Părintele Alin Cîndea: Împărăția este aproape

În Evanghelia de astăzi îl întâlnim pe Isus la începutul misiunii Sale publice, într-un moment de contitură. Arestarea lui Ioan Botezătorul marchează sfârșitul unei etape, dar și începutul alteia: Isus preia mesajul Precursorului și îl duce la împlinire. Chemarea Sa este directă, exigentă și mereu actuală: „Convertiți-vă, căci Împărăția Cerurilor este aproape”.

Această expresie, atât de des auzită, riscă să devină abstractă dacă nu ne oprim ca să-i pătrundem sensul profund. Ce este, de fapt, Împărăția Cerurilor? Așa cum explică Joseph Ratzinger, Isus nu vorbește despre un loc sau despre o realitate îndepărtată, ci despre Dumnezeu Însuși – Dumnezeul viu, care intră concret în istorie și acționează acum. Împărăția lui Dumnezeu nu este o idee, ci o prezență. Nu este un concept, ci o întâlnire.

Această prezență activă a lui Dumnezeu devine vizibilă în viața și lucrarea lui Isus. Evanghelia ne spune că El îi vindeca pe bolnavi și pe cei apăsați de suferință. Însă aceste vindecări nu sunt simple acte de compasiune sau demonstrații de putere. Ele sunt semne: indicii că Dumnezeu a venit să vindece ceva mult mai adânc decât trupul, și anume inima rănită de păcat. De aceea, în multe momente, Isus leagă vindecarea fizică de iertarea păcatelor. Boala devine imaginea unei rupturi interioare, iar vindecarea – semnul restaurării relației cu Dumnezeu.

Misiunea lui Isus culminează în misterul pascal: crucea și învierea. Acolo, Împărăția lui Dumnezeu nu mai este doar anunțată sau prefigurată, ci instaurată. Prin moartea și învierea Sa, Cristos îi deschide omului o relație nouă cu Dumnezeu, întemeiată pe har și iertare. Mântuirea nu este rezultatul unui efort moral individual, ci darul lui Dumnezeu, care ne ridică din interior.

Totuși, acest dar nu se impune. Dumnezeu respectă libertatea noastră până la capăt. De aceea, chemarea la convertire rămâne indispensabilă. „Convertiți-vă” nu înseamnă doar să schimbăm câteva comportamente exterioare, ci să ne schimbăm mintea, modul de a gândi și direcția vieții. Este o invitație la o transformare profundă, la o reorientare a inimii de la păcat spre Dumnezeu.

În acest context, sacramentul Spovezii capătă o lumină aparte. El nu este un simplu exercițiu de introspecție sau o formalitate religioasă, ci locul concret în care Împărăția lui Dumnezeu ne atinge viața. Acolo, harul lui Dumnezeu lucrează în măsura în care există o contrițiune adevărată: recunoașterea păcatului, regretul sincer și hotărârea de a o lua de la capăt. Nu perfecțiunea este cerută, ci disponibilitatea de a ne lăsa transformați.

Cuvintele Sfântului Augustin rămân de o actualitate tulburătoare: „Dumnezeu, care te-a creat fără tine, nu te va mântui fără tine”. Convertirea este, așadar, întâlnirea dintre harul divin și libertatea umană. Dumnezeu face primul pas, dar așteaptă răspunsul nostru.

Într-o lume grăbită, fragmentată și adesea obosită spiritual, mesajul lui Isus rămâne surprinzător de relevant: Dumnezeu este aproape. Împărăția Sa nu este departe, ci la îndemână. Dar ea începe acolo unde omul are curajul să se oprească, să-și recunoască rănile și să spună, cu sinceritate: „Vreau să mă schimb”. Acolo începe adevărata convertire.