OLÁH TIBOR (1921-1996), TRECUT PRIN ŞCOLILE NĂSĂUDENE

Răsfoind lucrarea regretatului Prof. univ. dr. Gavril Scridon (1922-1996) intitulată Istoria literaturii maghiare din România, 1918-1989, Edit. Promedia Plus, Cluj-Napoca (1996), am identificat numele năsăudeanului de etnie maghiară Oláh Tibor (pag. 564-565), publicist, critic de teatru, traducător şi cadru didactic universitar. Acolo este elogiat susmenţionatul printr-o memorabilă frază: „Un larg orizont cultural, bogate lecturi şi o cuprinzătoare stăpânire a literaturii universale, spiritul lucid şi capabil de a descifra sensurile ascunse ale operei literare i-au asigurat o participare susţinută la viaţa culturală a ţării, prin numeroase articole, cronici şi traduceri”. Surprinde însă absenţa lui Oláh Tibor din „dicţionarul literar” al lui Teodor Tanco (1998)…
Cu datele furnizate de istoricul nostru literar, de Anuarele Liceului grăniceresc „George Coşbuc” pe anii 1931-32, …, 1936-37 (ultimul) şi cele extrase de pe Internet se pot avansa câteva aspecte despre activitatea sa, mai puţin despre familie.
Oláh Tibor s-a născut în Năsăud, la 26 martie 1921. Aici parcurge prima treaptă a instrucţiei educative la Şcoala primară de stat „Vasile Naşcu” (1927-1931), după care, în întregime, Liceul grăniceresc „George Coşbuc” (1931-1939), avându-i ca directori pe Vasile Bichigean (1921-1938) şi Aurel Şorobetea (1938-1941).
În ambianţa şcolilor năsăudene, îndeosebi a liceului, Oláh Tibor îşi va fi însuşit „la perfecţie limba română”, cum afirmă Gavril Scridon, fost elev cu două clase „mai mic” decât colegul său, dar şi limbile clasice (latina şi greaca) şi moderne (franceza, germana). La Lb. română i-au fost profesori Ioan Tomuţa şi Aurel Şorobetea, la Lb. greacă – Vasile Bichigean, la Lb. latină – Toma Bălan, la Lb. franceză – Ioan Dumitru, la Lb. germană – Virgil Şotropa şi Oczko Heinrich; Matematică – Samson Cozonac şi Emil Mărcuşiu, Istorie – Ilie Grancea, Geografie – Mihail Lipan, Şt. fizico-chimice – Dr. Marin Vancea, Şt. naturale – Ioan German şi Gheorghe Goilav, Filozofie şi Drept – Ioan Zăgreanu, Desen şi Caligrafie – Teodor Şimon şi Leonida Câmpeanu, Muzică –Emil Ştefănuţiu, Gimnastică – Leonida Pop, Igienă şi medicul liceului – Dr. Teofil Tanco, cateheţi pentru Religia reformată – preoţii locali Kölönte Tibor şi Ferencz Gergely. Datorită progresului distins la Muzică, în cls. a V-a (1935-36) a fost premiat şi Oláh Tibor. Colecţiile ştiinţifice ale Liceului grăniceresc „George Coşbuc” din Năsăud, conduse de profesori-custozi, Muzeul numismatic şi de artă, Radioul şi Cinematograful, dar mai ales Biblioteca elevilor au constituit principalele mijloace de învăţământ. De exemplu, în anul şcolar 1936-37 (când Oláh Tibor era în cls. a VI-a), Biblioteca elevilor, separat de Biblioteca profesorală, conţinea 2.871 de cărţi, în valoare de 74.481 de lei; avea abonamente la reviste de 1.290 de lei.
Printre colegii de clasă mai cunoscuţi s-au numărat: Emil Catarig, Traian Ceuca, Alexandru Husar (cel mai bun elev), Luca Manciu, Valentin Raus. Pe câţiva colegi din cls. a VII-a îi găsim ca şi colaboratori ai revistei Liceului grăniceresc „George Coşbuc”, intitulată „Curierul elevilor năsăudeni” (1938): Radu Barna, Ionel Bichigean, Emil Catarig, Pavel Cazacu, Alexandru Husar, Luca Manciu şi Oláh Tibor, iar în anul 1939 (cls. a VIII-a) făcând parte din Comitetul de conducere al publicaţiei „Răboj Năsăudean” a Societăţii de lectură „Virtus Romana Rediviva”, îndrumată de Prof. Vasile Doniga: Alexandru Husar, Oláh Tibor, Valentin Raus şi Victor Trandafir. Dintre aceştia vor confirma Alexandru Husar (din plin), Luca Manciu, Oláh Tibor, Valentin Raus… (Vezi Teodor Tanco, Istoria presei româneşti a Judeţului Bistriţa-Năsăud de la origini până în 2004), Societatea culturală „Lucian Blaga”, Cluj-Napoca 2004, pag. 185; 196).
Pentru studii superioare, Oláh Tibor se înscrie la Universitatea „Regele Ferdinand” din Cluj (1939-40), care, în timpul nefastei perioade horthyste, devine Universitatea „Ferencz József” (1940-44), câtă a mai rămas după refugiu; urmează Facultatea de Litere şi Filozofie, Secţia Filologică, specialitatea maghiară-italiană-franceză, pe care o întrerupe în anul 1942-43, spre a-şi desăvârşi studiile la Universitatea din Bologna, unde şi obţine Doctoratul în Lb. şi literatura italiană (1943).
Urmează o stăruitoare activitate didactică, publicistică şi cultural-ştiinţifică (participări la conferinţe şi sesiuni de comunicări) la Cluj şi Bucureşti, mai apoi la Tg. Mureş. Ajunge, pentru început, profesor (1945-1955) la Colegiul Reformat (vestitul CollegiumClaudiopolitanum, 1622), colaborator publicând în reviste literar-artistice şi sociale, precum săptămânalul Uniunii Scriitorilor din România „Útunk” (Drumurile noastre, 1946) şi „Igazság” (Adevărul, 1946) de la Cluj; „ÚjÉlet” (Viaţa nouă, 1959) şi „A Hét” (Săptămâna, 1970) din Bucureşti; la revista lunară a Uniunii Scriitorilor din România „IgazSzó” (Cuvântul adevărat, 1953), aici fiind şi redactor în perioada 1956-1960, „VörösZászló” (Steagul roşu, 1957) şi „Népújság” (Jurnalul popular, 1989), toate trei din Tg. Mureş. Este ales membru al Asociaţiei Ziariştilor Mureşeni.
Mai departe, va fi profesor universitar la Institutul Pedagogic de 3 ani (1960-1978) şi la Institutul de Teatru „Szentgyörgyi István” (1978-1992) din Tg. Mureş, unde va preda Cursul de Literatură universală şi comparată (la Universitatea din Bologna studiase şi Regia). La Institutul Pedagogic de 3 ani va colabora cu Prof. univ. dr. Gavril Scridon, căci acesta era acolo decan şi şef de catedră (1960-1967).
Oláh Tibor se remarcă îndeosebi prin traduceri; traduce în lb. maghiară romanul „Ion” (1960) şi în lb. franceză piesa „Cadrilul” (1970), cunoscutele opere ale lui Liviu Rebreanu, continuând, tot în lb. maghiară, cu „Proştii sub clar de lună” de Teodor Mazilu, „Valiza cu fluturi” de Iosif Naghiu şi „Acel nou locatar” de Eugen Ionescu. Din dramaturgia italiană şi franceză traduce piese de Carlo Goldoni, Fidelino, Luigi Pirandello şi Pierre de Beaumarchais. Apoi, prin lucrări ca unic autor, studii şi articole publicate: Áldott a nap (Ziua binecuvântată, antologie a presei italiene), Edit. Dacia, Cluj-Napoca 1985 (272 pag.), A reneszánsztájain(În ţinuturile Renaşterii, eseuri şi studii despre Dante Alighieri, Giovanni Boccaccio, Michel de Montaigne şi Lope de Vega), Edit. Kriterion, Bucureşti 1989 (324 pag.), Tháliavonzásában(Atracţia Taliei, studii şi articole), Edit. Impress, Tg. Mureş 1996 (170 pag.); Coşbuc şi Dante – contribuţii la cunoaşterea artei de traducător a poetului român, „Studii şi cercetări ştiinţifice”, Vol. I, Universitatea Ecologică „Dimitrie Cantemir”, Tg. Mureş 1995, pag. 30-38. În colaborare, îşi aduce contribuţia la elaborarea unor lucrări ca: „A Hétévkönyve” (Almanah „Săptămâna”), Bucureşti 1982; „Világirodalom” (Manual de Literatură universală pentru formarea cadrelor didactice de la liceele cu predarea în lb. maghiară, Profil umanist; cls. a XI-a şi a XII-a, coordonator Ovidiu Drâmbă), Edit. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1991; „Táncol a székely” (Secuiul dansează) – apărută postum, Edit. Lyra, Bucureşti 2005. Câteva dintre referinţele privind activitatea lui Oláh Tibor: „Lexicon de artă teatrală maghiară”, AkadémiaKiadó, Budapesta 1994; „Literatura maghiară şi bibliografia ştiinţifică a scriitorilor”, ArgumentumKiadó, Budapesta 1996; „Cine sunt maghiarii reprezentativi din România”, Edit. Scripta, Oradea (Cluj-Napoca) 1997; „Scriitori maghiari contemporani, 1945-1997”, EnciklopédiaKiadó, Budapesta 2000; „Judeţul Mureş în cărţi, 1990-1999; Bibliografie”, Tg. Mureş 2002; „Lexicon literar al maghiarilor din România”, Edit. Kriterion, Bucureşti 1981; 2002 etc.
Oláh Tibor este laureat al Diplomei de Onoare „Pro Libro Senator”, din partea Bibliotecii Judeţene Mureş (1996).
Astfel, năsăudeanul Oláh Tibor se înscrie pe linia deschisă, mai ales după 1918, întru cunoaşterea reciprocă, benefică,şi studiul interferenţelor culturale româno-maghiare, de la Ion Chinezu, Octavian Goga, Nicolae Balotă, Gheorghe Alexici, Gavril Scridon…, la Bartók Béla, Domokos Sámuel, Pálffy Endre… Spre exemplu, Octavian Goga traduce „Tragedia omului”, poem dramatic de Madách Imre (1934), poezii după Ady Endre şi Petöfi Sándor (fără prejudecata că acesta va fi fost aghiotant al generalului Iosif Bem în Revoluţia de la 1948/49); Pálffy Endre (directorul Gimnaziului regal ungar de stat cu limba de predare română din Năsăud, 1941-1944) scrie în maghiară, printre alte lucrări, „Viaţa şi opera lui George Coşbuc” şi „Divina Comedia în traducerile lui Coşbuc şi Babits” (ambele în 1973); Domokos Sámuel (profesor de maghiară-română la acelaşi gimnaziu în perioada horthystă) va fi scris şi el „Bibliografia maghiară a literaturii române” (1966; 1978), apoi în româneşte „Octavian Goga. Anii de studenţie. Traducerile” (1978). Traduceri „impecabile” semnează Ştefan O. Iosif din Petöfi Sándor, Eugen Jebeleanu din Ady Endre, iar Révay Károly din George Coşbuc.
Gavril Scridon, în lucrarea amintită, foloseşte traduceri proprii, ale socrului său, Aurel Şorobetea, de Ion Chinezu, Ioanichie Olteanu, Emil Giurgiuca, Demostene Botez, Veronica Porumbacu, Petru Şaitiş, Romulus Guga, Tudor Balteş, despre acesta din urmă Oláh Tibor scriind evocarea „Lauda făuritorului de poduri” (IgazSzó, An 28, Nr. 1/1980).
Cât priveşte preocuparea lui Oláh Tibor în legătură cu arta traducerii „Divinei Comedii”de către George Coşbuc, avusese la îndemână masivul studiu „Coşbuc – comentariu la Divina Comedia”, editat de Alexandru Duţu şi Titus Pârvulescu, girat de „cuvântul înainte” al lui Alexandru Balaci (1963-1965); un alt studiu al lui Grigore Găzdac, colegul său de liceu, cu trei clase „mai mic”, intitulat „Aspecte ale dantologiei coşbuciene” (1966); apoi cel amintit al lui Pálffy Endre (1973) şi, bineînţeles, traducerile „Divinei Comedii” a lui Dante Alighieri realizate de George Coşbuc, sub îngrijirea lui Ramiro Ortiz (1925; 1927; 1932), şi de Eta Boeriu, pentru care traducătoarea clujeană obţine Medalia de Aur a Oraşului Florenţa şi a Uniunii Florentine în anul 1970.
Se stinge din viaţă, în 30 aprilie 1996, la Tg. Mureş, astfel că în anul 2016 se vor comemora 95 de ani de la naşterea şi 20 de ani de la trecerea în eternitate ale lui Oláh Tibor, „făuritor” şi el „de poduri” peste destinul cultural transilvănean comun, aici unde converg sau se întrepătrund două spiritualităţi, una apuseană şi alta răsăriteană, dincolo de veleităţile politice.

Prof. univ. dr. Ironim MARŢIAN