Olimpiu NUȘFELEAN: Independență fără părtinire

În spațiul public, despre pensii se vorbește la nesfîrșit. Nu la nesfîrșit în timp, deoarece nu avem previziuni sigure privind viitorul, dar se vorbește într-un nesfîrșit „orizontal”, deșertic, al inutilității opiniilor. Praf în ochii oamenilor, opiu în minți. Și se vorbește mult și inutil despre pensiile speciale, calificate de mareea majoritate a opinenților, de la tv sau de la crîșmă, drept nerușinate, mult prea mari peste firesc și peste… eficiența muncii prestate de beneficiarii lor. Acordarea lor aproape că împarte societatea între privilegiații „speciali” și cei mulți, nemulțumiți în general sau frustrați direct de felul cum statul le recompensează munca. Dacă statul e eșuat și țara o duce greu, vina – se tot zice – ar aparține tuturor. Nu știu dacă e așa, vina ar trebui repartizată punctual, dar dacă vina proastei stări a țării revine tuturor, atunci de ce unii au dreptul să se sustragă consecințelor nefericite și să-și acorde privilegii nesimțite? Proiectul bunăstării generale nu poate fi deschis cu o cheie etică falsă.

Mai de voie, mai de nevoie, guvernul ar vrea să mai taie ceva din salariile sau pensiile speciale, dar nu prea știe cum să o facă și cum să scoată cămașa unei asemenea situații. La sumele la  are au acces pensionarii speciali se ajunge, s-ar zice, pe cale legală, dar pașii spre acestea, spre calcularea lor, par suspecți. De ce anumite categorii de bugetari beneficiază de calcule speciale, iar marea majoritate, nu? Și spre ce categorii de muncă merg asemenea sume, pentru beneficiari nominalizați cu larghețe… ascunsă? Desigur, există bugetari care prestează diferite servicii în profesii sau îndeletniciri de risc, își pun în pericol viața sau liniștea vieții, în general. Aceștia trebuie recompensați pe măsură, dar nu în mod exagerat. Dacă legislația îi favorizează frizînd limitele bunului simț, atunci această legislație ar trebui ameliorată. În ce condiții poți beneficia de niște privilegii? Optînd pentru o profesie mai obositoare decît altele, ei totuși cîteva avantaje: salarii peste medie, ajutor pentru niște condiții speciale (deși salariul ar trebui să le includă și pe acestea), pensionare la 40, 50, 60 de ani etc. Te pensionezi la 50 de ani din cauza neputințelor acumulate la serviciu, iar după pensionare te angajezi poate la același loc de muncă din care ai plecat, proaspăt, freș, ascuns sub preș… Aici aș fi o soluție: dacă vîrsta generală de pensionare este la 65 de ani (ca referință), atunci pensionarii speciali ar trebui să aibă dreptul să se reîncadreze în muncă după împlinirea celor 65 de ani de viață comuni, pînă la acea vîrstă avînd avantajul de a-și reface forțele epuizate în slujba de la stat, cu ajutorul pensiei speciale!…

Bătute fiind lucrurile în cuie în privința privilegiilor obținute, inclusiv a căilor – poate suspecte - prin care se ajunge la asemenea privilegii, privilegiații nu o să renunțe nici în ruptul capului la sumele bănești atinse iar CCR va ține cu dinții să apere pensiile speciale ale magistraților. Doar și membrii CCR fac parte din domeniu, parte dintre ei fiind deja beneficiari ai remunerațiilor acordate fără… jenă de stat. La încercarea guvernului de a corecta cît de cît situația, fie și doar de dragul PNRR vizînd reforma pensiilor de serviciu, președintele CCR afirmă: „Curtea a reţinut că recalcularea pensiilor de serviciu aflate în plată afectează securitatea juridică în componenta de neretroactivitate a legii. Securitatea juridică cere şi impune o protecție a garanțiilor referitoare la conservarea dreptului care a fost dobîndit prin emiterea deciziei de pensionare.  Curtea a mai observat că partea necontributivă a pensiei de serviciu poate face parte a unei impozitări distincte față de partea sa contributivă, condiționat de aplicarea acesteia tuturor categoriilor de beneficiari ai pensiilor de serviciu, fără distincție. Legea criticată introduce astfel o impozitare, însă nu stabilește cu claritate baza de impunere, ceea ce este contrar exigențelor de calitate a legii”. Ș. a. Dar ce spune CCR față de securitatea juridică a celor nedreptățiți de lege (v., în treacăt, și „cazul Piedone”…), de ce trebuie să se ajungă la distincții dintre contributivitate și necontributivitate în stabilirea unor pensii, cînd toate ar trebuie așezate în planul contributivității stricte, ce atitudine ia CCR față de atîtea legi care sînt aplicate constant fără să fie de calitate, putînd să li se găsească portițe prin care anumiți indivizi ating dobîndirea a tot felul de foloase necuvenite? E treabă de justiție, de magistrați…

Cît despre CCR, ar trebui spus altceva. Aceasta este unica autoritate de jurisdicție constituțională în România, independentă față de orice altă autoritate publică și care are, conform Constituției României, rolul de garant al supremației Constituției. O. K. Numai că, iată, în componența ei intră și… pensionari speciali. Cum pot aceștia să-și exprime independența cînd, în cele din urmă, își „judecă” și propria cauză? Ideal ar fi ca o asemenea autoritate – sau o autoritate adiacentă – să fie constituită fie și din „pensionari”, sau numai din pensionari, dar aceștia să fie calificați ca înțelepți și, expresie supremă a independenței, să nu fie retribuiți pentru munca prestată. Autoritatea – pe lîngă pregătirea și experiența de specialitate, categorice și evidente – să le fie dată strict de… înțelepciune. O autoritate… intangibilă, ca suprem privilegiu și recompensă absolută. Să judece fără nici o părtinire, nici de natură personală, nici politică. Atunci poate s-ar ajunge la o judecare echilibrată a… pensiilor speciale.