Inventarierea terenurilor care pot fi retrocedate, spre finalizare în Bistriţa-Năsăud

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, George Băeşu, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că la nivelul judeţului nostru procesul de inventariere a terenurilor în vederea finalizării procesului de restituire este aproape terminat. Acesta a menţionat că, potrivit legii, activitatea comisiilor locale de fond funciar se va încheia la începutul anului 2016, astfel că toate dosarele care nu vor fi finalizate vor fi transmise la Bucureşti.  

„În judeţul Bistriţa-Năsăud, lucrurile sunt foarte, foarte bune din perspectiva inventarierii terenurilor, cu scopul de a inventaria suprafeţe care să poată fi afectate retrocedării către oameni. Legea 165/2013 care a venit ca un fel de medicament pentru tot ce se întâmplase până atunci şi a provocat suferinţă, a avut câteva principii de bază, şi anume să nu mai dăm nimic în natură la cesionari, aşa cum le spune primul-ministru, la samsari, să inventariem toată ţara în căutare de terenuri, care au fost uitate, păstrate, puse la spate. Să le scoatem pe toate, sub semnătura domnilor prefecţi, a domnilor primari,  şi să le dăm oamenilor. Să nu ţinem oamenii cu dosare pe la Bucureşti,  pe care oricum le vom plăti în tranşe, din 2017 până în 2024, cam asta poate statul, vorbesc de dosarele pe care le vom soluţiona de acum.

         În Bistriţa-Năsăud, din 62 localităţi, 61 au depus deja spre verificare documentaţia, iar 59 localităţi din cele 61 sunt deja introduse în baza de date a Agenţiei (ANCPI), ceea ce înseamnă cunt aprobate. Înţeleg că s-a finalizat, a venit şu ultima localitate, ceea ce înseamnă că,  în foarte scurt timp, prefectul judeţului împreună cu colegii lui, vă vor putea arăta ce s-a găsit, ce disponibil are acest judeţ, astfel ca multe dintre cererile oamenilor care nu sunt încă soluţionate, care sunt fie la comisiile locale de fond funciar, fie la comisia judeţeană, să le rezolvăm aici”, a explicat George Băeşu.

Potrivit preşedintelui ANRP, Legea 165/2013 este construită în aşa fel încât oameilor nu li se poate impune acceptarea unui teren.

„În situaţia în care aceste terenuri nu ajung, dar pe raza judeţului sunt terenuri în domeniul public al statului, de care statul nu mai are nevoie, în sensul de utilizare eficientă, prefectul poate propune ANRP şi ANCPI să ia iniţiativa unei hotărâri de Guvern, să se facă un transfer către comisia judeţeană”, a adăugat acesta.

George Băeşu a precizat că în Bistriţa şi în zonele învecinate sunt câteva suprafeţe de teren care dacă ar fi preluate, în urma negocierii dintre diverse ministere,  ar putea rezolva dosarele de pe plan local.

 „Noi încercăm spă rezolvăm cât mai mult pe plan local, pentru că Legea 165 a precăzut faptul că comisiile locale de fond funciar trebuie să-şi înceteze activitatea în 1 ianuarie 2016. Asta înseamnă că ori pun în posesie şi dau titluri de proprietate la oameni, ori trimit dosarele la Bucureşti pentru despăgubiri”, a completat el.

În ceea ce priveşte Legea 10, aici lucrurile sunt mai complicate, la nivel naţional fiind 40.000 dosare.  În Bistriţa-Năsăud, sunt 8 dosare aflate în soluţionare în baza acestei legi.  

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5