Din nou la Maieru

Dascălul, când iese la pensie, tot dascăl rămâne, nu întâmplător foștii elevi sau oameni care mă cunosc, chiar dacă nu am avut de a face cu ei la școală, tot cu „domnule profesor” mi se adresează. După pensionare, am avut bunăvoința necesară să mai rămân la catedră. Aceasta, până când „am dat nasul” de o inspectoare care cred că și la bucătărie tot… impostoare este. (De altfel, în învățământul recent, fenomenul de simulare a unei funcții capătă proporții; până și ministerul de resort tot un simulacru se dovedește a fi). Și m-am retras. Dar simt cu dor nevoia de dialog la clasă.
Încât, am răspuns imediat solicitării d-lui Liviu Ursa, directorul Muzeului „Cuibul visurilor„ Maieru, de a avea o întâlnire cu cititorii. Dar am dorit să am a face doar cu elevi. Nici o problemă, dat fiind solicitudinea prof. Icu Crăciun și a doamnei Elena Ursa.
Și așa, în amfiteatrul muzeului, a avut loc un dialog cu școlari de gimnaziu, pe tema literaturii, a cărții, abordându-se noțiuni care, aparent erau cunoscute, dar uneori confuze, de genul: copertă (câte are o carte, ce conține, care e forma corectă a pluralului), care e conținutul foii de gardă, al foii de titlu, ce este o editură și diferența între ea și tipografie, conținutul noțiunilor de proză scurtă, de antologie, de scriitor. Atenți, receptivi, cei din sală nu s-au sfiit să pună întrebări, să comenteze un fapt literar. Iar cei mai activi dintre ei (15 la număr!) au fost recompensați cu o carte din partea mea.
În condițiile de acum, când calculatorul, mobilul, „tabla” electronică au ajuns să domine interesul pentru cultură al multor tineri, e necesar să nu se uite de carte, de reviste, de muzee, de spectacole culturale „pe viu”.