Patericul egiptean

Între maladiile zilei, vine, iar, cartea să fie semn ordonator. Patericul egiptean, tipărit cu binecuvântarea IPS Irineu, la Editura Reîntregirea din Alba-Iulia, cu subtitlul Cuvinte folositoare ale SfințilorBătrâni, e cartea-îndemn întru înnoirea vieții ( Rom. 6,4).
Genul de literatură duhovnicească patir (al Tatălui, al părintelui duhovnicesc) are capitole relevante, gândindu-ne, bunăoară, la Patericul atonit, Patericul Lavrei Sfântul Sava, Patericul de la Optina sau cel din Sinai, precizând, însă, că Patricul egiptean este cel dintâi sau, cum i se mai spune, patericul prin excelență. Este cartea efortului ascetic, a acumulărilor impresionante de viață duhovnicească, a experiențelor de netăgăduit întru despătimire și înnoire dumnezeiască, acestea devenind invincibile argumentum al reordonării lumii prin forță spirituală. Este cartea celor aleși, cartea jertfelniciei, propovăduind în numele Duhului Sfânt nevoia de a ne ridica o cetate Acropole în cuget, care, mai departe, să ne edifice ființa, să fim acolo unde e pace cu adevărat ( pe această idee glosa și criticul de artă Dan Hăulică în Nostalgia sintezei).
Patericul egiptean e carte esențială, apropiindu-ne de miezul lumii ( să ne reamintim că N. Bălcescu vorbea de esenția lumii), îndepărtându-ne de barbaria cotidiană, de măștile și neputințele timpului prezent, ciuruit de vicii, anomalii, de prea-repetata izgonire din Rai. Este o carte în apărarea ființei, prinsă, dramatic, în era vidului, a narcisismului ( vezi și Diagnoze de Andrei Marga)și vicleșugurile finitului. Cuvioșii asceți din tărâmurile Egiptului au îmbătrânit în iscusință și înțelegere, fără a fi feriți de ispită și deznădejde, de tulburarea gândurilor ( ca încercări!), numai că ei au izbândit, au supus robia vrăjmașului, știind că prin apropierea de vremelnicie cum sarea în apă se topește și piere, așa se vor topi și vor pieri și ei.
Alături de orchestrări filozofice, parabole care dau savoare paginii, irizări poematice, Paetricul egiptean își așează înscrisurile într-o voită (tainică!) amibiguitate care îndeamnă la exerciții de interpretare dintre cele mai diverse, pornind de la reflecții de genul: Prima și a doua oară fugi! A treia oară, fă-te sabie!(v. Avva Pimen)
Apoftegmele Patericului, concluziile de viață duhovnicească îndelungată, incandescentă, sunt ale clipei, ca revelații, dar trecând în teritoriile de înțelepciune ale timpului etern: Supunerea cu înfrânare supune fiarele;Dragostea izgonește frica; Nu avem trebuință de nimic decât de minte trează; Omul trebuie să fie treaz la lucrurile sale, ca să nu se ostenească în zadar; Omul dacă își păzeșterânduiala nu se tulbură. Această încărcătură ideatică a Patericului, în cadențe ( versete!) învăluitoare, îi dau monumentalitate. Verticalitatea înlăuntrului devine lumină roditoare și nesațiu de veșnicie. Patericul este încrustat de unda infinitului și de întinderea mâinii divine, de deslușiri, nădejdi și mărturisiri de o frumusețe tulburătoare: Zis-a avva Agathon: De mi-ar fi fost cu putință să găsesc un bubos să-i dau trupul meu și să iau pe al lui, bucurie aș fi avut, căci aceasta este dragostea cea desăvârșită.
Patericul egiptean e cartea vindecării. Cuvioșii asceți se vindecau mai întâi pe ei înșiși, apoi îi vindecau pe alții. Preacuviosul Părinte Teofil Părăian de la Mănăstirea Brâncoveanu interpreta astfel Patericul egiptean: cartea prin care înveți să te ferești de rău, iar pentru ce nu putem face noi înșine e cartea prin care aflăm cum să-i cerem ajutorul lui Dumnezeu.
Rămânând în registrul esențial al problematicii duhovnicești, atenuând un gol bibliografic (exegetic!), Patericul egiptean pare a fi deschiderea spre interogativitatea lui Paul Claudel, Gabriel Marcel, Berdiaev, Lewis sau Lev Șestov, asigurându-și veridicitatea prin clarviziune: Va veni vremea când oamenii vor înnebuni și când vor vedea pe cineva că nu înnebunește se vor scula asupra lui zicându-i că el este nebun pentru că nueste asemenea lor. De aici până la piesa lui Eugen Ionescu, Rinocerii, nu a fost decât un pas.