Andrei Moldovan: Am muncit din toate puterile şi cu folos, ca să mi se pară mai mic muntele de proiecte ce stă în faţa mea şi care creşte, fără să ştiu dacă cineva îl va moşteni sau nu

Un an nou cu o privire retrospectivă, cu bilanţ, dar mai ales cu proiecte. Pentru cei trecuţi de 60 de ani, cum este şi cazul meu, lucrurile stau puţin diferit. Voi mărturisi, în schimb, doar despre mine, pentru că aşa mi se pare onest. Aşadar, competiţia cu timpul, de care sunt tot mai conştient, mă face să lucrez intens la proiectele care, cred eu, am datoria să le las în urmă. Matematic, lucrurile ar sta destul de simplu: lucrez intens un an, doi, trei sau mai mulţi, până când le termin. Apoi, mă odihnesc, aştept, plec…
În realitate, lucrurile sunt mult mai complicate, şi sunt convins că nu doar pentru mine. Pe măsură ce lucrezi, proiectele, care au viaţa lor, ca orice este viu, par să se hrănească, să crească, să se îngraşe, fabulos uneori, precum o seamă de personaje din desene animate. Când începi să le reconsideri, ele par uriaşe faţă de tot ce ai realizat, încât ai mai avea nevoie de vreun secol ca să le dai de capăt.
Ce am făcut anul trecut? Am muncit din toate puterile şi cu folos, ca un om care învaţă să măsoare timpul, ca să mi se pară mai mic muntele de proiecte ce stă în faţa mea şi care creşte, fără să ştiu dacă cineva îl va moşteni sau nu. Este şi o frumuseţe în asta…