Părintele Radu Roșu: Schimbarea rolurilor în familiile cu probleme

Multe alte roluri apar în familiile cu probleme şi ele diferă de cele descrise anterior în diferite privinţe. Rolurile de mai sus, care apar într-o oarecare măsură în fiecare familie, sunt amplificate de persoanele codependente. Cele despre care vom vorbi sunt generate tocmai de codependenţă. De obicei, fiecare membru al familiei îşi asumă diferite roluri în diferite momente, în funcţie de context. 

Complicele

Dacă nu ar fi aceste persoane, problemele familiei nu s-ar putea perpetua. Tragedia este că ele nu-şi pot da seama de acest lucru. Fiecare membru al unei familii cu probleme joacă rolul de complice într-o oarecare măsură. El a fost identificat mai întâi în familiile în care un partener „normal“ era căsătorit cu un alcoolic.

Pentru a exemplifica, să spunem că tata este alcoolic, iar mama nu. Ea ţine familia laolaltă – mama eroină, martiră. (Amintiţi-vă că acelaşi lucru este valabil în cazul în care mama e dependentă şi tatăl „curat“ sau dacă ambii sunt dependenţi într-o oarecare măsură; şi că dependenţa nu se referă neapărat la alcool – stupefiante, obsesia de a munci, crizele repetate de mânie, rigorismul religios şi altele – orice dependenţă putând fi echivalată cu „alcoolismul“ din exemplul nostru).

Cum poate hărţuita, împovărată mamă să favorizeze viciul tatălui, când băutura pare a fi izvorul tuturor nenorocirilor ei şi când îl imploră în gura mare să înceteze? În multe feluri, în multe feluri de care ea nici nu-şi dă seama.

Ea păstrează secretul asupra faptului că el bea şi cere şi ajutorul copiilor pentru a se feri de ochii lumii. Astfel, el nu trebuie să facă faţă oprobriului public din cauza comportamentului lui. „Rufele murdare se spală în familie.“, „Ulcioarele mici au torţi mari, dar voi trebuie să vă ţineţi gura!“, „Nu-i aşa de rău cum pare.“, „Nu fiţi îngrijoraţi!“, „Dacă îşi vâră nasul doamna X, răspundeţi-i că mama a zis că nu-i treaba ei.“

Îl minte pe şeful lui când lipseşte de la serviciu, pretinzând că este bolnav. Îl scoate din tot felul de buclucuri şi câteodată chiar din închisoare. Curăţă după el, atât în sens propriu, cât şi figurat, ascunzând mizeria pe care o face mereu.

Copiii devin la rândul lor complici, indiferent de ce alte roluri mai joacă în familia respectivă. În inocenţa lor, ei cred că ceea ce se întâmplă în familie are oarecum legătură cu purtarea lor, asumându-şi o tot atât de mare responsabilitate  şi vinovăţie ca şi mama lor. Învaţă să păstreze tăcerea.

Interpretează cu sârguinţă rolurile descrise mai sus. Toate ceste atitudini favorizează viciul. Adaptându-se în toate felurile alcoolicului, ei fac ca acestuia să-i fie mult mai uşor să se complacă în viciu. Copiii nu au altă posibilitate. Această familie este singura pe care o au.

Specialiştii în terapie cred că mama este şi ea în aceeaşi situaţie. Mai mult ca sigur că ea s-a căsătorit aducând zestrea propriei codependenţe. Ea pornise deja pe drumul respectiv înainte de a-l fi întâlnit pe tata.

Toate aceste persoane codependente, mamă şi copii în egală măsură, devin atât de preocupate şi absorbite de viaţa şi problemele altei persoane, încât pierd sentimentul independenţei, în aceeaşi măsură ca şi membrul disfuncţional al familiei (tatăl alcoolic, în cazul de faţă), ei sunt victimele bolii care afectează întreaga familie. Ei favorizează viciul pentru că se simt neputincioşi, deşi ar putea exercita o forţă nebănuită în această situaţie, încetând să mai acţioneze ca nişte complici.

Sunt, de asemenea, și alte roluri suplimentare de complice ca în situațiile descrise mai sus.

Poate că aţi preparat vreodată budinca din mai multe straturi. Să zicem că mai întâi turnaţi în fiecare vas lichidul cu aromă de struguri şi apoi aşteptaţi să prindă consistenţă. Turnaţi peste el lichidul cu aromă de cireşe şi aşteptaţi din nou să se întărească.  Tot aşa procedaţi cu budinca de portocale şi cu cea de lămâie. Rezultatul este un deliciu, care-ţi ia ochii cu dungile lui colorate.

Rolurile interpretate de persoanele codependente sunt stratificate la fel. Stratul de bază este constituit din rolul esenţial, cum ar fi mamă / fiică sau soră / soră. Rolurile de erou etc. formează al doilea strat, deasupra primului, şi ar fi fireşti, dacă nu sunt împinse la extrem, funcţionând ca mecanisme de supravieţuire. Stratul portocaliu, rolul care favorizează viciul, este un produs al codependenţei înseşi, iar stratul de lămâie se construieşte pe baza lui. O familie normală va avea numai straturi violet şi roşii.

Rolurile conţinute în acest ultim strat reprezintă mecanisme de adaptare instinctivă ale complicelui la situaţia stresantă şi se schimbă o dată cu modificarea situaţiei.

Conciliatorul

Chiar şi un copil foarte mic poate interpreta rolul conciliatorului. El este cel care îşi asumă funcţia de a face ca lucrurile să meargă cumva. Poate amuza şi vindeca astfel rănile făcând pe măscăriciul. Adesea este eroul. Conciliatorul ştie ce cuvinte să rostească pentru a-i linişti pe fraţii mai mici, pentru a alina durerea mamei, pentru a-l potoli pe tata.

Negociator înnăscut, conciliatorul simte dinainte furtunile care tulbura viaţa familiei şi încearcă să le domolească. Din când în când el poate minţi cu cele mai bune intenţii, pentru a menţine fricţiunile din familie la un nivel suportabil.

Martirul

Martirul va plăti orice preţ i s-ar cere pentru a îmbunătăţi situaţia familiei. Martirul îşi sacrifică timpul, energia şi fericirea pentru a ţine familia laolaltă, pentru a-l determina pe dependent să renunţe la băutură sau la mânie. Ar merge până la capătul lumii pe jos pentru a îndrepta situaţia. „A îndrepta“ înseamnă pentru el „a face ca lucrurile să stea aşa cum doreşte el.“ Va arde până la epuizare sau îşi va pierde minţile, dar unicul lucru pe care nu va reuşi să-l facă este să aducă schimbarea în obiceiurile persoanei dependente. 

Salvatorul

El va salva situaţia, oricare ar fi ea. Salvatorul îşi va lua o a doua slujbă ca să plătească datoriile. Va face rost de bani pentru cauţiune, va angaja un avocat, va plăti chiria copilului înstrăinat, va face toate treburile care rămân nefăcute.

La o privire superficială, salvatorul şi martirul par a fi una şi aceeaşi persoană. Sunt asemănători în anumite privinţe, dar în altele sunt destul de diferiţi. Martirul face mai mult decât o acţiune de salvare. Starea de spirit a martirului îl îndeamnă să-şi spună: Sacrificiu! Dă mai mult! Ignoră-te pe tine şi ignoră orice risc. Salvatorul salvează. Ideea lui fixă este: Grăbeşte-te! Rezolvă imediat situaţia! Muşamalizeazo. Redu pierderile.

Persecutorul

Persecutorul spune: „E numai vina ta!“ El dă uşor vina pe toată lumea, numai pe sine nu. Arată fiecărui membru al familiei ce face rău şi de ce nu a atins perfecţiunea. Persecutorul nu este o persoană lângă care îţi face plăcere să stai.

Victima

O, săraca victimă – ea n-a vrut ca lucrurile să se petreacă astfel. Victima ar fi fericită dacă toate astea nu s-ar întâmpla. E sufletul cel mai demn de milă, fiindcă inima ei e atât de bună, încât nu-şi merită soarta. Acest rol nu trebuie confundat cu cel de victimă reală. Adevăratele victime nu se percep ca atare şi nu- şi plâng de milă în felul acesta.

Pentru că aceste patru roluri – stratul de lămâie al budincii – sunt jucate, toate, de complcii care favorizează viciul dependentului, una şi aceeaşi persoană le poate interpreta pe toate, mai întâi unul, apoi altul, în funcţie de situaţie. În realitate, tranziţia de la un rol la altul este un proces atât de confuz, încât ne este foarte greu să îi ajutăm pe cei care le joacă.

Iată un exemplu elocvent care să scoată și mai mult în evidență aceste roluri.

Irene, soţia unui alcoolic pe nume Walt, a mers la o clinică nu pentru problemele ei, ci pentru ale lui Walt. Următoarele afirmaţii au fost selecţionate din mai multe şedinţe pe care le-a avut. Ca toţi complicii, Irene juca fiecare din rolurile de mai sus, în funcţie de situaţie: „Dacă Betty nu m-ar fi sunat să-mi spună unde e Walt, el ar mai sta şi acum în cine ştie ce cârciumă din centru. A trebuit pur şi simplu să-l culeg de pe străzi ieri seară, de la Wanamaker.“ ( Rolul de Salvator)

„Vă daţi seama ce s-ar fi întâmplat cu copiii, dacă n-aş fi fost eu ca să ţin familia să nu se destrame? La orfelinat. Sora mea precis nu i-ar lua. Mama nu-i înţelege. Nici măcar nu-i vrea prin preajmă, mai ales pe Bill. Totul a rămas pe capul meu.“ (Rolul de Martir)

„E vina lui Walt, numai a lui. Promite şi iar promite şi apoi trage o duşcă şi pleacă. Şi eu, ca o proastă, continuu să-l cred. S-ar zice că mă iubeşte. Cum poate să-mi facă aşa ceva?“ (Rolul de Persecutor şi victimă)

„Nu merit asta. Nu vă puteţi imagina ce copilărie amărâtă  am avut. De-ar trebui să scape cineva de mizerie, eu sunt aia. Mi-am plătit datoriile, credeţi-mă! De ce întotdeauna eu?“ ( Rolul de Victimă)

„... Deci, a trebuit să merg eu la şcoală şi să vorbesc cu profesorul lui să intervină să nu-l exmatriculeze. E exact ca tatăl lui, caută beleaua cu lumânarea. Ar fi la reeducare, dacă nu l-aş ţine eu pe linia de plutire.“ (înapoi la rolul de salvator)

„Nu mai pot suporta. Nu ştiţi în ce tensiune trăiesc tot timpul.“ (Milă pentru biata victimă)

În prezent, biochimiştii sunt capabili să reconstituie nu numai compuşii chimici ai unei proteine complexe, ci şi structura ei fizică. O singură moleculă de proteină complexă are forma unui lanţ lung, răsucit ca o incredibilă reţea de noduri şi bucle, unite ici şi colo la intervale neregulate. În acelaşi mod funcţionează rolurile şi în cadrul relaţiilor disfuncţionale, ca nişte spirale de molecule, pline de meandre şi legate între ele ici şi colo.

Martir, salvator, persecutor, victimă, complice, conciliator, erou, copil uitat, ţap ispăşitor, mascotă, aceste roluri îi ajută pe codependenţi să-şi păstreze familia, şi membrii ei le învaţă foarte bine. Dar rolurile sunt pervertite. Anormale. Când sunt interpretate în afara situaţiilor problematice, de pildă la serviciu, la biserică, cu prietenii, ele nu funcţionează.

Regulile s-au schimbat, relaţiile diferă, acum sunt implicaţi oameni sănătoşi. Cu toate acestea, membrii familiei care au ajuns să depindă de vechile reguli nu ştiu să joace altfel.

Persoanele codependente sunt angajate într-un sistem complet distorsionat de relaţii interpersonale, care nu-i poate ajuta să se descurce în lumea reală.

Prețuiți VIAȚA și alegeți să nu vă pierdeți.

Cu Har și Bucurie, al vostru umil prieten, Pr. Roșu Radu Liviu!