multă muncă şi cu cheltuire de timp pentru ca în zilele de pe urmă să fie repede risipită, neutilizată sau, mai rău, „împrumutată” fără consimţământ. Aceasta pentru că vinul veritabil de Lechinţa, şi aşa mai puţin cantitativ decât în epoca lui de glorie, este transportat (după cum a precizat şi domnul Munthiu) în alte două zone ale ţării şi îmbuteliat cu brandul „Lechinţa”! În al doilea rând, viile care îmbrăcau frumos dealurile molcome ale Lechinţei aproape că s-au topit de tot din neputinţă sau nepăsare sub vremurile neprielnice de după '89. În al treilea rând, obiectivele economice ale localităţii (Fabrica de zahăr, componentele fostului IAS – Zootehnia, depozitul de fructe, Secţia de Drumuri şi Poduri, Cooperativa meşteşugărească) au fost şi ele pierdute iremediabil. Iar alte oportunităţi de dezvoltare ulterioare au fost ratate din varii motive. Ce a mai rămas?
A rămas totuşi povestea aceasta vie a vinului de Lechinţa, un vin care se încăpăţânează încă să curgă ademenitor de dulce în pahare. Este poate şi motivul pentru care s-ar putea crea un veritabil brand local, cu potenţial real de promovare imediată a locului. Iar Veronica Tök a găsit sufletul acestui brand turistic, povestea ei având atât acel ceva care poate incita omul dornic de nou să călătorească spre acest loc, cât şi o frumuseţe a exprimării, o calitate artistică precum parfumul vinului de Lechinţa.
S-au spus cuvinte de elogioase despre Lechinţa trecută şi s-a vorbit entuziast despre Lechinţa care ar putea fi cu această ocazie. Spiritul prezent lechinţean a fost categoric cel surprins de Veronica Tök prin povestea ei. Eleva aceasta, felicitată călduros şi sincer de toată lumea prezentă la eveniment, a devenit, cel puţin în mod latent, o imagine a unei Lechinţe care are ce arăta lumii. Există şi un altceva aici. Frumos şi nobil.
Întâmplarea a făcut ca descinderea la această premiere de concurs să fie precedată de prezenţa noastră (subsemnatul, consilierul educativ al Liceului Tehnologic Lechinţa, Rodica Bărbos, şi eleva Veronica Tök) în cadrul unei şedinţe desfăşurate la Inspectorarul Şcolar Judeţean. Am prezentat cu acest prilej revista PreTexte, considerată un model de bună practică. Dincolo de aspectele strict şcolare ale acestui proiect, cred foarte mult că PreTexte este şi un produs cultural al Lechinţei. Dintr-o perspectivă care depăşeşte contingentul, revista aceasta poate vorbi consistent, în cele din urmă, despre oameni şi locuri. Dacă lucrurile pot fi privite şi aşa, înseamnă că la acea şedinţă am promovat Lechinţa şi din punct de vedere cultural. Premiul obţinut de Veronica Tök, prin miza concursului, poate reprezenta deja o promovare turistică a Lechinţei, cel puţin la nivel de poveste. Şi iată cum, în aceeaşi zi, o promovare culturală s-a conjugat, într-o manieră fericită, cu una turistică.
În încheiere, aş dori să salut iniţiativa deputatului Stelian Dolha. Concursul gândit de domnia sa mi-a dat senzaţia plăcută că politicul poate să şi coboare de pe soclurile solid protejate de imunitate, că se poate veni înspre oamenii simpli, cei care îşi dau atât de uşor votul pentru o „poveste” (cu altă miză turistică). De data aceasta, domnul Stelian Dolha a venit înspre oameni, mici sau mari, să le adune poveştile şi să încerce (într-un mod cât mai palpabil, sper eu) să le arate lumii. Poveştile, dar mai ales locurile de/din poveste.
Dau credit deci unei asemenea întreprinderi care, pare-se, vrea să mişte lucruri. Rămâne de acum ca ceilalţi oameni, aceia care deţin mijloacele concrete (de decizie, financiare, materiale), să intre în acţiune şi să provoace realitatea din spatele poveştilor turistice.
ADRIAN ILIUŢĂ