Oare sentimentele noastre pământești vor trece în eternitate?!

Numai două zile sunt într-un an când nimic nu poți face. Una e ziua de ieri, cealaltă ziua de mâine. Deci numai ziua de azi este potrivită ca să iubești, să crezi și în primul rând să trăiești!
Dalai Lama

Privind trecutul, nu mai putem schimba nimic că totul e trecut. Poate am încercat să schimbăm ori nu, câte ceva, dar oricum timpul a trecut la verbul a fost odată. ... Și totuși, mai putem face ceva cu trecutul, care, cum zici și tu, e parte din noi, din eul nostru, din identitatea noastră ca o materie în emulația sa continuă.
Știm că memoria e selectivă în fixare, dar mai ales în păstrare și păstrăm ce a fost mai bun și frumos, ca o protecție (și o proiecție) pentru psihicul nostru, în caz contrar am da în patologic.

Știm că oamenii își idealizează morții, și bine fac, abia își echilibrează pierderile suferite.
Și oare ce mai putem face cu trecutul? Să-l retrăim? Să-l rescriem cu imaginația noastră? Să-l fragmentăm, să-l completăm, să-l modificăm dacă avem nevoi și capacități.

Că doar și secunda, în care trăiesc acum, peste o altă secundă, este un trecut. Îmi pot imagina că secunda care e prezentă acum, poate fi trăită, savurată, conflictualizată sau îmblânzită, pictată ori sculptată în piatră, apă, aer sau zăpadă. Îmi pot imagina că dispun de această secundă simplă în creștere și desfășurare, în dezvoltare și preamărire sau în apreciere și trăire, consimțire și empatie, în solidaritatea sentimentelor care trec în eternitate.

Oare sentimentele noastre pământești vor trece în eternitate?! Cu siguranță. Mai ales cele bune, cele convingătoare în omenesc.