Olimpiu NUȘFELEAN: Are justiția puterea de a-și regla mersul benefic pentru însănătoșirea societății?

Magistrații – o parte dintre ei, desigur – țin cu dinții de privilegiile obținute printr-o acrobație legislativă făcută de unul dintre foștii miniștri de justiție, mai ales în privința protecției unor cîștiguri din profesie. Îndîrjirea lor ar trebui să fie îndreptată spre cauze mai bune, dar, iată, natura umană, grevată de tot felul de păcate, nu-i lasă să privească obiectiv spre țeluri înalte. Grea povară să-ți justifici moral delimitarea orgolioasă față de ceilalți cetățeni ai țării. Disputa rezolvării principiale a diferendului se tărăgănează și nu se întrevăd șanse de ieșire la liman, decît, poate, printr-o decizie fermă a guvernului. Am mai scris pe această temă, dar situația „din teren” ne determină să revenim. Orice om din societate are dreptul să ceară oricît de mulți bani pe o muncă prestată, dar „negocierea” plății trebuie să se facă pe o balanță echitabilă, echilibrată social, în condițiile în care balanța plăților e pusă, azi, la grea încercare. Subiectul revenirii asupra „problemei” ne e dat de afirmația relativ recentă – dar ce înseamnă „recent” în această vreme cînd timpul se accelerează…, spre finitudinea lumii?, întrebăm retoric –, într-un dialog al vicepreședintelui CSM, C. S. (nici nu mai contează numele), cu un jurnalist.

            Vicepreședintele CSM susține că magistrații nu au avut niciodată o problemă cu ieșirea la pensie la 65 de ani, dar, în același timp, l-a întrebat pe un reporter dacă și-ar dori să fie judecat de un judecător de 65 de ani. Potrivit magistratului, aplicarea proiectului de modificare a legii pensiilor magistraților ar duce la diferențe inechitabile, „motiv pentru care ne opunem unei asemenea reglementări”. Justițiarul afirmă că, dacă s-ar umbla la pensiile din domeniu, „Vor fi trei tipuri de pensionar în magistratură: pensionarii epocii Dragnea, cu o pensie mai mare decât salariul cu 20-25%, pensionarii din 2023, cu un salariu (pensie - n.r.) de 100% din net, și următorii, care vor munci până la 65 de ani și vor avea pensia la jumătate. Dacă vi se pare echitabil... mie nu mi se pare, motiv pentru care ne opunem unei asemenea reglementări.”

            Luînd în considerare cele afirmate, vom putea observa cu ușurință că:

            - nu trebuie să avem încredere în magistrații care trec de 50 de ani și mai ales în cei care „se învîrt” în jurul vîrstei de 60 de ani și peste 65, care, înțelegem din spusele vicepreședintelui, ar fi niște persoane uzate, lipsite de o putere de decizie clară. Ca atare, la ce să ne mai așteptăm de la magistrații din CCR, în funcție, și de ce ar merita aceștia să fie plătiți regește pentru o prestație socotită neputincioasă chiar de către cei din domeniu? Cum să iei un magistrat „pensionat” și, pe filieră politică, să-l pui în poziția de a decide în cauze de nivel național? Cum să socotim încăpățînarea celor din CCR de a apăra „cu ghearele și cu dinții” privilegiile din domeniu? Se implică tot așa și în apărarea drepturilor celor mulți, cărora li se diminuează mereu salariile și pensiile, puterea de cumpărare?;

            - să înțelegem și că, acum, inechitatea de plată, în interiorul sistemului, există deja, între pensionarii „epocii Dragnea, cu o pensie mai mare decât salariul cu 20-25%, pensionarii din 2023, cu un salariu (pensie - n.r.) de 100% din net”? La care s-ar adăuga și o alta, a celor care vor munci pînă la 65 de ani. Cum se împacă justiție cu inechitatea actuală, cum o suportă?

            Judecătorii se plîng de volumul mare de dosare, dar acest volum este crescut artificial de dosarele amînate mereu, pînă ce acestea se prescriu. Care este morala, eficiența și justiția unor asemenea amînări?

            Judecătorii se mai plîng că opinia publică îi încadrează într-un chenar negativ, că le aduce mereu reproșuri, că le sancționează constant activitatea. Dar în același timp chiar ei au o poziție prudentă față de ceea ce se întîmplă în sistem iar dezvăluirile care se fac, azi, recunoscute sau nu, nu sînt chiar fericite. E nevoie de un diagnostic clar, urmat apoi de un… tratament/ o vindecare pe măsură. Greu de făcut într-o societate încercată de multe neputințe, unele devenite deja insuportabile.

            Este cu totul binevenită, etică, justificată și plină de învățăminte acțiunea unor magistrați de a reacționa la neregulile din justiție, dezvăluind fapte care fac ca sistemul să funcționeze prost, funcționare care determină apariția și sporirea neîncrederii oamenilor față de cei care le întocmesc dosare și îi judecă. O neîncredere care doare. Magistrații nu sînt de acord cu perpetuarea noxelor sistemului, unii dintre ei delimitîndu-se clar de colegii care compromit mersul bun al actului de justiție. Aici e de așteptat ca sistemul, prin actanții care îi dau consistență, să aibă puterea de a se reforma, de a se înnoi, de a-și regla mersul benefic pentru însănătoșirea societății. Nu e simplu. Pentru că e de așteptat o îmbunătățire din interior a sistemului. Singura care ar rezolva lucrurile. Să sperăm că inițiativele prezidențiale și guvernamentale, ca sprijin și ghid, expresie a opiniei publice, vor avea succes.