Expoziţie grafică Ioan Burlea şi lansare carte Violeta Savu la Muzeul de Artă Comparată Sângeorz Băi

Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud şi Muzeul de Artă Comparată din Sângeorz Băi, în cadrul tradiţionalei „FORMĂ ŞI DIALOG”, au organizat vernisajul expoziţiei de grafică şi obiect al artistului băcăuan Ioan Burlacu, sub sigla „Arc rotitor”, şi lansarea cărţii de versuri „Franjuri”, a poetei Violeta Savu, din Bacău.
În incinta muzeului s-a adunat lume multă, au fost cam 50 de persoane dornice a se bucura de o clipă de cultură. A fost şi o mică delegaţie de profesori din Rodna şi Maieru, am venit împreună cu Flory Grapini, Liviu Ursa, Icu Crăciun, Iacob Naroş, Liviu Păiuş şi Ileana Horga. Amfitrionul muzeului, cunoscutul sculptor Maxim Dumitraş, a organizat admirabil acest eveniment cultural.
Scriitorul Icu Crăciun a prezentat cartea de versuri a poetei băcăuance Violeta Savu. Criticul Iulian Bucur spunea, referitor la graficianul Ioan Burlea, „este un demers despre disponibilitatea liniei de a se desprinde de suport, de a se ancora de sol şi a urca în lumină.” Ioan Burlacu a absolvit Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, secţia desen, promoţia 1978, este membru titular al U.A.P., are şase expoziţii personale şi tot atâtea de grup, a expus în ţară şi în Albania, Rusia, Elveţia, Spania, Cehia, Finlanda, Franţa.
Criticul de artă Vasile Duda a vorbit frumos şi plastic despre Ioan Burlacu, a fost o „invitaţie să privim spre soare”, iar „frumuseţea texturilor s-o vedem dincolo de materia propriu-zisă” şi până la urmă, „să găsim metafora”, pentru că „arta se trăieşte din invenţii.” Parcă avem şi „o revoltă împotriva pătratului” şi chiar „lasouri de prins nori.”
Poeta Violeta Savu este membră a U.S.R. redactor al revistei „Ateneu”, a publicat patru volume de poezie, realizează anchete literare, interviuri, recenzii de carte şi cronici plastice. Cartea sa „Franjuri” a apărut la editura Tracus Arte, anul acesta. Poeta este absolventă a Facultăţii de Matematică. Icu Crăciun o plasează la intersecţia modernismului cu postmodernismul. Poeta parcă vrea să iasă din statistică. Lipsa de comunicare, ne spune, duce la depresie şi anxietate, chiar dacă vedem „cireşii plângând”.
Am citit volumul de versuri „Franjuri” al Violetei Savu, artista-poetă lucrează o materie în care virtualităţile estetice se află într-o descreştere ingrată. Limbajul există pentru a comunica gândirea şi pentru a sugera gânduri şi sentimente care rămân inexprimate în mod explicit. Materia poeziei este tragică şi paradoxală privită în raport cu materia pe care o foloseşte.
„Dragă sinucidere, eu nu te iubesc! Şi te-am învins
cu o fustă lungă roşie
împrumutată de la o prietenă. Cum aveam să mă arunc
în gol dacă nu
eram îmbrăcată în hainele mele?”

Să mergem totuşi înt-o zonă romantic timpurie.
„La început
ne ţineam de mână
doi pitici în labirintul unei
fortăreţe de necucerit...
Într-o zi călduroasă mi-ai adus
o batistă albă şi un ciorchine
cu stropi de răcore.
lacrimile îmi şiroiau pe obraz,
boabe aurii îmi strângeau
buzele cu miere.”

Materia sensibilă a poeziei n-o dau cuvintele, indiferente sub raport estetic, ci imaginile pe care le creează prin auzirea acestor cuvinte, cuoaşterea poetică este intuitivă şi nu conceptuală şi stă pe un raport între lumea sufletească şi lumea fizică. În pofida unor uşoare forme şablon, cu naivităţi de căutare a metaforei de efect, poeta Violeta Savu ne oferă o poezie bine organizată de un suflet obsedat de căutare, avem o imagine cu iz romantic şi forţă de descărcare spirituală. Poezia sa este zbuciumată şi sentimentală, este de fapt o candidă confesiune despre condiţia umană ca atare, un gram de fatalitate şi o împăcare a neliniştii cu obsesia existenţei.