O lucrare năucitoare a părintelui profesor Nicolae Feier

Am parcurs recent, „in manuscriptum” tomul enunţat mai sus, care ar putea fi un „copil de suflet” între celelalţe opere ale distinsului autor. Spunem aceasta prin proporţiile ciclopice ale lucrării, care la editare va bate spre mia de pagini, dar şi prin aceea că ne cufundă în istoria veche a românilor printr-un summum halucinant de date şi evenimente. Prin proporţii, se pare că nu mai avem o proiecţie spre cititorul obişnuit sau mediu, ci spre cel avizat şi cultivat, însă cel care a parcurs lucrările anterioare ale părintelui profesor se poate încadra facil în această „castă” de lectură.
Nu avem în prezentul tom ariditatea, oboseala pe care o simţeam în tinereţe, parcurgând lucrările celebrilor Pârvan sau Daicoviciu (Constantin şi Hadrian), ci o îmbinare de rigoare ştiinţifică şi maximă atractivitate.
Autorul are un merit major prin aceea că umple un spaţiu uriaş, rămas alb. Până la anul o mie şi alte câteva sute, unde sunt conducătorii neamului nostru? se întreabă autorul şi ne întrebăm şi noi. În răposata orânduire comunistă rolul major aparţinea maselor amorfe, iar abia în izvoare străine auzim de nişte prinţi ca Gelu sau acel Ossul, voievod de ţinuturi maramureşene şi nu numai, ce s-a bătut cu ungurii la Chiraleş(marea bătălie de la 1068). Trecem pe lângă Şirioara, Herina, Chiraleş, fără a auzi şi vedea năvala triburilor barbare, coifurile rupte, nechezatul cailor, îndârjirea combatanţilor, încleştarea bătăliilor. Ei bine, distinsul autor ne face să le auzim, să le vedem, să trăim şirul lung de nedreptăţi, dureri şi neştiute lacrimi trăite de neamul acesta „fără de noroc în istorie”(N. Iorga).Trăim prigoanele abătute asupra Bisericii, Ortodoxiei, exercitate de cei ce trebuiau să ne fie fraţi întru Hristos: catolicismul, apoi prozelitismul agresiv al calvinilo, apoi iar al catolicismului, culminând cu tristul an 1700. Mai dureroasă decât toate este însă uitarea noastră, căci eroii sunt vii cât mai trăiesc în inimile noastre. „Promovarea doar a clasei muncitoare şi ocultarea”culturii aristocratice” ne este defavorabilă şi păguboasă sub toate aspectele”- conchide părintele profesor într-o exprimare cu valoare concluzivă.
Sunt abordate în esenţă evenimente din spaţii extra carpato-danubiene, tabu altădată, evenimente şi oameni din istoria Bisericii Naţionale, precum şi un studiu al princiarităţii noastre bizantine. Un spaţiu generos este acordat invaziei neamurilor slave şi a dezastruosului impact pe care l-a avut asupra latinităţii noastre.
Studiile făcute de cercetători americani cu deosebire (Marija Gimbutes şi un şir întreg) demontează teorii eronate cu privire la „rapida deznaţionalizare a Daciei” sau altele, statuând că „România este vatra a ceea ce am numi VECHEA EUROPĂ, o entitate culturală...axată pe o societate matriarhală, teocratică, paşnică
şi iubitoare de artă” (din care descind Tăbliţele de la Tărtăria, faimosul „Gânditor cu soaţa” de la Hamangia, Sfinxul adormit din Bucegi-n.n.).
Avem un capitol întreg: LIMBA NOASTRĂ BESSO-TRACĂ. Besii sunt tocmai ierarhia noastră politico-religioasă, conducătorii, bossi, cum spunem azi. Ne întrebăm sideraţi: pe ce cărări şi arcane ale istoriei a ajuns vocabula aceasta neologism azi?
Cu diligenţă şi afectivitate, autorul ne instruieşte în multe taine. Aflăm că am avut un Imperiu Roman de Răsărit şi abia cu Ieronim, se inventează terminologia denominativă de Bizanţ şi Imperiu Bizantin, acolo unde vlahii au o prezenţă istorică fulminantă. Distinsul părinte profesor vrea să ridice din pulbere mândria noastră de urmaşi ai neamului traco-getic ce a dat bărbaţi ca Alexandru cel Mare, regele Filip ori spiritul de neînfrânt al lui Spartacus.
Spre deosebire de istoriografia vest-europeană, care rezuma uriaşele spaţii ale Răsăritul în vorba „greci”, noua generaţie de cercetători, americani mai ales, discerne mult mai clar lucrurile. A reduce toată Ortodoxia cu valorile ei colosale la „greci” printr-o crasă ignorare a geografiei şi culturii a avut consecinţe dezastruoase pentru noi. Multe ar mai fi de spus...
Extrem de INTERESANTĂ, VALOROASĂ şi FRUMOASĂ este lucrarea părintelui profesor Nicolae Feier! Nu e uşor ca un autor să-şi poată integra opul în aceste trei cuvinte. Şi mai este atractivă ca un roman scris de un autor cu inimă caldă, iubitor de neam, de Biserica bimilenară, de cititori. Şi captivantă nespus, căci cufundat în lectură, am uitat de atâtea treburi stringente ale toamnei.