Nuntă sub zodie de aur ... alb

Din fericire, autorul acestor note de reporter, nu se află decît în preajma ... nunţii de aur. Şi, cu evlavie mărturiseşte că, pînă în momentul în care, un bun amic, respectiv, inginerul comelfist Dorin Abagiu, i-a mărturisit că a participat la un eveniment de gen „nuntă după nunţi”, n-a dat nici două „karate” pe asemenea sindrofii. Şi poate că nici nu o făcea dacă, în relatarea, fie şi sumară, nu se întâlneau: 24 ianuarie 1960, cu 60 de familii de albine-albine, cu 60 de familii omeneşti-omeneşti, invitate într-o cetate a bunei dispoziţii. Chit că, în opinia autorului acestor rînduri, orice aniversare, pe alunecuşul timpului, ar trebui punctată mai întîi de tristeţe, fie şi pentru banalul fapt că, apropie fiinţa umană, pas cu pas, de pragul trecerii la cele veşnice. Unde, se pare că, sunt de toate, mai puţin posibilitatea de re-punere a pirostriilor ...

În fine. N-o să mai lungim, ci o să ne explicăm: În comuna Cetate, la praznicul „Unirii celei mici” din 2010, soţii VESTIAN SÂNGEORZAN şi ELENA - fostă ARCĂLEAN -, au marcat, la modul festiv, cinci decenii de cînd: „Iubito, mi-amintesc, azi, cum era, Când ţi-am cerut, timid, să-mi dai o gură, Nu pot să cred, cinzeci de ani trecură, De când eu nu mai scap de gura ta! La care, replica, nu putea fi decît: Înainte la portiţă, Îţi ceream să-mi dai guriţă, Astăzi însă ce n-aş da, Să mai scap de gura ta!

Ca atare, despre bucurie şi veselie fu vorba, într-o familie în care, capul ei, ca un contabil şi secretar de sfat ce a profesat vreme de 36 de ani, a fost susţinut, ca şi gît, de o soră medicală, timp de 27 de ani la Dispensarul sanitar uman din Petriş. Iar în panoplia unirii sufleteşti şi trupeşti s-au aşezat: doi flăcăi, astăzi cu rosturile lor, dar şi trei nepoţi, care au roit, şi suntem siguri că vor mai rostui faguri, în coşniţele spinărilor bunicilor. Tot aşa precum hobiul lor de apicultori le-au îndulcit copilăria.

Nu ştim dacă, acest cuplu a parcurs toate cele 18 etape premergătoare nunţii de aur. Care au derulat-o sub zodia metalului preţios, pe care noi l-am botezat alb, doar din pricină de iarnă. Chit că, mai e şi aur roşu, galben, albastru, ba chiar şi verde. Cert este însă că, de-acum înainte nu mai au nici un fel de scăpare în a reedita: nunta de smarald, la 55 de ani de căsnicie neîntreruptă, de ametist la 60, de platină la 70, respectiv, de diamant la 75. După care, numai Mircea Eliade mai vorbeşte despre ... „Nuntă în cer”.

Va să vină, aşadar, pentru Vestian şi Elena, şi timpul pietrelor preţioase. Le dorim să le poarte în aceaşi ambianţă a fericirii, dar mai ales a sănătăţii. Înconjuraţi de cei dragi şi apropiaţi, de prieteni, de locuitorii cetăţii, cu şase-sate-turnuri, pe care i-au slujit. Şi în gura cărora, iată, au intrat. Pentru că, nu-i aşa?, totul de acolo porneşte, în oricare din demersurile esenţiale ale vieţii ...