Numai o ușă! Tatălui meu – Monsenior Grigore Zăgrean
După 42 de ani
de la nașterea mea,
în Sânmărtinul de Câmpie,
reveneam în satul natal unde,
când mă apropiam de un an,
m-am ridicat din apele morții,
sorbind după aceea câteva lingurițe
de supă dulce.
Îl însoțeam pe tata
în comuna în care
a existat casa bunicii mele
dinspre mama.
Am ajuns pe o uliță,
în fața ,,Magazinului Mixt” ,
fosta ,,Cooperativă” de altădată.
Privind peste drum,
tata a aruncat între noi parcă un
buzdugan verbal:
,,-Aici a fost casa noastră.
După noi, aici a locuit primarul comunei,
pe urmă a fost sădit aici
sediul CAP”.
Așteptam ca privirea
să-mi fie blocată
de niște ziduri, de un acoperiș.
Ea a alergat însulițată
de câțiva stâlpi de acăți
dezbrăcați de gardul lor,
apoi s-a zdrobit ca apa unui izvor
de resturi de piatră de fundație,
de bucăți de cărămidă,
de scândură, putrezită.
,,-Au cărat totul”,
ne-a introdus iar tata în noua realitate a locului.
A rămas doar pământul
care a îmbrățișat în alveolele lui
încă patru noi case,
pe grădina noastră.
,,-Ți-am arătat niște coșteie,
în acele curți.
Le-au tras în ogrăzile lor
niște consăteni mai îndrăzneți”,
a adăugat tata un supliment de explicație.
Deodată s-a apropiat de noi
un om cam de aceeași vârstă cu părintele meu.
Fără a schimba replici de salut,
bătrânul a rostit apăsat:
,,-Numai o ușă am luat,
domnule părinte!”
Am făcut alături de fratele meu mai mare
câțiva pași în spatele celor doi.
Omul a îngenunchiat
în colbul drumului
și a cerut cu o voce împiedicată:
,,-Vreau spovadă!”
Înarmat, ca de obicei
cu patrafirul său,
tata a deschis
geanta lui ,,burgheză”,
a scos pe marginea servietei
un colț al patrafirului,
l-a așezat pe capul celui în genunchi.
O grea tăcere
ne-a înșurubat pe toți
în liniștea uliței.
Eu mă simțeam copleșit,
exageram păunescian,
monstruos de frumos,
la scară planetară:
,,Istoria se spovedea!”
Fostul consătean a plecat.
Tata îmbujorat,
radia sufletește,
parcă ar fi fost scăldat
într-o Lumina coborâtă
de pe un Tabor al Sânmărtinului.
Apoi s-a așezat între noi,
cu brațele pe umerii noștri,
a tăcut câteva clipe
și a concluzionat:
,,-Am început bine!
Am recuperat o ușă din casa noastră,
demolată și furată.”
Din plopul înalt,
de pe cealaltă parte a drumului
o frunză s-a lăsat lin
pe umărul lui drept.
Să fie ușa?
,,Numai o ușă!”,
mi-am zis doar pentru mine,
sau cum se spune,
vremea alunecă înspre toamnă.
Era o zi de sărbătoare:
,,Schimbarea la Față.”
Ion Radu Zăgreanu
Adaugă comentariu nou